Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

TESTUL de SINCERITATE cu Florin Roman şi Mircea Hava: Disputele de pe traseul problemelor autostrăzii Sebeş-Turda

Publicat

YouTube video

Doi dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai Puterii şi Opoziţiei din Alba privind proiectul autostrăzii Sebeş – Turda, un subiect fierbinte pentru comunitatea locală şi judeţeană, dar şi o investiţie necesară pentru dezvoltarea economică a zonei au fost prezenţi la „Testul de sinceritate” Alba24 cu Dan Lungu şi au dezvăluit, în detaliu, care sunt circumstanţele în care vom putea circula, cel mai devreme în 2016, pe o cale rutieră modernizată spre Cluj sau Sibiu.

Chiar dacă acest subiect a fost discutat atât în conferinţe de presă, cât şi în interviuri acordate de cele două părţi, de data aceasta, pe Alba24, puteţi afla detalii în premieră şi informaţii importante în contextul realizării acestei autostrăzi.

YouTube video

YouTube video

Dacă vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Florin Roman, a prezentat în emisiunea „Testul de sinceritate” la Alba24, în detaliu, cu documente, schiţe şi hărţi, ce presupune proiectul autostrăzii Sebeş – Turda şi care sunt diferenţele faţă de proiectul propus în 2008 pentru drumul expres în aceeaşi zonă, amintind că Primăria Alba Iulia a dat aviz nefavorabil pentru proiectul actual şi că primarul Mircea Hava ar fi împotriva autostrăzii, edilul oraşului  a făcut afirmaţii dure, insistând că nu se opune vreunei investiţii ce poate aduce bunăstare zonei şi că referiri la acest aspect sunt doar declaraţii politice.

Roman a explicat că „drumul expres din 2008 a primit aviz favorabil de la Primăria Alba Iulia, pe al cărui traseu urmau să fie demolate 9 case, iar altele, în proximitate, urmau să <beneficieze> de poulare fonică şi chimică. Foarte multă lume din Oarda abia acum a aflat abia acum că era în proiect demolarea a 9 case în traseul vechi al drumului expres. Actualul traseu este la aproximativ 200 m distanţă, în zona amintită, faţă de cel vechi”.

De asemenea, vicele CJ precizează că „traseul pe vechiul aliniament a primit aviz favorabil de la toate primăriile din judeţul Alba pe teritoriul localităţilor cărora urma să treacă acest drum expres. Consiliul Judeţean, în urma acestor avize, a eliberat certificatul de urbanism. Acest drum expres urma să se realizeze sută la sută din fonduri guvernamentale. Procedura a fost finalizată, în sensul că a fost un studiu de fezabilitate al CNADNR finalizat. Acest traseu a fost abandonat în 2008 pentru că nu au fost bani la bugetul de stat pentru continuarea acestor lucrări. În 2013, nu mai vorbim de un drum expres, ci de autostradă”. În continuare, Florin Roman a descris cu lux de amănunte cum a reuşit să susţină realizarea proiectului autostrăzii, inclusiv întâlnirile şi discuţiile cu ministrul Şova şi şeful CNADNR şi demersurile ce au adus includerea în finanţarea europeană POS Transport n plus 3 pentru cei 70,2 kilometri de autostradă.

A prezentat calendarul „evenimentelor” legate de discuţiile privind proiectul autostrăzii, pornind cu solicitarea către CNADNR, avize, contextul în care au apărut nemulţumirile localnicilor de la Oarda, rolul pe care acesta consideră că îl are primarul Mircea Hava în evoluţia situaţiei şi modificări în proiect în favoarea cetăţenilor şi dezvoltării economice a judeţului Alba. S-a referit inclusiv la posibilităţile luate în discuţie de modificare a traseului autostrăzii în zona Oarda, unde sunt zone protejate de lege şi nu permit intervenţii umane. Nu în ultimul rând, a atras atenţia asupra unor eventuale interese imobiliare din zona traseului autostrăzii – amintind de investiţii private ce se pregătesc aproape de nodul rutier din zona de nord a municipiului şi solicitând instituţiilor statului să monitorizeze îndeaproape modul în care se eliberează autorizaţiile de construcţie şi contractele de vânzare-cumpărare, pe traseul autostrăzii, odată ce acesta va fi finalizat.

A răspuns, de asemenea, întrebărilor adresate de moderatorul Dan Lungu privind subiectele asupra cărora a avut declaraţii în contradictoriu cu primarul Mircea Hava – de la bazinul olimpic, până la amenajarea cinematografului, construcţia sălii polivalente, a unui teatru şi nu în ultimul rând, autostrada.

„Un om trebuie judecat prin ceea ce face. Este cea mai mare investiţie pentru judeţ în ultimii 20 de ani. Dacă autostrada nu se face, judeţul se va depopula, nu se va dezvolta economic. Tinerii nu-şi vor găsi locuri de muncă, vor fi nevoiţi să plece. Am avut întâlniri cu investitori importanţi din Spania, Austria şi Franţa şi care au întrebat, prima dată, dacă se face autostrada. Autostrada se finalizează în 2016”, a concluzionat Florin Roman.

Primarul Mircea Hava a recunoscut că „zâmbeşte amar” când aude întrebarea dacă s-ar opune proiectului autostrăzii. „Arătaţi-mi un om în judeţul ăsta care ar încerca sau ar dori să se opună. Şi cei <victime colaterale> îşi doresc autostrada. Este evident ce ne poate aduce bun autostrada. Creează bunăstare, mobilitate. Nu aveţi timp în emisiune ca să spun ce am făcut pentru oraşul ăsta. Indiferent cine vine cu un proiect, de la oricare partid politic, vă stau la dispoziţie cu toată forţa mea, cu priceperea mea. Să spui că Hava şi PDL-ul se opune autostrăzii mi se pare cea mai abjectă, cel mai urât lucru pe care l-am auzit din 90 încoace. Doar un om care gândeşte eminamente politic poate să spună aşa ceva. Că am avut discuţii legate de noduri rutiere, este altă treabă. Această autostradă se va face nu cum vreau eu, ci cum vrea constructorul, proiectantul. Eu nu pot să aduc bani pentru autostradă, am adus pentru oraş, dar mă bucur că se face”, a declarat Hava, la începutul emisiunii.

 

Mircea Hava a explicat şi de ce primăria a dat avizul negativ pentru proiectul autostrăzii: „Am dat avizul negativ pentru că, din ceea ce ni s-a trimis în cererea noastră, nu aveam nod în partea de nord, către Teiuş şi cel din partea de sud era prost pus, adică nu era corelat cu programul nostru de dezvoltare ulterioară, suntem aproape gata cu PUG, e în avizare la CNADNR. Încercăm să găsim o soluţie să legăm Zlatna şi zona Munţilor Apuseni de reţeaua de drum fără să mai trecem prin oraş.

În partea de sud, racordarea autostrăzii la oraş era făcută la şoseaua de centură, noi am cerut să fie la DN1. Cei de la autostrăzi au fost de acord. Şi se rezolvă, am bătut palma şi s-a dat drumul la aviz, s-a semnat certificatul de urbanism. În momentul în care cele două noduri sunt pe hârtie, avizul vine.

A rămas nemulţumirea oamenilor de la Oarda. O să încerc să le explic. M-am întâlnit cu o parte dintre ei, la dezbateri, atunci când a fost celălalt traseu. Acum acel traseu se modifică, se face un pic mai bine. Cum să-i învrăjbesc? Le-am explicat că nu primăria face autostrada. Oamenii vor fi despăgubiţi. Este cea mai mare minciună că PDL-ul se opune autostrăzii. Eu spun da acestui proiect”.

A dezvăluit şi de ce nu s-a întâlnit de fiecare dată cu vicepreşedintele CJ Alba, Florin Roman, pentru discuţii pe diferite teme de interes local şi a dat detalii şi despre despăgubirile în zona autostrăzii.

Referitor la investiţia de la bazinul olimpic, Mircea Hava a spus că „timpul le va lămuri pe toate”, că „toată chestiunea a fost o bâzâială politică” şi că „aşteptăm rectificarea, avem toate promisiunile”.

A vorbit şi despre alocarea de fonduri de la Guvern, problema achiziţiei de indicatoare turistice şi investiţii locale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. coleg

    miercuri, 26.06.2013 at 09:03

    Roman a trecut la PPDD? Numai retardatii aia ne explicau la tabla tampeniile. Bine totusi ca stie sa scrie!

  2. tamy

    joi, 27.06.2013 at 11:47

    Ciez : „Roman a explicat că „drumul expres din 2008 a primit aviz favorabil de la Primăria Alba Iulia, pe al cărui traseu urmau să fie demolate 9 case, iar altele, în proximitate, urmau să de poulare fonică şi chimică. Foarte multă lume din Oarda a aflat abia acum că era în proiect demolarea a 9 case în traseul vechi al drumului expres. Actualul traseu este la aproximativ 200 m distanţă, în zona amintită, faţă de cel vechi”. … unde as continua eu se vor darama 2 case iar 22 de case vor fi lasate in proximitatea autostrazii (numaratile si voi pe harata dl. Roman ) de astea nu pomeneste nimeni . Dupa parerea mea este mult mai crunt sa ti se puna stilpul linga casa si sa te oblige sa stai la umbra autostrazii urmand să de poulare fonică şi chimică decat sa ti se ofere posibilitatea sa te muti in alta parte .Spunetii ca ati gasit un traseu mai bun mai sus cu 200m de vechiul traseu DAR DVS. NU FACETI DECAT SA O STRECURATI PRINTRE CASELE NOASTRE de aceea NU PUTEM FI DEACORD SUB NICI O FORMA si v-am oferit si variante de a ocoli cartierul. Va aduc aminte ca Autostrada nu este o simpla carare (poteca) ci este un drum lat de peste 30 de m si va fi construit pe viata nu pe 2 zile….. Ordenii stiu de 4 ani că era în proiect demolarea a 9 case în traseul vechi al drumului expres nu ca au aflat abia acum ….. Pe harta pe vechiul traseu dvs. ati tras un cerc mare cu carioca si din desen parca se lateste peste case iar pe noul traseu ati suptiat-o ca pe o domnisoara…. ca sa o puteti strecura printre case. Dl. Roman sa nu asteptati binele dupa raul pe care il faceti.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax