Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Manualele de sport pentru clasa a V-a, gata la timp. Cele de limba română și matematică vor întârzia până în octombrie

Publicat

manuale

manuale Manualele de matematică și de limba română pentru clasa a V-a vor întârzia până în luna octombrie, având în vedere că licitațiile în aceste cazuri au fost contestate, a declarat Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar (FNAP-IP), după discuții cu ministrul Educației Liviu Pop. Va fi astfel al cincilea an la rând când manualele vor lipsi de pe băncile elevilor la începutul anului şcolar.

Până în acest moment, au fost aprobate doar şapte discipline dintre cele 25 de materii. Manualele importante cum ar fi matematica sau limba română vor ajunge abia în octombrie în şcoli, dar cele de educaţie fizică şi dirigenţie vor fi gata la timp.

„Din păcate manualele de matematică şi limba şi literatura română sunt contestate, acestor vor întârzia. Ce manuale vor fi? Cele de educaţie fizică şi sport care nu sunt contestate, cele de religie, cele de orientare persoanlă”, spune Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Părinţi.

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, recunoşte că sunt probleme, dar nu vede manualul foarte important. „Nu întotdeauna elevul este obligat şi eu am predat matematică şi nu întodeauna am aveam nevoie de manual la ore şi le spuneam: nu aduceţi manualul săptămâna viitoare la ore!”, spune ministrul.

Reprezentanții FNAP-IP au avut, joi, o întâlnire cu ministrul Educației, Liviu Pop.

„La clasa a V-a sunt doar 7 manuale la care nu s-a depus nicio contestație, le vom avea cu certitudine, celelalte vor întârzia până la jumătatea lunii octombrie sau cel mult sfârșitul lunii octombrie, în funcție de modul în care se soluționează aceste contestații la CNSC. Din păcate, manualele de matematică și de limbă și literatura română sunt contestate. Acestea vor întârzia”, a explicat Cristache jurnaliștilor, la finalul acestei întâlniri.

El a spus că, în schimb, manualele care nu au fost contestate sunt cele de educație fizică și sport, religie, consiliere și orientare și dezvoltare personală. Eugen Ilea, vicepreședinte al Federației, a afirmat că nu crede că toate manualele de clasa a V-a vor fi pe bănci la începutul anului școlar.

„Manualele trebuie să urmeze o procedură. Din păcate, ca în ultimii ani, această procedură se depășește întotdeauna. Noi, la 11 septembrie, nu cred, sunt pesimist că vom avea toate manualele, cel puțin pentru clasa a V-a pe banca elevilor”, a afirmat Eugen Ilea, menționând că părinții au cerut imperativ ca aceste manuale să fie gata la 11 septembrie, dar deja termenul este depășit.

Potrivit lui Ilea, manualul de sport este inutil, iar ministrul Educației a dat asigurări că face toate demersurile pentru ca toate manualele să fie gata la timp. „Legat de manualul de sport, noi considerăm inutil acest manual. Din păcate, legea permite, nu putem face nimic să stopăm tipărirea acestui manual. Să sperăm, domnul ministru ne-a dat asigurări că pentru manualele de bază — matematică română, istorie, geografie, fizică și toate celelalte — va face toate demersurile ca aceste manuale să ajungă cât mai repede posibil pe masa elevului”, a adăugat acesta, conform Agerpres.

În opinia lui Ilea, părinții vor fi nevoiți să scoată bani din buzunar pentru manualele care nu vor fi gata la timp. „Din păcate, se va apela tot la bugetul părinților și vom fi nevoiți să scoatem bani din buzunar. Este un demers pe care noi îl dezavuăm în fiecare an și dorim ca părinții să nu mai subvenționeze învățământul”, a mai spus Ilea.

Cu manual pe bancă sau fără manual, ministerul tot plăteşte editurile. Numai cărţile de clasa a V-a costă aproximativ 25 de milioane de lei, din care 1,5 milioane vor fi alocate pentru cele de sport.

sursa: stiripesurse.ro, realitatea.net

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax