Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

TITULARIZARE 2016: 26% dintre candidaţii din Alba au depus contestaţii. Rezultatele finale, pe 3 august

Publicat

titularizare După primele rezultate la Titularizare, 26% dintre candidaţii din judeţul Alba au fost nemulţumiţi de note şi au depus contestaţii. Majoritatea sunt educatoare, învăţători sau profesori de engleză.

Din datele IŞJ Alba, prezentate pentru Alba24 de inspector şcolar general adjunct Dan Cherecheş, au fost depuse 94 de contestaţii. Majoritatea dintre candidaţii nemulţumiţi de note au dat proba scrisă la specializarea învăţământ preşcolar (35), limba engleză (14) şi învăţământ primar (13).

În judeţul Alba, au fost 385 de candidaţi care au participat la concurs, însă 28 s-au retras, iar unul a fost eliminat din examen pentru fraudă. Au fost transmise 356 de lucrări la centrele de evaluare, însă 3 au fost anulate, astfel că sunt 353 de candidaţi cu note. Dintre aceştia, 105 au avut note sub 5, 126 între 5 şi 7, 120 peste 7 şi 2 au avut nota maximă.

Din promoţia 2016, au fost 61 de candidaţi cu note, 24 dintre ei având sub 5 (39,34%) şi 20 peste 7 (32,79%). 17 au luat note între 5 şi 7 (27,87%).

Note peste 5 au luat însă 70% dintre candidați.

Vezi și REZULTATE TITULARIZARE 2016 în ALBA: Două note de 10, însă aproape 30% dintre candidaţi nu au reuşit să obţină minimum 5. Detalii de la IŞJ Alba

Cel mai ridicat procent de note peste 7 sau egale cu 7 s-a înregistrat în judeţul Harghita (58,06%), iar cel mai scăzut, în judeţul Călăraşi (21,14%).

Vezi şi TITULARIZARE 2016: TOP județe după rezultate înainte de contestații. Unde sunt profesori cu note mari și pe ce loc se află Alba

Rezultatele finale se publică la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul https://titularizare.edu.ro în data de 3 august.

Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în şedinţe publice organizate de centrele de concurs în zilele de 8 şi 9 august. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului.

Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax