Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

REZIDENŢIAT 2016: Doar 11 posturi disponibile la spitale din judeţul Alba. Metodologie şi tematică pentru concursul din 20 noiembrie

Publicat

medici Ministerul Sănătăţii a publicat recent lista cu posturile şi locurile scoase la concurs pentru examenul de Rezidențiat, sesiunea 2016, ce va avea loc pe data de 20 noiembrie. Metodologia de examen presupune subiecte unice la nivel național și clasificare unică pe loc și post la nivel național, pornind de la principiul unui examen cu clasificare națională, care să răspundă nevoilor sistemului de sănătate de acoperire cu personal medical înalt calificat.

În acest an, s-a decis introducerea unor specilități noi – cardiologie pediatrică, gastro-enterologie pediatrică, nefrologie pediatrică, onco-hematologie pediatrică, pneumologie pediatrică și microbiologie clinică.

Înscrierile la examen s-au finalizat pe 28 octombrie, iar lista cu candidaţii admişi la concurs va fi publicată de minister, în 7 noiembrie.

La data de 16 noiembrie 2016, candidaţii pot afla sala şi ora începerii probei de concurs vizitând paginile de internet ale universităţilor de medicină şi farmacie sau site-ul rezidentiat.ms.ro.

Concursul de intrare în rezidenţiat pe post şi rezidenţiat pe loc în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie se desfăşoară simultan, în 20 noiembrie 2016, în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timiş.

Examenul este test grilă cu 200 de întrebări, pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, pe o durată de 4 ore. Întrebările sunt diferite, în funcţie de domeniu.

Conform calendarului, lista locurilor și posturilor disponibile a fost publicată pe site-ul www.rezidentiat.ms.ro.

În judeţul Alba sunt disponibile doar 11 posturi, în domeniul Medicină:

Domeniul Medicină (11 posturi)

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia (4 posturi)

Anestezie şi Terapie Intensivă – 1 post – Centrul universitar de pregătire Cluj-Napoca

Neonatologie – 1 post – Centrul universitar de pregătire Cluj-Napoca

CSM Adulţi Psihiatrie – 1 post – Centrul universitar de pregătire Cluj-Napoca

CSM Copii Psihiatrie Pediatrică – 1 post – Centrul universitar de pregătire Cluj-Napoca

Spitalul Orăşenesc Abrud (5 posturi)

Boli Infecţioase – 1 post – Centrul universitar de pregătire Cluj-Napoca

Medicină de laborator – 1 post – Centrul universitar de pregătire Cluj-Napoca

Medicină internă -1 post – Centrul universitar de pregătire Cluj-Napoca

Pediatrie – 1 post – Centrul universitar de pregătire Cluj-Napoca

Radiologie Imagistică Medicală – 1 post – Centrul universitar de pregătire Cluj-Napoca

Spitalul de Boli Cronice Cîmpeni (2 posturi)

Medicină internă – 1 post – Centrul universitar de pregătire Cluj-Napoca

Neurologie – 1 post – Centrul universitar de pregătire Cluj-Napoca.

AICI, lista completă posturi scoase la concurs Rezidenţiat 2016.

La Cluj-Napoca sunt 445 de locuri disponibile pe specialităţi în domeniul Medicină, 40 pentru domeniul Medicină Dentară şi 19 pentru Farmacie. AICI, lista completă.

Pentru domeniul Medicină dentară și domeniul Farmacie – tematica și bibliografia sunt identice cu cele din sesiunea 15 noiembrie 2015.

Pentru domeniul Medicină – tematica și bibliografia sunt modificate față de sesiunea 15 noiembrie 2015.

Consultă AICI tematica pentru concursul de rezidentiat – sesiunea noiembrie 2016 – Medicină

Consultă AICI tematica pentru concursul de rezidentiat – sesiunea noiembrie 2016 – Medicină dentară

Consultă AICI tematica pentru concursul de rezidentiat – sesiunea noiembrie 2016 – Farmacie

Detalii despre concurs REZIDENŢIAT 2016

Alegerea unui loc sau post este condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare naţională pentru fiecare domeniu.

Eventualele contestaţii privind răspunsurile corecte sunt depuse de candidaţi până la ora 16.00 în ziua de 21 noiembrie 2016. Contestaţiile se depun la sediul comisiei locale de concurs anunţat pe site-ul universităţii de medicină şi farmacie unde a fost susţinut concursul.

Comisia centrală de rezidenţiat analizează şi comunică răspunsurile corecte rămase definitive, în termen de 48 de ore de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor. Comunicarea grilei corecte rămase definitivă se face prin publicarea pe site-ul rezidentiat.ms.ro, pe paginile de internet ale universităţilor de medicină şi farmacie şi prin afişarea la sediul comisiei locale de concurs şi constituie răspuns la contestaţiile primite.

În urma analizării contestaţiilor şi stabilirii grilei corecte rămase definitivă, punctajele comunicate în săli pot suferi modificări.

Data afişării clasificărilor pe domenii este anunţată în timp util prin mass-media şi pe paginile de internet ale universităţilor de medicină şi farmacie şi pe site-ul rezidentiat.ms.ro

Alegerea locurilor/posturilor în specialitate şi a centrelor de pregătire se face în aceeaşi zi, prin teleconferinţă, pe baza punctajului şi a clasificărilor, la o dată stabilită de comun acord între Ministerul Sănătăţii şi universităţile de medicină şi farmacie, în intervalul orar 9,00 – 21,00. Candidaţii se vor putea prezenta în unul din centrele universitare: Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu, Târgu Mureş sau Timişoara.

Dacă repartiţia nu se finalizează în prima zi, va continua în ziua următoare, în acelaşi interval orar, iar locurile şi posturile rămase disponibile se vor afişa pe pagina de internet la sfârşitul primei zile de repartiţie. În urma alegerii locului/postului şi a centrului de pregătire în specialitate se vor înainta Ministerului Sănătăţii listele nominale, inclusiv în format electronic, privind locurile/posturile, specialităţile şi centrele alese şi procesele-verbale ale sesiunii de alegeri (cu semnăturile candidaţilor) în termen de 3 zile lucrătoare.

Rezidenţiatul reprezintă forma specifică de învăţământ postuniversitar pentru absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie, care asigură pregătirea necesară obţinerii uneia dintre specialităţile cuprinse în Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.

Specialităţile şi durata pregătirii prin rezidenţiat se stabilesc prin ordin al ministrului sănătăţii, cu respectarea duratelor minime de pregătire prevăzute de normele comunitare pentru specialităţile medicale și medico-dentare care se recunosc automat între statele membre UE.

Rezidenţiatul cuprinde instruire teoretică şi practică pe durată 3 până la 7 ani, în funcţie de specialitate şi se organizează pe domeniile medicină , medicină dentară şi farmacie, în regim de programe cu timp integral, în formele pe loc şi pe post.

În cazul specialităţii medicină de familie se poate organiza şi rezidenţiat în regim de program cu timp parţial, cu durată de 5 ani.

Începând cu anul 2016, concursul naţional de Rezidențiat se organizează anual de regulă în trimestrul IV şi se poate desfăşura la nivelul centrelor universitare pe baza acordului dintre Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Naţionale şi universităţile de medicină şi farmacie.

Rezultatele concursului naţional se confirmă prin ordin al ministrului Sănătăţii.

Candidaţii care în urma concursului nu aleg loc sau post în una din specialităţile medicale publicate la concurs, se confirmă medici rezidenţi medicină de familie şi susţin examen de medic specialist în specialitatea menţionată după totalizarea a 3 ani de pregătire efectuată în calitate de medic rezident.

Concursul naţional de Rezidențiat 2016 se poate desfăşura la nivelul centrelor universitare pe baza acordului dintre Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Naţionale şi universităţile de medicină şi farmacie.

La acest concurs se pot prezenta absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină dentară şi farmacie.

Pentru înscrierea la concursurile naţionale de rezidenţiat se percepe o taxă, al cărei cuantum se stabileşte prin ordin al ministrului Sănătăţii.

Pregătirea în rezidenţiat se desfăşoară, pentru fiecare specialitate, conform unui curriculum naţional de pregătire şi unui barem de manopere, proceduri, tehnici diagnostice şi terapeutice, obligatorii şi unice pe ţară.

Curriculumurile aprobate pentru fiecare specialitate se aplică integral tuturor rezidenţilor aflaţi în pregătire în specialitatea respectivă, în limita duratei prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medicodentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală.

Rezidenţiatul se finalizează prin examenul pentru obţinere a titlului de medic, medic dentist şi, respectiv, farmacist specialist, organizat la nivel naţional de Ministerul Sănătăţii în 2 sesiuni anuale.

Admiterea în rezidenţiatul pe post se face prin concurs naţional organizat de Ministerul Sănătăţii concomitent cu concursul de rezidenţiat pe loc, de regulă în trimestrul IV al fiecărui an.

Unităţile şi specialităţile pentru care se organizează rezidenţiat pe post se stabilesc în funcţie de numărul de posturi solicitate de unităţile sanitare publice, precum şi de ministerele cu reţea sanitară proprie, în specialităţile prevăzute de Nomenclatorul specialităţilor medicale, medico-dentare şi farmaceutice pentru reţeaua de asistenţă medicală, şi se aprobă anual prin ordin al ministrului sănătăţii.

Pentru spitalele clinice cu secţii clinice universitare, institute sau centre medicale clinice rezidenţiatul pe post se poate organiza în limita a maxim 25% din posturile vacante de medic, medic dentist sau farmacist din unitatea sanitară publică interesată, stabilită cu respectarea normativelor de personal în vigoare. Lista specialităţilor pentru care se organizează concurs de rezidenţiat pe post în aceste unităţi se aprobă anual prin ordin al ministrului Sănătăţii.

Pentru spitalele judeţene rezidenţiatul pe post se poate organiza în limita a maxim 35% din posturile vacante de medic, medic dentist sau farmacist din unitatea sanitară publică interesată, stabilită cu respectarea normativelor de personal în vigoare.

Rezidenţii care ocupă prin concurs posturile pentru care se organizează rezidenţiat pe post încheie contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată cu unitatea sanitară publică care a publicat postul respectiv şi un act adiţional la contractul individual de muncă prin care se prevede obligaţia de a lucra la această unitate sanitară un număr de ani egal cu durata corespunzătoare pregătirii în rezidenţiat, după obţinerea titlului de specialist.

Nerespectarea de către salariat a obligaţiei asumate îl obligă pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidenţiat, precum şi la restituirea primei de instalare, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, conform actului adiţional la contractul individual de muncă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax