Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

TARIFELE maxime pentru poliţele RCA se aplică din 18 noiembrie până în luna mai 2017. Vezi lista completă

Publicat

Tarifele maxime pentru asigurarea obligatorie civilă auto se vor aplica în perioada 18 noiembrie 2016 – 18 mai 2017. Hotărârea de Guvern privind tarifele RCA a fost publicată marţi în Monitorul Oficial şi intră în vigoare în 10 zile.

Astfel, din 18 noiembrie, timp de şase luni, societățile de asigurare care practică asigurarea RCA vor trebui să respecte tarifele maximale prevăzute de stat.

Tarife de primă maxime se stabilesc pentru următoarele categorii de vehicule:

-autoturisme, autoturisme de teren și autovehicule mixte cu masa maximă autorizată mai mică de 3,5 tone și maxim nouă locuri;

-autovehicule pentru transport persoane cu mai mult de nouă locuri, cum ar fi microbuze, autobuze, autocare, inclusiv autospecializate etc.;

-autoturisme cu motoare electrice;

-motociclete, mopede, motocicluri și ATV-uri cu sau fără ataș;

-tractoare rutiere;

-autovehicule destinate transportului de mărfuri;

-remorci și semiremorci;

-alte vehicule, precum vehicule cu regim special, utilaje.

Tarifele de primă maxime se stabilesc pentru clasa de bonus/malus B0. În funcție de istoricul de daună al asiguratului, societățile de asigurare vor aplica clasa de Bonus/Malus în care se încadrează acesta, conform prevederilor legale.

Depăşirea nivelului maxim al tarifelor de primă de către societățile de asigurare care practică asigurarea RCA constituie contravenţie și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 50.000 lei.

Vezi şi Noile TARIFE RCA, publicate de Ministerul Finanţelor. Cât vor plăti şoferii pentru asigurarea auto obligatorie

În cazul persoanelor fizice, cel mai mult vor plăti pentru asigurarea RCA tinerii sub 25 de ani care au mașini cu motor de peste 2.500 cmc (capacitatea cilindrică) – 3.087 lei pe an. Tarifele cele mai mici vor fi plătite de șoferii de peste 60 de ani cu mașini cu capacitatea între 1.200 și 1.400 cmc – adică 541 lei.

AICI, integral tarifele de primă maxime.

Prețurile maxime ale poliței RCA pentru capacitatea cilindrică a autoturismului de până la 1.200 cmc vor fi de: 997 de lei pentru cei în vârstă de până la 25 de ani, 810 lei pentru cei cu vârste între 26 și 30 de ani, 617 lei pentru cei cu vârste între 31 și 40 de ani, 624 de lei pentru cei cu vârste între 41 și 50 de ani, 618 lei pentru cei cu vârste între 51 și 60 de ani și 547 de lei pentru cei cu vârste de peste 60 de ani. Pentru capacitatea cilindrică de peste 2.500 cmc vor fi de: 3.087 de lei pentru cei ce au maximum 25 de ani, 2.450 de lei pentru cei ce au între 26 și 30 de ani, 1.796 de lei pentru cei ce au între 31 și 40 de ani, 1.822 de lei pentru cei ce au între 41 și 50 de ani, 1.801 lei pentru cei ce au între 51 și 60 de ani și 1.559 de lei pentru cei ce au peste 60 de ani.

În categoria autoturismelor cu motoare mai mici de 1.200 cmc sunt încadrate şi maşinile electrice.

În cazul firmelor care au autoturisme, autoturisme de teren și autovehicule mixte cu masa maximă autorizată mai mică de 3,5 tone și maximum nouă locuri, prețurile vor varia doar în funcție de capacitatea cilindrică. Se vor plăti maximum 885 de lei pentru cel mult 1.200 cmc, 1.143 de lei pentru 1.201-1.400 cmc, 992 de lei pentru 1.401-1.600 cmc, 928 de lei pentru 1.601-1.800 cmc, 965 de lei pentru 1.801-2.000 cmc, 1.030 de lei pentru 2.001-2.500 cmc și 1.285 de lei pentru peste 2.500 cmc.

Firmele și persoanele fizice cu autovehicule pentru transportul de persoane (cu peste nouă locuri) vor plăti 982 de lei dacă există cel mult 17 locuri pe scaune, 3.343 de lei pentru 18-40 de locuri și 6.600 de lei pentru peste 40 de locuri.

Pentru autovehiculele de transport marfă, firmele vor trebui să achite cel mult 943 de lei pentru masa maximă de până la 2.300, 1.138 de lei pentru masa maximă între 2.300 și 3.499, 1.530 de lei pentru masa maximă între 3.500 și 7.499, 1.889 de lei pentru masa maximă între 7.500 și 15.999 și 7.534 de lei pentru o masă maximă de peste 16.000.

surse: gov.ro, avocatnet.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax