Contacteaza-ne si pe
Publicitate

EVENIMENT

PROTEST | De LUNI, peste 100 de firme de transport din Alba trag maşinile pe dreapta. Nu le-au fost rezolvate revendicările

Publicat


Începând cu data de 9 decembrie, transportatorii din Alba şi din restul ţării îşi opresc activitatea pe perioadă nedeterminată. Preşedintele Asociaţiei Operatorilor de Transport Rutier „Apulum”, economist Dumitru Blaga, a declarat pentru Alba24.ro că „transportatorilor le-a ajuns cuţitul la gât”, iar dacă în luna mai au renunţat la un astfel de protest, de luni aceştia nu vor mai ieşi cu autovehiculele din parcurile auto al firmelor din judeţ. Potrivit acestuia, aproximativ 100 de firme din Alba, din cele 1.250 din ţară care şi-au anunţat susţinerea, nu vor mai lucra. Motivul principal al grevei din transporturi este acciza de 7 eurocenţi pe care guvernanţii vor să o introducă. Reprezentanţii transportatorilor consideră ca fiind un abuz din partea Executivului.

Astfel că un parc auto de aproape 900 de vehicule ale firmelor din judeţul Alba va fi inclus în protestul celorlalţi transportatori din ţară, care vor opri activitatea pe perioadă nedeterminată începând de luni, 9 decembrie.

În luna septembrie, în Alba Iulia, peste 150 de şoferi de la firmele de transport din judeţ, dar şi persoane fizice au participat la un marş de protest în urma căruia se presupunea că se vor rezolva revendicările.

„Pentru că domnul prefect nu a făcut nimic, marşul din septembrie a fost punctul de început şi le-am spus că le pregătim o surpriză” , a spus Dumitru Blaga.

Administratorul firmei de transport Trans Prima din Alba Iulia, Alin Pop a spus că se vor alătura acestei manifestări, împreună cu 15 şoferi de camion. Camioanele care vor fi în ţară de luni şi aparţin firmei Trans Avram din Sebeş vor trage de asemenea pe dreapta, pe perioadă nedeterminată. Reprezentanţii firmelor Florea grup au anunţat că nu îşi vor opri activitatea.

Adiministratorul firmei de transporturi Truţă Spedition a declarat pentru Alba24 că şi şoferii de camioane care aparţin societăţii îşi opresc activitatea. „Amenzile date de ISCTR sunt extraordinari de mari, faţă de cele ale poliţiştilor. Dacă îţi lipseşte un act şi totuşi faci dovada că eşti angajat al unei firme de transport, tot eşti amendat şi ajungi să trebuie să plăteşti o amendă de 7.000 de lei. Ajung să îi lase pe şoferi fără pâine cu legile lor aberante”, a mai spus reprezentantul firmei.

Transportatorii sunt nemulţumiţi că nu au fost respectate cerinţele convenite în Minuta încheiată cu Ministerul Transporturilor în 22 mai 2013. În document sunt trecute 28 de puncte ce conţin solicitări, printre care: protocol clar încheiat între CNR, UNTRR şi MTI de colaborare în CDS, ce nu va permite ca un proiect legislativ să fie publicat în monitorul oficial într-o formă nedezbătută cu patronatele; modificarea HG 69/2012,reducerea cuantumului amenzilor, introducerea avertismentului în cazul abaterilor minore şi responsabilizarea echitabilă a factorulor implicaţi în activitatea de transport.

Mai cer anularea tuturor restricţiilor de tonaj pe infrastructura rutieră cuprinsă în lista celor cu portanţă de 40 de tone, eliminarea accizei pentru motorină utilizată la temperatură controlată, eliminarea taxelor de drum la nivel judeţean, intrare fără taxe în toate localităţile ţării pentru încărcare sau descărcare, a taxelor de tranzit pentru oraşeşe unde nu există centuri ocolitoare, repararea urgentă a podurilor ce leagă drumurile europene, zone libere de vămi la ieşirile din ţară, în care rovigneta să nu fie obligatorie, eliminarea cântarelor din frontierele interne cu UE, eliminarea raportării la ARR a situaţiei angajaţilor şi unificarea bazelor de date RAR-ARR-ISCTR-ITM (Revisal), eliminarea examinării perioadice a angajaţilor din trasporturile rutiere, responsabilizarea exclusivă a conducătorilor auto pentru nerespectarea timpilor de odihnă şi conducere.

Transportatorii sunt îngrijoraţi şi de noile propuneri de modificare a codului rutier, ce prevăd suspendarea permisului pentru o perioadă mai mare la trecerea pe culoarea roşie a semaforului, de exemplu şi creşterea cuantumului amenzilor.

 


Vezi cele mai interesante video Alba24.ro


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Ionut

    vineri, 06.12.2013 la 19:01

    Bravo lor! Succes.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Tigările electronice, o posibilă cauză pentru bolile pulmonare. Anchetă medicală

Publicat

Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) investighează ţigările electronice ca posibilă cauză pentru o serie de îmbolnăviri pulmonare în rândul adolescenţilor şi adulţilor tineri din 14 state americane, informează luni Reuters, potrivit Romania24.ro. Conform CDC, nu există dovezi că această afecţiune ar fi de origine infecţioasă şi sunt necesare mai multe informaţii pentru […]

Citește mai departe
Publicitate

AIUD

UPDATE: Intervenție Salvamont Alba pentru recuperarea unei turiste din Ungaria, din zona Rimetea

Publicat

Un echipaj Salvamont intervine luni seara, în jurul orei 21.15, pentru recuperarea unei turiste din zona Rimetea. Femeia ar fi în stare de epuizare. Potrivit Salvamont-Salvaspeo Alba, femeia are aproximativ 60 de ani și, din primele date, nu este rănită. UPDATE, ora 22.25: Salvamont Alba a transmis că femeia a fost coborâtă în siguranță de […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Microîntreprinderile și firmele plătitoare de impozit specific, scutite de taxe dacă dau angajaților mașini de serviciu. Proiect

Publicat

top masini romania

Microîntreprinderile și firmele ce plătesc impozit specific vor fi scutite de plata taxelor pentru mașinile de serviciu acordate propriilor salariați. Un proiect de ordonanță de urgență prevede acest lucru. În prezent, aceste categorii de firme trebuie să achite statului, în numele salariaților, atât impozit pe venit, cât și contribuții sociale, scrie avocatnet.ro. „Avantajele sub forma […]

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Declarații șocante ale criminalului de la Săpoca: ”Am crezut că sparg păpuși”

Publicat

Criminalul de la Spitalul de Neuropsihiatrie din Săpoca nu și-ar fi dat seama ce face, în momentul în care a lovit puternic colegii din salon. Cinci oameni au murit în atacul de la Săpoca, iar alți opt sunt în stare gravă. „Am crezut că sparg păpuși, iar la ultima am văzut sânge și mi-am dat […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate