Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Programul „Şcoală după şcoală”, o variantă pentru copiii cu părinţi ocupaţi. Află ce pot face elevii după terminarea orelor

Publicat

Cu doar câteva zile înainte de începerea anului şcolar, nu puţini sunt părinţii care se întreabă care sunt opţiunile de petrecere a timpului după ce copilul termină orele. În acest sens, şcolile au venit cu o idee practică, benefică atât părintelui, cât şi şcolii. În Alba Iulia există trei unităţi de învăţământ care oferă servicii „After School” sau centre în care copiii pot rămâne după ore, pentru a-şi face temele. Pe lângă acestea, există şi firme private care pun la dispoziţie servicii similare.

Programul „After School” sau „Şcoală după şcoală” este destinat elevilor claselor I-IV, prin care se asigură supravegherea, instruirea elevilor şi petrecerea timpului liber într-un cadru organizat, până la ora 16.00. Tarifele pentru acest program sunt stabilite la începerea anului şcolar, în şedinţele cu părinţii.
Una dintre instituţiile de învăţământ care dispune ce acest program este Şcoala „Avram Iancu” din Alba Iulia. Anul trecut, părinţi au scos din buzunare pentru „Şcoală după Şcoală” aproximativ 14 lei pe zi. Aceasta include plata învăţătorului şi masa elevului.

O altă locaţie în care elevii pot rămâne în clasă până la ora 16.00 este Şcoala”Mihai Eminescu„. Pentru acest program, părinţii au cheltuit în fiecare zi, pe parcursul anului trecut, 10 lei pentru şcoală şi 8 lei pentru masa elevului.

Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” nu are un program „ Şcoală după şcoală”, însă elevii din clasele I-IV au posibilitatea să-şi facă temele la centrul „ Cezar”. Acesta a fost amenajat cu fonduri europene şi nu percepe tarife suplimentare.

Nici la Şcoala „Ion Agârbiceanu” nu este disponibil programul „After School”, însă conducerea instituţiei intenţionează să-l introducă din acest an, în acest sens fiind necesar acordul părinţilor.

În Alba există şi firme private care oferă servicii de petrecere a timpului liber după terminarea orelor de la şcoală. Un exemplu este After School Meridian, care pune la dispoziţia părinţilor preluarea copiilor de la școală, supravegherea permanentă de către personal calificat, servirea mesei – prânz (pachet de acasă sau prin serviciul de catering agreat de comun acord), asistență și îndrumare în efectuarea lecțiilor și temelor de casă, suport și îndrumare pentru efectuarea desenelor, portofoliilor pe materii, colajelor, diverselor obiecte de lucru manual necesare la școală, realizarea de fotocopii (multiplicarea materialelor necesare la școală).
Tarifele încep de la 150 de lei şi pot ajunge până la 300 de lei pe lună, în funcţie de serviciile oferite.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax