|

Tânăr din Alba Iulia care a vândut etnobotanice unui poliţist sub acoperire, condamnat la închisoare cu suspendare. Şi-a recunoscut vinovăția

produse etnobotaniceUn tânăr din Alba Iulia a fost condamnat la închisoare cu amânarea pedepsei, pentru deținere și vânzare de etnobotanice. Acesta a fost prins în flagrant în timp ce vindea substanţe cu efecte psihoactive, unui poliţist sub acoperire. Tribunalul Alba a admis luni, 11 septembrie, acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Serviciul Teritorial DIICOT Alba Iulia şi inculpat. De asemenea, instanța l-a obligat pe bărbat să efectueze, timp de 30 de zile, muncă neremunerată în folosul comunității.

Andrei Claudiu Ilie este acuzat de efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive (47 acte materiale), respectiv comercializarea de substanţe clasificate, către persoane fizice neautorizate pentru deţinerea acestora.

“Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei, încheiat la data de 09.03.2017, la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, în dosar nr. 23D/P/2017, între procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi inc. Ilie Andrei Claudiu, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp, ( 47 acte materiale) şi de comercializarea de substanţe clasificate, către persoane fizice neautorizate pentru activitatea cu astfel de substanţe, prev. de art. 22 alin. 2 din OUG nr. 121/2006, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cp. Stabileşte faţă de inc. Ilie Andrei Claudiu, …, pedeapsa de: – 6 luni închisoare pentru săvârşirea infr. de efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp, ( 47 acte materiale); – 3 luni închisoare pentru săvârşirea infr. de comercializarea de substanţe clasificate, către persoane fizice neautorizate pentru activitatea cu astfel de substanţe, prev. de art. 22 alin. 2 din OUG nr. 121/2006. În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cp şi art. 45 alin. 3 lit. a Cp, aplică inc. Ilie Andrei Claudiu pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, respectiv 1 lună închisoare, urmând ca inc. să execute pedeapsa rezultantă de 7 luni închisoare. În baza art. 83 Cp, amână aplicarea pedepsei şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 84 Cp”, este decizia la Tribunalul Alba.

Inculpatul a mai fost obligat să presteze o muncă neremunerată, în folosul comunităţii, pe o perioadă de 30 de zile, în cadrul Muzeului Naţional al Unirii Alba Iulia sau în cadrul S.C. Apa C.T.T.A. S.A. Alba Iuli, iar instanţa a dispus confiscarea de la acesta a unor cantităţi de fragmene vegetale confiscate în timpuil cercetărilor.

Tot potrivit deciziei Tribunalului, a mai fost confiscată de la acesta suma de 180 lei obţinută “în urma vânzării substanţelor etnobotanice, către colaboratorul autorizat în cauză” şi a sumei de “1.480 lei obţinută de inculpat (…) în urma vânzării substanţelor etnobotanice către martorii identificaţi, (37 vânzări a câte 40 lei/gr)”.

Ilie Adrian Claudiu a fost prins în flagrant în timp ce vindea substanţe etnobotanice unui poliţist sub acoperire, potrivit adevărul.ro.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=595035



avatar Publicat de pe 14 septembrie 2017
Publicat în EVENIMENT, SOCIAL.

Ai un pont, o secvenţă filmată sau o poză ce ar putea fi interesantă și pentru alții? Trimite-o folosind formularul de pe Ştirea ta pe Alba24!

Adaugă un comentariu


Publicitate

loading...

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Publicitate

www.AutoPieseonline24.RO

Publicitate

Publicitate



Publicitate

Publicitate

Comentate recent

  • Havaiuleanul: Domnule Bopa, da ce doriti domnule, totul pe gratis? Cum domnule sa alergi pe havaje fara sa...
  • Popa: Hotie pe fata. Cum sa ceri pt. cursa populara (Cursa populara Selgors) de 2,8km, 50lei taxa de inscriere?!...
  • Milu: Care meteorologi? Habar n-aveau de ce se intampla, probabil sistemele de avertizare meteo nici macar nu erau...
  • Tara lui Papura Voda: In „comuna” asta, de ceva vreme, se intampla un lucru total absurd cu semafoarele,...
  • dorinteodor: evident ca onoratul domn Sasu nu are dreptate. populatia trebuie instruita si avertizata astfel ca sa...

VIDEO / TESTUL de SINCERITATE pe Alba24.ro: Omul care a transformat ”Mica Romă” într-o perlă a județului

Publicitate

Publicitate

Cosmin Calin Raul - Design si Fotografie

Alba24 pe site-ul tau

HOROSCOPUL ZILEI