Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Sistem de iluminare inteligent pe un bulevard din Alba Iulia. Funcționarea și intensitatea luminii de la ieșirea spre Micești, controlată de la distanță

Publicat

iluminat public O parte din iluminatul stradal din Alba Iulia a fost modernizat în cadrul proiectului Alba Iulia Smart City. Au fost instalate 106 echipamente LED, pe Calea Moţilor, la ieşirea spre Miceşti.

Acestea au fost montate în locul locul celor vechi, de 150W, care erau echipate cu sodiu la înaltă presiune. Noile LED-uri au puterea de 64W şi sunt parte din soluţia de “smartenergy”, implementată în cadrul Alba Iulia Smart City.

Investiţia a fost de 60.000 de euro şi aparţine firmei Schreder, în cadrul proiectului Smart City.

În cadrul parteneriatelor încheiate de Primăria Alba Iulia pentru proiectul Smart City sunt incluse şi soluţii inteligente de management al iluminatului public. Stâlpii de iluminat sunt controlaţi de la distanță programul de funcționare și intensitatea luminii (becurile sunt aprinse, astfel, în funcție de situație, de exemplu mai lent, pe parcursul apusului de soare sau lumina este diminuată la ore și în zone în care nu este necesară).

Dispozitivele trimit alarme și oferă informații în timp real referitoare la consumul de electricitate pentru fiecare stâlp. Această soluţie este menită să ducă la reducerea costurilor cu iluminatul public şi gestionarea mai bună a mentenanței sistemului. Astfel, locuitorii nu ar mai trebui să anunţe primăria că s-a ars becul pe strada respectivă, sistemul va înregistra problema automat.

Autoritățile locale spun că întregul proiect pilot Alba Iulia Smart City se concentrează pe implementarea, la nivel local, de soluţii innovative, pliabile pe nevoile oraşului, dezvoltate de către sectorul privat, fără vreun cost pentru municipalitate şi puse la dispoziţia oraşului, gratuit, ca platformă de testare şi operabilitate.

Aplicaţiile se referă la sisteme de smartlighting, smartparking, mobilitate urbană, e-governance, CivicAlert, RADMinitor, reţele 5G, optimizarea consumului de curent electric prin intermediul smartenergy, aplicaţii care utilizează beaconi încărcaţi cu informaţii turistice sau de interes public – aplicaţia eAlbaIulia, internet wifi cu accesare liberă atât în zonele turistice din oraş, cât şi în autobuzele STP Alba Iulia, proiecte de eficientizare a educaţiei, tehnologia LoRaWAN – care interconectează device-uri şi poate transmite date colectate în timp real, hackatoane pentru industria IT&C şi altele.

Citeşte şi Alba Iulia Smart City: Calitatea aerului și temperatura, măsurate printr-o aplicație, în mai multe locuri din municipiu

Vezi şi Alba Iulia Smart City: 50 de dispozitive, montate în diferite locuri din oraș, vor monitoriza consumul de apă și pierderile din rețea

Citeşte şi Alba Iulia Smart City: Monumentele istorice și obiectivele turistice din Cetatea Alba Carolina, transpuse într-o realitate virtuală

Vezi şi Alba Iulia Smart City 2018: Protocol de colaborare cu Microsoft România pentru sistem de monitorizare a traficului și alte soluții inteligente

Vezi şi FOTO-VIDEO: „Alba Iulia Smart City 2018”. Proiectul-pilot cu soluții de digitalizare a orașului Alba Iulia, lansat oficial

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax