Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Şofer de autobuz prins cu alcool „la bord”, în Sebeş. S-a ales cu dosar penal. Avea 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat

Publicat

autobuzePoliţiştii din Sebeş l-au depistat pe un şofer de autobuz care conducea mijlocul de transport în comun cu alcoolemie de 0,79 mg/l. I-au deschis dosar penal. Aceeaşi măsură a fost luată în cazul altui şofer, de data aceasta al unui autoturism, care conducea sub influenţa alcoolului la Şard.

Potrivit IPJ Alba, miercuri, în jurul orei 8.15, poliţiştii rutieri din Sebeş l-au depistat pe G.V., de 43 de ani, din comuna Sălciua, judeţul Alba, în timp ce conducea un autobuz, pe strada Dorin Pavel din Sebeş, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Sebeş unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de G.V., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

Tot miercuri, în jurul orei 20.30, poliţiştii Posturilor de Poliţie Sîntimbru şi Meteş, în timp ce executau activităţi de control al traficului rutier pe DJ 107 H, pe raza localităţii Şard, l-au depistat pe M.T., de 59 de ani, din comuna Ighiu, care conducea un autoturism, fiind sub influenţa alcoolului.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba Iulia unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Faţă de M.T., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influenţa alcoolului.

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax