Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Trupa Skepsis prezintă: ”Cerere în căsătorie”

Publicat

Casa de Cultură a Studenţilor şi grupul Skepsis vă invită marţi, 15 martie 2011, de la ora 19.00, la un spectacol de teatru, poezie şi umor. Momentul poetic al spectacolului îi va aparţine lui Ioan Adrian Popa, care va recita câteva poeme din creaţia proprie.

Va fi prezentată piesa de teatru „Cerere în Căsătorie”, de A.P. Cehov – una dintre piesele într-un singur act ale autorului, care se concentrează asupra satirizării convenienţei cu care era tratată căsătoria, în epoca sa. În pofida simplităţii intrigii, prin construcţia caracterelor şi a raporturilor dintre ele, Cehov reuşeşte să creeze câteva personaje pe care le putem recunoaşte şi astăzi în lumea din jur, prin motivaţiile, intenţiile şi comportamentele lor. ”Această piesă reprezintă pentru noi una dintre primele trepte în evoluția noastră, pot spune că este una din piesele de suflet ale acestui grup”, a declarat Viorel Cioflică,  coordonatorul, regizorul și actorul trupei Skepsis.

Distribuție: în rolul Sepan Sepanovici Ciubukov – Viorel Cioflică; Natalia Stepanovna – Olga Surd; Ivan Vasilievici Lomov – Vasile Dîngă; Serghei – Sergiu Oltean; Vania – Doru Barna. Regia: Viorel Cioflică. Costume: Ludmila Cioflică, Camelia Șanta.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax