Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Programul „Rabla 2013”: Vor fi emise 20.000 de tichete transmisibile, din care 3.000 pentru instituţiile publice

Publicat

Programul „Rabla” va fi lansat luni, 15 aprilie, în dezbatere publică. Potrivit Administrației Fondului de Mediu (AFM), începând cu 15 mai, se vor emite 20.000 de tichete cu o valoare nominală de 1.500 de euro.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat pentru RTV că din cele 20.000 de tichete, 17.000 sunt destinate persoanelor fizice şi juridice, iar un număr de 3.000 va putea fi folosit de şefii instituţiilor publice, care doresc înnoirea parcului auto.

Aceasta a precizat că repartizarea la nivel judeţean se va face în funcţie de mărimea şi vechimea parcului auto din fiecare unitate administrativ-teritorială.

Valoarea tichetelor care vor fi transferabile este de 1.500 de euro, adică 6.500 de lei.

Anul trecut, prin programul „Rabla” au fost scoase din uz 45.000 de mașini mai vechi de 10 ani. AFM a alocat, în două tranșe, pentru programul „Rabla 2012” suma de 171 de milioane de lei

Proiectul privind Programul „Rabla 2013” va fi lansat luni în dezbatere publică. Cei interesaţi pot posta sugestiile şi propunerile lor pe paginile de internet ale AFM şi Ministerului Mediului. Începând din 22 aprilie, timp de 14 zile lucrătoare, se va desfăşura sesiunea de depunere şi validare a dosarelor colectorilor şi dealerilor, iar distribuirea efectivă pe piaţă a tichetelor va începe pe 15 mai, pentru că se ia în calcul şi o perioadă de trei zile aferentă contestaţiilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. kosza ioan

    marți, 16.04.2013 at 16:32

    daca nu cumpar masina noua pot vinde valcerul rablasi daca valuarea tiketului scade cit .

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax