Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Scandalul FORMALDEHIDEI de la Sebeș : Declaraţii „discrete” la întâlnirea cu Prefectura, ONG-uri, instituţii publice şi Kronospan

Publicat

IMG_4118 Prefectul Gheorghe Feneșer a avut o întâlnire, joi dimineaţa, cu reprezentanți ai ONG-urilor și grupurilor implicate în protestele de la Sebeș, privind fabricile de formaldehidă din oraş, reprezentanți ai Kronospan Sebeș SA, ai APM Alba și DSP Alba. În cadrul întâlnirii, s-au căutat soluții pentru problemele semnalate. Însă nu au fost oferite răspunsuri clare întrebărilor formulate de ONG-uri, iar ideea comună a fost doar de deschidere spre dialog. O parte dintre cei prezenţi s-au şi abţinut de la unele declaraţii, „de faţă cu presa”.

La întâlnire au fost prezenți prefectul județului Alba Gheorghe Feneșer, directorul DSP Alba Horea Timiș, directoarea Agenției pentru Protecția Mediului Alba, Mihaela Mih Dehelean, comisar șef al Gărzii de Mediu Alba Dan Hălălai, reprezentanții ai Primăriei Sebeș, din partea Centrului Independent pentru Protecţia Mediului Sebeş – Mircea Matei și Ioan Căldare, preşedintele Iniţiativei Civice Reghin, Iulius Făgărăşan, membri ai Asociației PrimaNatura și ai Grupului de inițiativă Sebeș și reprezentanți ai Kronospan Sebeș SA.

”În acest moment cred că transparența este totală. Oricine, din Sebeș sau de oriunde, poate să intre pe site-ul Agenției de Mediu și să vadă poluarea cu formaldehidă. În plus, pe cele două panouri sunt afișate valorile formaldehidei, lucru care nu s-a întâmplat până în prezent. Nu îmi fac absolut nici o problemă că acele panouri nu pot indica realitatea”, a declarat prefectul Gheorghe Feneșer.

Citește și APM Alba, despre fabricile de formaldehidă de pe platforma Kronospan Sebeș. Concentraţiile substanţei, afişate din 15 ianuarie

Mircea Matei (Centrul Independent pentru Protecţia Mediului Sebeş) a spus că instituțiile statului nu au în dotare aparatura necesară pentru monitorizarea formaldehidei.

Eu nu pot să dau declarații de față cu presa fără circulara doamnei ministru, care îmi spune clar că nu pot să dau comunicate de presă în ceea ce privește orice societate comercială, a precizat directoarea APM Alba, Mihaela Mih Dehelean.

Ioan Căldare, reprezentantul Centrului independent pentru protecția mediului Sebeș, a apreciat deschiderea spre un dialog civilizat. ”Mitingul organizat de tineri pe facebook a avut succes, concentrațiile de formaldehidă au fost afișate, lucru pe care noi l-am cerut demult”, a declarat acesta.

”Trebuie să găsim calea dialogului, fără amenințări directe. Îngrijorarea oamenilor trebuie înțeleasă, pentru că fiecare are pe deoparte dreptatea lui”, a mai precizat Ioan Căldare.

IMG_4129 ”Din discuțiile pe care le-am avut cu mulți sebeșeni am aflat lucruri de care am fost uimit. Am aflat că nu se știa de faptul că, dacă începe această fabrică, peste 7 luni, fabrica este obligată să achiziționeze toată aparatura în vederea monitorizării. Nu s-a vorbit absolut nimic despre asta. Am luat legătura cu Agenția pentru Protecția Mediului și am rezolvat ca în aceste două statții să apară monitorizarea pe ecran”, a precizat prefectul Gheorghe Feneșer.

”Concentrația de formaldehidă se anunța pe site-ul APM. Concentrația de formaldehidă apare pe buletinul de monitorizare zilnică”, a intervenit directoarea APM, Mihaela Mih Dehelean.

IMG_4131 Iulius Făgărăşan (preşedintele Iniţiativei Civice Reghina) ridicat problema că ”o viitoare fabrică sau o instalație nouă de formaldehidă cu capacitate de 60.000 t/an se raportează la o Hotărâre de Guvern și nicidecum la Directiva SEVESO, cea care reglementează activitățile cu impact major și risc major pentru populație, ori HGE 287/2007 are de-a face cu emisiile.”

”Dacă ne raportăm la un cadru legislativ mai permisiv cu unele emisii, normal că ne păcălim singuri. Considerăm că o astfel de activitate ar trebui să fie relocată la o zonă în afara orașului, o zonă suficient de mare, să ofere minimul de siguranță pentru locuitori. Să nu uităm că și investitorul are nevoie de angajați și comunitatea are nevoie de locuri de muncă.

Rămânem șocați de faptul că sunt societăți comerciale care nu sunt acreditate de Ministerul Sănătății, printre cei care fac aceste raporturi de sănătate a populației sau studii ale impactului asupra sănătății populației, regăsim oameni care nu au dreptul să facă astfel de studii. Trebuie să găsim soluții corecte, să facem o procedură corectă, să fim siguri de ceea ce autorizăm”, a precizat preşedintele Iniţiativei Civice Reghin, Iulius Făgărăşan.

”Atâta timp cât avem scăpări de formaldehidă în natură nedeclarate către Garda Națională de Mediu dar recunoscute ulterior, care, raportat la legislația noastră ar fi trebui să suspende autorizația de funcționare, până la elucidarea impactului, cum putem noi să dormim liniștiți atâta timp cât instituțiile nu își fac treaba”, a mai subliniat Iulius Făgărăşan.

În momentul de față cea mai bună soluție pe care am solicitat-o la Ministerul Mediului este un control al Corpului de Control, la nivel de agenție, pentru evaluarea procedurilor atât la activitățile existente, cât și la revizuirea făcută în 2014”, a declarat Iulius Făgărăşan.

”S-au făcut primii pași. Eu sunt convins că cei de la Agenția de Mediu au respectat legislația”, a spus prefectul Gheorghe Feneșer.

Iulius Făgărăşan a mai precizat că este deschis la discuții, însă ”nu văd ce să reconciliem, juridic vorbind. Cerem ca Kronospan să renunțe la acest mod de abordare”.

”Garda de Mediu nu are în dotare aparatura în vederea controlării măsurilor care sunt implementate în autorizația de mediu. La toate sesizările pe care le-am primit de pe site, comisarii noștri au luat legătura cu firma Kronospan și au luat rezultatele monitorizării. Asta e tot ce putem să facem noi în momentul de față”, a precizat comisarul șef al Gărzii de Mediu Alba, Dan Hălălai.

”Am început să răspundem sesizărilor primite. Oamenilor o să le răspundem pe baza datelor din buletinului de analiză. Este singura modalitate de a prezenta ceva palpabil oamenilor, tehnic. Am dat amenzi pentru această societate, societate care a plătit aceste amenzi și a înțeles că a greșit, a mai completat Dan Hălălai.

IMG_4122 ”Direcția de Sănătate Publică Alba are aparatura acreditată, omologată pe partea de zgomot, poluare fonică”, a precizat directorul DSP Alba, Horea Timiș.

Am participat la cazul de mediu, iar de la DSP Alba nu s-a dat aviz, deoarece nu este un aviz obligatoriu. Am cerut studiul de sănătate a populației, fiind în curs de efectuare. Noi nu avem niciun fel de date de sănătate care să arate o modificare de morbiditate la populație, a precizat dr. Ileana Văcaru, DSP Alba.

Conform legii, DSP Alba este o instituție avizatoare, nu evaluatoare. Noi nu ne putem pronunța asupra datelor, fiindcă sunt niște date pe care noi le colectăm și le furnizăm unor insituții acreditate științific să interpreteze aceste date. DSP Alba a cerut acel studiu de impact asupra sănătății”, a completat directorul DSP Alba, Horea Timiș.

ioan caldare ”Cerem dotarea Gărzii de Mediu cu echipamente de ultimă generație pentru măsurarea tuturor tipurilor de poluanți, pentru zona Sebeș. Am trimis solicitarea înainte și domnului Ministru, înainte de montarea filtrelor, și nu s-a rezolvat nimic”, a precizat Ioan Căldare.

”Am discutat cu conducerea ministerului săptămâna trecută și am cerut necesarul de echipamente pentru monitorizarea calității aerului în municipiul Sebeș. Sper ca în cel mai scurt timp să le avem. Am avut o discuție și cu primarul Dăncilă, iar Consiliul Local Sebeș poate să comande studii”, a declarat prefectul Gheorghe Feneșer.

”O singură stație de monitorizare nu este relevantă pentru nivelul de poluare din Sebeș, iar numărul panourilor de afișaj trebuie înmulțit. Cerem Ministerului Mediului reactivarea comisiei de monitorizare specială al impactului surselor de poluare ale SC Kronospan Sebeș SA asupra mediului, de la Agenția Națională de Protecția Mediului”, a precizat Ioan Căldare.

”Vreau să spun că s-a luat decizia de revizuire a autorizației integrate de mediu, iar pe perioada mediatizării deciziei s-au depus contestații. Aceste contestații au fost depuse la doamna ministru, la comisia de rezolvare a contestațiilor. Eu personal săptămâna trecută m-am deplasat la București cu toată documentația Kronospan Sebeș SA și se verifică absolut tot. Eu pot să vă spun că e în conformitate cu legea, are toate avizele și s-a respectat absolut tot. Decizia nu s-a luat fără bază legală. Autorizația integrată de mediu încă nu am semnat-o, este doar decizia de revizuire a autorizației integrată de mediu”, a declarat Mihaela Mih Dehelean.

”Vă pot spune că am solicitat Ministerului și Agenției să nu fie o singură stație, să fie minim patru stații care să fie amplasate în funcție de curenții de aer. Există în țară un laborator mobil. Acel laborator mobil se pare că o să vină în scurt timp și la Sebeș, dar nimeni nu-și permite să țină un laborator mobil aici. O să existe atunci cele patru puncte de măsurat chiar pe platformă și nu o să mai existe probleme. Cine încalcă legea plătește. Trebuie să fim conștienți că s-au făcut primii pași”, a precizat prefectul Gheorghe Feneșer.

Reprezentanții Kronospan au lansat o invitație celor care doresc, pentru data de 23 ianuarie, ora 10.00, la sediul companiei, pentru a oferi și a pune la dispoziția celor interesați documentațiile tehnice.

”Am lansat o invitație pentru toți sebeșenii și cei care doresc să afle nu numai anumite cifre, idei sau concluzii, ci vor să afle starea echipamentului, ce tip de echipament, cum este comparabil la nivel tehnic cu echipamente din Europa sau din lume, chiar tipurile specifice pentru fiecare, cât ne permite legea internă, din ce dată este montat, ce standare corespunde. Mâine la ora 10.00 putem să punem la dispoziție, pe baza tehnică, o documentație de rigoare la noi la sediu”, a declarat directorul de producţie al Kronospan Sebeş, Alexandru Băcilă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax