Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Sondaj IRES: Credincioșii din Alba nu doresc rearondarea Arhiepiscopiei Alba Iulia la Mitropolia Sibiului

Publicat

Aproximativ 65% dintre credincioșii Arhiepiscopiei de Alba nu doresc rearondarea eparhiei lor la Mitropolia Ardealului, conform unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES). Decizia va fi luată de Sfântul Sinod săptămâna aceasta.

Sondajul a fost realizat telefonic în perioada 8-9 februarie și a vizat 1000 de creștini ortodocși din județele Alba și Mureș. La întrebarea: „Dumneavoastră personal ați fi de acord ca episcopia de care aparțineți să se mute la o altă mitropolie?”, 64% din enoriașii județului Alba și 57% din enoriașii județului Mureș au răspuns negativ. Un procent mai mic, de 17% dintre respondenți au declarat că ar fi de acord cu această modificare.

În cazul unui referendum, la acesta ar participa peste jumătate dintre cei chestionați. Împotriva mutării ar vota 63% din cetățenii județului Alba. Alte aspecte din sondaj prezintă procentul persoanelor care se declară religioase (96%) și procentul celor care frecventează biserica săptămânal sau lunar (60%).

Aproximativ la fel stau lucrurile și în cazul Eparhiei Oradiei, dar și în întreaga mitropolie.

Reamintim faptul că Adunarea Eparhială de Alba, formată din mireni și clerici, s-a pronunțat în favoarea unei treceri sub jurisdicția Mitropoliei Ardealului, cu sediul la Sibiu. Ca reacție, Sfântul Sinod a precizat într-un comunicat că inițiativele din eparhiile Albei și Oradiei ilustrează dorința clerului și credincioșilor din aceste eparhii.

O decizie asupra acestei probleme va fi luată în ședința Sfântului Sinod din 16-17 februarie.

Sursa info și foto: Ziua de Cluj

Serafim ARMANCA

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. eu

    marți, 14.02.2012 at 17:28

    ma bucura sa vad faptul ca cineva arata ca nu asta e vointa mirenilo(oamenilor de rand) ci e voia…celor de sus.
    mas bucura sa vad un sondaj mult mai realist si mai documentat pe vointa oamenilor de rand, si punerea in fata episcopului irineu a acestui fapt.sunt curios de reactia dumnealui; ..

  2. dan

    luni, 20.02.2012 at 10:53

    cui i pasa de ce vor oamenii?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax