Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Propunerea de stabilire a datei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare, respinsă la Senat

Publicat

Senat

Senatul a respins, luni, propunerea legislativă UDMR prin care ziua de 15 martie ar fi devenit oficial sărbatoare a comunităţii maghiare din România.

“În localităţile unde trăiesc persoane aparţinând comunităţii maghiare, autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene, instituţiile publice pot organiza manifestări cultural-artistice dedicate zilei de 15 martie. Fondurile necesare organizării manifestărilor pot fi asigurate din bugetele locale ale autorităţilor publice locale şi judeţene şi ale instituţiilor publice. Angajatorii acordă o zi liberă, în data de 15 martie, la cerere, persoanelor aparţinând comunităţii maghiare pentru participarea la manifestările menţionate”, prevede proiectul.

De asemenea, actul normativ prevede ca Societatea Romana de Televiziune si Societatea Romana de Radiodifuziune pot transmite, în cadrul unor emisiuni speciale, aspecte de la aceste manifestări.

Proiectul a primit, în iunie, raport de admitere din partea comisiilor de specialitate din Senat. În octombrie, plenul Senatului a retrimis propunerea legislativă comisiilor de resort. Comisiile de administratie şi drepturile omului au acordat raport suplimentar de respingere.

Proiectul va intra la vot în Camera Deputaţilor, for decizional.

sursa: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax