Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: Târgul Grădinarului la Alba Mall. Transformă-ţi grădina într-o adevărată oază de relaxare

Publicat

Albaiulienii care doresc să-şi transforme grădinile în adevărate oaze de relaxare au ocazia să achiziţioneze tot ce au nevoie direct de la producătorii locali. Vineri, sâmbătă şi duminică, 16- 18 martie 2012, între orele 10.00 şi 19.00, la Alba Mall se desfăşoară cea de-a treia ediţie a „Târgului Grădinarului”, o marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba.

Târgul şi-a deschis porţile vineri, în prezenţa primarului Mircea Hava, a preşedintelui CJ Alba, Ion Dumitrel, dar şi a zecilor de curioşi care doresc să întâmpine primăvara cu grădinile amenajate. De la standurile comercianţilor, albaiulienii se pot aproviziona cu absolut toate produsele necesare pentru a transforma un simplu grădinar pasionat într-un arhitect peisagist.

„Eu sunt bucuros că iniţiativa noastră de a sprijini micii producători, nu numai din domeniul grădinăritului, ci şi pe ceilalţi cărora le-am dedicat târgurile ce vor fi organizate în lunile următoare, are succes. Vedeţi şi dumneavoastră cât soare, câtă lumină, bună dispoziţie şi câtă dorinţă de a cultiva fie flori, fie legume se vede la acest târg”, a declarat Ion Dumitrel.

Evenimentul este dedicat tuturor iubitorilor de grădinărit, iar, de la tarabele comercianţilor locali, aceştia vor putea cumpăra aranjamente florale, seminţe de flori şi legume, bulbi şi butaşi, plante decorative, arbuşti, pomi fructiferi şi ornamentali sau viţă de vie. Sigur că produsele fitosanitare, ajutoare de nepreţuit ale grădinarilor vor fi şi ele la îndemâna acestora.

Pentru grădinarii întreprinzători, specialişti în cultura alunilor şi a trufelor vor organiza Conferinţa Culturile de aluni şi trufe: o alternativă la culturile tradiţionale, unde vor fi explicate elemente de înfiinţare a culturilor, avantajele acestora şi sprijinul acordat la cultivare şi valorificarea superioară a produselor rezultate.

Cei interesaţi vor putea găsi la târg noutăţi din domeniul uneltelor pentru grădinărit, accesorii şi echipamente agricole, mobilier şi decoraţiuni pentru grădină, sisteme automatizate de irigare, cărţi de specialitate şi multe altele.

„Dintre elementele de atracţie pe care le putem dezvălui în acest moment, pe care vizitatorii le vor putea admira, amintim: fântâna arteziană, o demonstraţie de Ikebana- arta japoneză de aranjare a florilor, expoziţie de pictură, atelier de grădinărit, unde vedetele sunt plantele aromatice răsădite de copii. Vizitatorii se vor putea bucura de aromele grădinii într-o ceaşcă de ceai de La Băcănie.

Profesionişti cu experienţă vor consilia vizitatorii interesaţi în proiectarea grădinii sau spaţiilor verzi, fiind posibilă vizionarea în trei dimensiuni a designului ales.

Pentru cei mici va fi organizat concursul Cea mai veselă căsuţă de păsărele. Copiii vor confecţiona acasă căsuţele de păsărele care vor fi expuse şi premiate de către organizatori, sâmbătă , 17 martie 2012 la ora 17.00.

„Capriciile iernii sperăm să fie învinse de bogăţia de verde a primăverii la Târgul Grădinarului 2012, unde sunteţi aşteptaţi cu multă căldură”, au transmis organizatorii.

Târgul Grădinarului este organizat cu sprijinul Primăriei municipiului Alba Iulia, Filiala Judeţeană Alba a Asociaţiei „Amicii Rozelor” din România, Alba Mall, „Toskana Garten”, „Grădina cu Flori” şi „Ambient”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Adi

    vineri, 09.03.2012 at 21:07

    Bravo Consiliul Judetean ! Asta se intampla numai de cand este Ioan Dumitrel presedinte. Participarea expozantilor e gratuita. Inainte de Dumitrel ne jecmaneau de bani !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax