|

De ASTĂZI, exercițiu de avertizare şi alarmare a populaţiei. Ce trebuie să ştii dacă auzi sirenele de alertare în oraşul tău

sirena alarma publicaÎncepând de marți, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) va desfășura, timp de patru zile, un amplu exercițiu, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă. Chiar dacă este doar un test, locuitorii trebuie să ştie ce au de făcut în cazurile unor dezastre şi unde se pot adăposti.

Mecanismul de înștiințare a autorităților privind iminența producerii unor evenimente deosebite va fi declanşat în localităţi din ţară, în perioada 18-21 aprilie. În județul Alba, sirenele vor răsuna joi, 20 aprilie.

Vor fi acționate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populației din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice.

Simulările vor începe marți, 18 aprilie, iar timp de patru zile vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților, transmite IGSU.

Locuitorii vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10.00-15.00. De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație.

Vezi IGSU: Exercițiu de avertizare și alarmare. Sirenele vor răsuna în localități din Alba și din țară, în perioada 18-21 aprilie

„Este un exercițiu prin care testăm sirenele, obișnuim populația și încercăm să pregătim ce înseamnă fiecare sunet, ce înseamnă când sună așa sau ce înseamnă când sună altfel. Exerciții similiare s-au făcut și în alte țări. Dacă luăm Germania recent a avut loc un exercițiu pe plan național prin verificarea sistemelor de înștiințare publică”, a declarat şeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

El a spus că acest gen de exercițiu nu a mai fost făcut de foarte mult timp și este util pentru a vedea cât de bine se aud aceste sirene.

Ce trebuie să facă locuitorii

Cetățenilor li se recomandă să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma “Exercițiu”. Toate acestea, pentru că este vorba doar de o testare şi nu o alarmare reală.

Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.

De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.

Tipurile de alarme folosite de autorități:

Potrivit Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. 1.259/2006, autorităţile pot folosi alarma aeriană, alarma la dezastre, prealarma aeriană și încetarea alarmei. „Durata fiecărui semnal de alarmare este de două minute pentru toate mijloacele de alarmare, cu excepția sirenelor cu aer comprimat la care durata este de un minut”, scrie în actul normativ.

Alarma aeriană este compusă din 15 sunete a patru secunde fiecare, cu pauză de patru secunde între ele. În cazul sirenelor cu aer comprimat, semnalul se compune din 15 sunete a două secunde fiecare, cu pauză de două secunde între ele.

Referitor la alarma la dezastre, aceasta este compusă din cinci sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de zece secunde între ele. În cazul sirenelor cu aer comprimat, semnalul se compune din cinci sunete a opt secunde fiecare, cu pauză de cinci secunde între ele. Practic, acesta este semnalul ce va fi auzit de cetățeni în cadrul exercițiului național de săptămâna viitoare.

Prealarma aeriană este compusă din trei sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. În cazul sirenelor cu aer comprimat, semnalul se compune din trei sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de șase secunde între ele.

În fine, încetarea alarmei este compusă dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de două minute. Dacă este vorba de sirene cu aer comprimat, semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de un minut.

În situaţii reale de pericol, cetăţenii se pot adăposti în mai multe tipuri de clădiri. Hotărârea Guvernului nr. 862/2016 stabilește la ce construcții este obligatorie existența adăposturilor de protecție civilă.

Printre altele, cetățenii se pot adăposti în subsolurile sediilor autorităților și instituțiilor publice locale, clădirilor de comerț, clădirilor de birouri, clădirilor de învățământ sau clădirilor pentru îngrijirea sănătății. Totodată, adăposturi de protecție civilă mai pot fi găsite în subsolurile clădirilor culturale, clădirilor hoteliere, clădirilor de locuit sau în stațiile de metrou.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=559814



avatar Publicat de pe 18 aprilie 2017 şi actualizat pe 18 aprilie 2017.
Publicat în ACTUALITATE, SOCIAL.
Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

Adaugă un comentariu

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Comentate recent

  • Cato: Firma care a „plombat” groapa n-ar mai trebui să primească contracte. Altfel nu vor face altceva...
  • A.D.: Daca scapa politaiul pentru ca a apucat in ultimul moment sa porneasca semnalele acustice si luminoase inseamna...
  • Dani: Din imagini înțeleg ca politia a intrat în giratoriu pe contrasens… Daca este asa, trist pentru acel...
  • Rika Fara Frika de Lege si Politica: si ce spun militeni ca ei respecta legea ? Eu de cate ori vad militeni ce intor...
  • Tara lui Papura Voda: Vreun „cocosel” nu a cerut ?

Alba24 pe site-ul tau

HOROSCOPUL ZILEI