Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

PROGRAMUL liturgic de Paşti 2017 la Catedrala Arhiepiscopală Alba Iulia. ÎPS Irineu oficiază slujba de Înviere

Publicat

slujba inviere 2014 catedrala reintregirii În această săptămână, până în Vinerea Mare, în biserici se săvârşesc deniile. Fiecare zi din această săptămână are o semnificaţie specială în desfăşurarea evenimentelor premergătoare Învierii Domnului.

Cuvântul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” şi înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. În Transilvania, denia se mai numeşte „straste”, ce înseamnă „patimă”. Aceste slujbe se săvârşesc seara.

Luni, marţi şi miercuri se oficiază Liturgia darurilor mai înainte sfinţite. În Joia Mare se oficiază Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare, unită cu Vecernia. În unele mănăstiri, în Joia Patimilor are loc ritualul spălării picioarelor, care aminteste de gestul de smerenie făcut de Hristos înainte de Cina cea de Taină, care a spălat picioarele ucenicilor. În mănăstiri, stareţul este cel care spală picioarele monahilor.

În Vinerea Mare, fiind o zi aliturgică, nu se săvârşeşte Sânta Liturghie. Dimineaţa, se scoate Epitaful din Sfantul Altar şi se aşează pe o masă, în mijlocul bisericii, cu Sfânta Cruce în faţă, scoasă din Joia Mare. Seara se oficiază slujba Prohodului Domnului, în timpul căreia se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf (o pânză ce reprezintă scena punerii în mormânt a Mântuitorului). După aceasta procesiune, preoţii aşează Epitaful pe Sfânta Masă din Altar, unde rămâne până în miercurea din ajunul Înălţării Domnului.

Vezi şi Săptămâna Patimilor. Ce nu este bine să faci în aceste zile. Semnificaţiile Deniilor, învăţături creştine şi credinţe populare

PROGRAMUL liturgic la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia în Săptămâna Patimilor şi de Paşti 2017

Marţi, 11 aprilie – Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului

ora 7.00-8.00 – Ceasurile III, VI, IX şi Obedniţa

ora 8.00-9.30 – Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte-sfinţite

ora 18.00-19.15 – Denie

Miercuri, 12 aprilie – Sf. Mucenic Sava de la Buzău

ora 7.00-8.00 – Ceasurile III, VI, IX şi Obedniţa

ora 8.00-9.30 – Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte-sfinţite

ora 18.00-19.15 – Denie

Joi, 13 aprilie – Sf. Sfinţit Mucenic Artemon

ora 7.00-8.00 – Ceasurile III, VI, IX şi Obedniţa

ora 8.00-10.00 – Vecernia cu Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare

ora 18.00-20.30 – Denia celor 12 Evanghelii cu scoaterea Sfintei Cruci

Vineri, 14 aprilie – Zi aliturgică

Sf. Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului

ora 7.00-9.00 – Ceasurile Împărăteşti şi Obedniţa

ora 9.00-9.45 – Vecernia cu scoaterea Sfântului Epitaf

ora 18.00-21.00 – Denia Prohodului Domnului cu Procesiunea Sfântului Epitaf

Sâmbătă, 15 aprilie – Sf. Apostoli Aristarh, Pud şi Trofim

ora 7.00-8.00 – Ceasurile III, VI, IX şi Obedniţa

ora 8.00-10.15 – Vecernia cu Sfânta Liturghie a Sf. Vasile cel Mare

ora 23.30-23.45 – Canonul Sâmbetei celei Mari

Duminică, 16 aprilie – Sfintele Paşti – Slujba Învierii de la ora 00.00, Utrenia Învierii şi Sfânta Liturghie. Predică Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop IRINEU în Catedrala Reîntregirii, urmată de Sfânta Liturghie. De la ora 12.00 – A Doua Înviere, Vecernia.

Luni, 17 aprilie, Sfintele Paşti, ziua a II-a

10.00 – Sfânta Liturghie. Predică Pr. Lucian Colda

Marţi, 18 aprilie, Sfintele Paşti, ziua a III-a

10.00 – Sfânta Liturghie. Predică Arhim. Dimitrie

Până în 23 aprilie nu se oficiază părăstase.

Citeşte şi URĂRI DE PAŞTE 2017: Mesaje și felicitări de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax