Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Românii ar putea să plătească toate taxele online, de la 1 ianuarie 2019. Măsuri prevăzute în programul de guvernare

Publicat

laptop Începând cu prima zi a anului 2019, toate taxele autohtone ar putea fi plătite online, potrivit programului de guvernare al noului Guvern. Aceeași măsură o avea în vedere și vechiul Executiv, însă pentru decembrie 2018.

Guvernul Tudose plănuiește ca din ianuarie 2019 toate taxele din România să poată fi plătite online, această măsură fiind inclusă inițial și în programul Guvernului Grindeanu, dar cu termen decembrie 2018.

„O altă formă de respect pentru contribuabili o reprezintă înființarea unei direcții aflate în subordinea prim-ministrului, care va urmări, pe de o parte, reducerea numărului agențiilor și instituțiilor aflate în subordinea Guvernului, iar, pe de altă parte, impunerea și urmărirea aplicării unei prevederi legislative prin care, începând cu 1 ianuarie 2019, să nu mai existe nicio taxă care să nu poată fi plătită online. Până la 1 ianuarie 2018, vor fi făcute publice strategia de reorganizare a instituțiilor statului și calendarul de implementare a acestei strategii”, se prevede în programul de guvernare al Executivului condus de Mihai Tudose.

Guvernul va pune un accent deosebit, în perioada 2017-2018, pe informatizarea sistemului public al instituțiilor din România și pe interoperabilitatea sa. În același timp, autoritățile ar urma să implementeze o regulă potrivit căreia unei instituții publice îi va fi interzis să mai ceară cetățenilor sau firmelor documente pe care o altă instituție publică deja le deține, scrie avocatnet.ro.

„Introducerea obligativității pentru autoritățile statului de a oferi posibilitatea plății online a taxelor va fi însoțită și de obligativitatea acceptării tuturor documentelor care sunt transmise online de către contribuabili, dar și de reducerea numărului de formulare ce trebuie depuse de către aceștia. Un formular pe an pentru cei care au venituri independente și cinci formulare pe an pentru IMM-uri începând din 1 ianuarie 2018”, mai prevede documentul.

Informatizarea instituțiilor și majorarea numărului de servicii publice disponibile online se numără, de asemenea, printre obiectivele noului Guvern, acestea urmând să fie puse în practică până la finele anului 2023. Astfel, principalele servicii ce vor fi disponibile online în următorii ani, atât pentru cetățeni, cât și pentru firme, vor fi:

  • activitatea agenților economici (înființarea, vânzarea unei companii, modificarea statutului unei companii, obținerea surselor de finanțare, obținerea sprijinului pentru desfășurarea activității unei firme, faliment, lichidare, constituirea contractelor, înregistrare pentru plata taxelor);
  • drepturile și responsabilitățile cetățenești (eliberarea actelor de identitate, obținerea unui pașaport, obținerea permisului de conducere, înregistrarea unui autovehicul, cumpărarea/închirierea unei case, asigurări opționale și obligatorii, asigurarea viitorului personal, votarea);
  • munca, familia și protecția socială (servicii-suport și de facilitare pentru căutarea unui loc de muncă, servicii-suport în cazul pierderii locului de muncă, asistență în cazul accidentelor de muncă sau a incapacității de a lucra, pensionare, înscrierea alocației pentru persoane cu handicap, obținerea indemnizației de creștere a copilului, adopții);
  • afaceri externe (emigrare în România, obținerea cetățeniei, obținerea unei vize);
  • parcursul educațional (clase primare/liceu/universitate, înscrierea la bibliotecă);
  • serviciile medicale (programarea unui consult medical într-un spital);
  • promovarea turismului (ghiduri și informații de călătorie).

În același timp, tot până în 2023 ar urma să se facă investiții semnificative privind tehnologia informației în educație, sănătate și cultură.

sursa: avocatnet.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax