Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Situl neolitic de la Tărtăria ar putea fi pus complet la dispoziția arheologilor în acest an. Primăria Săliștea a achiziționat 80% din teren

Publicat

Situl neolitic de la Tărtăria, unde în urmă cu o jumătate de secol au fost descoperite trei tăbliţe de lut inscripționate, despre care se crede că datează din anul 5000 î. Hr și care ar putea reprezenta cele mai vechi scrieri din lume, ar putea fi pus complet la dispoziția arheologilor în acest an. Acesta este anunțul făcut de primarul comunei Săliștea, Aurel Emil Stănilă, prezent luni în conferința de presă de la PNL Alba. Până acum, primăria a achiziționat peste 2,7 hectare de teren, pentru care a cheltuit peste 110.000 lei, a mai rămas de cumpărat o suprafață de aproximativ 50 de ari, iar în acest an se speră că se va finaliza procedura de achiziție. De asemenea, în viitor, în acel loc se intenționează construirea unui muzeu arheologic.

Situl arheologic de la Tărtăria este deschis arheologilor, pentru săpături, și în prezent, însă din cauză că nu este amenajat corespunzător, acesta este pus în pericol de vizitele interesate ale „căutătorilor de comori”, neautorizați și neprofesioniști.

„Am achiziționat o suprafață de aproximativ 2 hectare și 70 de ari în zona șantierului arheologic unde au fost descoperite celebrele tăblițe de la Tărtăria, cu cele mai vechi scrieri. Am reușit să achiziționăm terenul de la cetățeni după ce și-au făcut intabulările. Această suprafață reprezintă aproximativ 80% din aria totală a sitului. Mai avem două loturi cu mulți proprietari care, din motive financiare, nu au reușit să își facă intabularea, ca să putem să le plătim terenurile. Sperăm că în acest an vom finaliza procedura de achiziție și sper să reușim să punem situl la dispoziția arheologilor”, a declarat primarul.

Povestea tăblițelor de la Tărtăria, pe care au fost gravate cele mai vechi forme de scriere din lume, este una controversată. Potrivit primarului, există „personaje” în țară care discreditează autenticitatea artefactelor, spre deosebire de specialiștii din străinătate, care le studiază și le apreciază ca fiind veritabile.

„Anul trecut s-au făcut ceva săpături, și în urmă cu vreo trei ani. Se descoperă foarte multe lucruri. Pe plan național, problema este controversată. Sunt tot felul de personaje care spun că nu cred în descoperirile de la Tărtăria. Culmea, străinii ne încurajează și ne spun că nu poți să găsești la 4-5 m plăcuțe aduse de cineva și îngropate acolo. Noi credem în autenticitatea plăcuțelor de la Tărtăria și ne zbatem să putem crea situl arheologic și, pe viitor, un muzeu”, a mai precizat Stănilă.

De 5 ani, primăria se străduiește să cumpere terenul pe care se află situl arheologic. Până acum, a alocat peste 110.000 lei

Procedura de achiziție a terenului pe care se află situl arheologic neolitic durează de aproape 5 ani și încă nu a ajuns la final. Unul dintre motivele pentru care încă nu a fost cumpărat tot terenul este scepticismul proprietarilor, care, considerând că are o valoare foarte mare, încearcă să îl vândă la prețuri cât mai mari. De asemenea, pentru loturile încă necumpărate, mai trebuie făcută intabularea.

„De 4-5 ani încercăm să cumpărăm acel teren. Până acum am cumpărat 2 hectare și 70 de ari, pentru care am alocat peste 110.000 lei. Oamenii sunt sceptici, cred că stau pe un butoi de aur acolo și încearcă să ceară prețuri cât mai mari. Mulți nu vor să vândă. Când a apărut chestiunea cu autostrada, când se aștepta toată lumea să ia o grămadă de bani de acolo, au văzut că li se dă 1 leu pe metru pătrat și noi le-am dat 3 lei pe metru pătrat. Așa au început să vândă. Acum mai avem două loturi, în suprafață de aproximativ 50 de ari, cu mai mulți proprietari, pe care îi așteptăm să finalizeze procedura de intabulare. Anul acesta sper să rezolvăm”, a spus primarul.

Muzeu arheologic la Tărtăria

În viitor, după rezolvarea problemei sitului, în acel loc la fi amenajat un muzeu arheologic, care se va întinde atât în aer liber, cât și într-o construcție nouă.

„De foarte mult timp se discută de amenajarea unui muzeu, dar încă nu s-a reușit. Prima dată să rezolvăm problema terenului și să îl punem la dispoziția arheologilor. Vrem să îl împrejmuim, fiindcă, în urmă cu trei ani, după ce s-au făcut săpături, au fost persoane, „căutători de comori”, care au venit și au deteriorat situl. La Tărtăria nu s-au descoperit metale prețioase. Sunt obiecte mult mai vechi, amulete, plăcuțe, cu o vârstă de peste 6.000 de ani”, declară primarul.

Însuși primarul a descoperit o oală de 7.500 de ani, în timp ce săpa o pivniță

O descoperire-surpriză i s-a arătat însuși primarului din Săliștea, Aurel Emil Stănilă. În timp ce săpa o pivniță în propria gospodărie, la o adâncime de aproximativ 2,5 metri, a dat de cioburile unei oale uriașe, în care se gătea mâncare din grâu, în urmă cu mai bine de șapte milenii.

„În urmă cu doi ani, săpând acasă pentru o pivniță, am găsit o oală din neoliticul timpuriu, din cultura Starčevo-Criș. I-am chemat pe specialiștii de la Muzeul Brukenthal din Sibiu, care mi-au spus că are o vechime de peste 7.500 de ani. La 2,5 m am găsit, prima dată, cioburi de oală, cu un diametru de aproape 50 cm, cu niște forme exterioare, în care am găsit o jumătate de piatră. Cei de la Sibiu mi-au spus că piatra este o râșniță, iar în perioada aceea, grâul, cu neghină cu tot, se zdrobea, se fierbea în acele oale și aia era mâncarea.

În Târtăria și Săliștea, în ultimii ani s-au găsit o mulțime de scule din piatră pentru tăiat, cu forme geometrice lucrate, minereuri, cuptoare.

Șantierul neolitic de la Târtăria

Zona sitului se află pe teritoriul comunei Săliştea, în satul Tărtăria, în punctul Gura Luncii. Cercetările arheologice se vor întinde pe o suprafaţă de aproximativ 3 hectare, vor dura mai mulţi ani și sunt sprijinite de Consiliul Judeţean Alba, Ministerul Culturii și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

Situl de la Tărtăria este recunoscut încă din 1961 după ce Nicolae Vlassa a descoperit trei tăbliţe de lut inscripţionate,  tăbliţe despre care se crede că datează din anul 5000 î. Hr și care ar putea reprezenta cel mai vechi scris din lume.

Potrivit Wikipedia, subiectul tăblițelor de la Tărtăria are o frecvență de citare în articolele științifice și arheologie mult mai mare ca majoritatea artefactelor arheologice. Se pare totuși că frecvența nu ajunge la cotele la care sunt citate scrierile sumeriană, linear B sau linear A. Tăblițele de la Tărtăria sunt citate foarte des, atunci când subiectul discuției este începutul scrisului în lume și/sau cele mai vechi scrieri din lume. Ele sunt adeseori amintite pentru că ar putea candida la cel mai vechi scris din lume. Aceasta se datorează pe de o parte faptului că tăblițele poartă semne, dar motivul principal este vârsta prezumată asociată acestor tăblițe (și desigur semnelor). Dacă vârsta estimată, cea de 5500 î.Hr. s-ar dovedi în final a fi reală, iar semnele se dovedesc a fi scris, atunci ele sunt cele mai vechi artefacte purtătoare de scris din lume. Celelalte candidate la cea mai veche scriere din lume și anume, scrierile egipteană, Harappa și cea sumeriană, datează toate din jurul datei de c. 3200-3500 î.Hr. Evident, distanța în timp între 3500 î.Hr. și 5500 î.Hr. este mare. Din păcate există un obstacol insurmontabil în ceea ce privește determinarea vârstei (posibilitatea datării cu carbon radioactiv nu mai există datorită unui tratament termic). În ceea ce privește faptul că pe ele este sau nu un scris, speranțe există și în timp cercetătorii vor putea spune dacă este doar proto-scriere sau scris adevărat, în acest caz din urmă desigur vor trebui să spună despre ce fel de scris anume este vorba pe fiecare din ele (ex. pictografic, ideografic, silabar etc).

Situl Tărtăria a fost descoperit în anul 1906 de Endre Orosz, iar de-a lungul timpului au mai făcut săpături Kurt Horedt, Nicolae Vlassa şi Iuliu Paul.   În 2010 săpăturile au fost reluate, dar ulterior au abandonate din lipsă de fonduri. În acest moment Ministerul Culturii a alocat circa 5.000 de lei pe an, bani care nu au permis continuarea cercetărilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax