Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

TOPUL partidelor care vor modificarea legislaţiei penale. Propuneri controversate, avansate în primele trei luni din 2017

Publicat

inchisoare

inchisoareLa începutul acestui an, modificarea legislației penale a fost pe agenda scurtă a obiectivelor politice pentru mai multe partide. UDMR a fost principala formaţiune care a venit cu proiecte de modificare a legislaţiei penale, fiind urmată de PSD şi ALDE. Printre propunerile controversate sunt graţierea faptelor de corupţie, sprijinirea „savanţilor închisorilor“ sau eliberarea persoanelor cu vârsta de peste 70 de ani.

În primele luni ale anului, trei proiecte de lege care vizează Codul Penal şi cel de Procedură Penală au fost depuse de către UDMR-işti. Tema modificării legislaţiei penale şi nemulţumirile faţă de Justiţia din România au devenit, pentru UDMR, din ce în ce în ce mai clare, la mijlocul lunii februarie. UDMR a venit cu un proiect pentru de modificare a Codului de Procedură Penală la mijlocul lunii trecute, iniţiativă legislativă care prevedea, printre altele, că infracţiunea de abuz în serviciu să se aplice şi magistraţilor care, „cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, au comis una din acţiunile care au condus la o situaţie generatoare de daune“. Tot UDMR a cerut, printr-un proiect de lege depus pe 21 februarie, ca persoanele suspectate sau acuzate să aibă dreptul de a nu coopera în cadrul procedurii penale.

De asemenea, opt parlamentari ai UDMR au depus, la 8 martie, un proiect de modificare a Codului penal, Codului de procedură penală şi a Legii privind executarea pedepselor, în sensul „îmblânzirii“ condiţiilor pentru eliberarea condiţionată, reducerii pedepsei maxime aplicabile, dar şi a susţinerii diminuării pedepsei celor care scriu cărţi în detenţie. Doi parlamentari ai UDMR, Csaszar Karoly Zsolt şi Tanczos Barna (UDMR), au depus amendamente controversatela Legea graţierii, aflate în prezent la Comisia juridică a Senatului. Senatorii ar vrea ca şi pedepsele pentru falsul în înscrisuri oficiale, falsul intelectual şi falsul informatic să fie graţiate. Mai mult, unul din ei, Tanczos Barna, a fost pus sub urmărire penală de DNA, în 2014, pentru fals intelectual.

Un alt partid care vine din spate cu propuneri legislative discutabile în ceea ce priveşte Codul Penal şi cel de Procedură Penală e PSD. Poate cel mai cunoscut exemplu este adoptarea Ordonanţei de Urgenţă 13/2017 prin Guvernul susţinut de PSD şi ALDE dezincrimina, parţial, abuzul în serviciu, infracţiune de care sunt acuzaţi numeroşi politicieni. La doar cinci zile de la adoptare, Guvernul a abrogat OUG 13, la presiunea străzii.

La sfârşitul lunii februarie, deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a depus, la Senat, o propunere legislativă privind completarea Legii 286/2009 privind Codul penal care prevede pedepsirea cu închisoare de la 6 luni la 3 ani a protestatarilordacă prin manifestarea lor „au scopul de a schimba ordinea constituţională ori să îngreuneze sau să împiedice exercitarea puterii de stat”.

Liderul senatorilor PSD Serban Nicolae a transmis colegilor săi din Comisia juridică, la începutul lunii martie, amendamentele pe care le va depune la proiectul legii graţierii. Unul dintre acestea prevede că se graţiază infracţiunile de corupţie, inclusiv luarea de mită, darea de mită, traficul de influenţă, abuz in serviciu şi conflictul de interese. Cu toate că liderul PSD, Liviu Dragnea s-a delimitat de demersul lui Nicolae şi a spus că partidul nu va susţine graţierea faptelor de corupţie, senatorul PSD a precizat că va mai reflecta şi va decide ulterior dacă retrage sau nu amendamentele problematice.

ALDE, parteneriul PSD în coaliţia de guvernare, a susţinut atât OUG 13, dar şi necesitatea unei legi a graţierii. Mai mult, senatorul ALDE Ionuţ Sibinescu a depus un amendament la Legea graţierii prin care propune să nu se mai dea graţiere pentru corupţi dacă ei nu plătesc prejudiciile, respectiv atunci când nu returnează prejuciul din rea-credinţă.

La începutul lunii martie, mai mulţi senatori PNL au depus, la Senat, o propunere legislativă privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate care prevede efectuarea la domiciliu a pedepsei prin supraveghere cu brăţară electronică, executarea în echivalent zile de muncă în folosul comunităţii, precum şi în zilele de sâmbătă şi duminică. Aceste reglementări nu se aplică celor care au comis infracţiuni prin violenţă, infracţiuni de corupţie şi recidiviştilor.

Partidul condus de Traian Băsescu nu a venit cu propuneri de modificare a legislaţiei penale, însă liderul formaţiunii a cerut tuturor formaţiunilor parlamentare să vină la aceeaşi masă pentru a modifica Codul penal şi Codul de Procesură Penală în aşa fel încât să fie respectate deciziile Curţii Constituţionale din ultimii ani. Propunerea lui Băsescu de a fi formată o comisie parlamentară pentru acest demers a fost refuzată de majoritatea din legislativ.

sursa: adevarul.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax