Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

Un nou contract de 20 de milioane lei pentru Elis Pavaje: Va moderniza 52 de străzi din cartierele Miceşti, Bărăbanţ, Oarda şi Partoş

Publicat

Contractul pentru obiectivul de investiţii „Modernizare drumuri localităţi aparţinătoare municipiului Alba Iulia” a fost semnat vineri, între firma câștigătoare a licitației, Elis Pavaje și Primăria municipiului Alba Iulia. Prețul de atribuire a licitației a fost prețul cel mai scăzut, iar, astfel, valoarea contractului a ajuns la aproape jumătate din cea ofertată de primărie, adică 20.784.609,54 lei, din valoarea estimată inițial, de 39.163.644 lei.

Pe toate cele 4 loturi, licitația a fost câștigată de firma Elis Pavaje, cu toate că alte firme au depus oferte la preț mai mic. Motivul acestei situații, explică purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mihai Coșer, a fost faptul că acele firme au fost descalificate pentru că nu au depus clarificări, la cererea primăriei.

Miercuri va avea loc predarea amplasamentelor, lucrărilor vor începe în cartierul Micești, iar în funcție de tipologia străzilor, vor fi alese pe două străzi pe care se va începe reabilitarea anul acesta.

În baza contractului, sunt vizate patru loturi de străzi, iar durata execuției lucrărilor este de 30 de luni.

Lot 1 – Cartier Micești: Varese, Postăvaru, Strunga, Uricani, Trestiei, Lăpușului, Bujorului, Mioriței, Carpați, Rotunda, Toplița, Dealului, Inului, Zăvoi, Apuseni, Pădurii, Scărișoara, Măgurei, Bobâlna, Gării, Valea Aurului și Pârâului. Total: 8245 m.

Pentru acest lot, au depus oferte firmele SC CML RO Beclean (7.844.255,74 lei), SC Newamport Asfalt (8.769.181,70 lei), SC Elis Pavaje (8.136.737,57), SC Florea Grup (10.251.794,30 lei). Valoare estimată 15.301.064,0 lei fără TVA, prețul convenit pentru împlinirea contractului este 8.136.737,57 lei fără TVA.

Lot 2 – Cartier Bărăbanț: Taberei, Aluniș, Poieniței, Câmpeni, Gorunului, Ciocârliei, Șurianu, Ciucașului, Grădinilor, Corniştei, Pescarilor, Streiului, Stejarului, Valea Mică. Total: 5.461 m.

Pentru acest lot, au depus oferte firmele SC CML RO Beclean (4.995.225,76 lei), SC Newamport Asfalt (5.768.174,50 lei), SC Elis Pavaje (5.162.191,44 lei). Valoare estimată 9.827.846,0 lei fără TVA, prețul convenit pentru împlinirea contractului este de 5.162.191,44 lei fără TVA.

Lot 3 – Oarda: Trifoiului, Cărăbuşului, Bucegi, Gloriei, Lăcrămioarei, Câmpului, Cedrului, Haiducilor, Garoafelor şi Duzilor. Total: 5.839,7 m.

Pentru acest lot au depus oferte firmele SC Newamport Asfalt (5.727.896,81 lei), SC Elis Pavaje (5.327.970,15 lei), SC Florea Grup (7.477.422,69 lei) și SC Cycasa canteras y construcciones SA Bilbao, Sucursala Sibiu și semnalizare și întreținere a drumurilor (5.535.786,65 lei). Valoare estimată 10.036.990 lei fără TVA, prețul convenit pentru împlinirea contractului este 2.157.710,38 lei, 5.327.970,15 lei fără TVA.

Lot 4 – Partoș: Dacilor, 11 Iunie, Gemenilor, Ana Ipătescu, Glinca și Digului. Total: 2.184 m.

Pentru acest lot au depus oferte SC Newamport Asfalt (2.246.440,51 lei), SC Elis Pavaje (2.157.710,38 lei), SC Florea Grup (2.624.916,41 lei), Sc Cycasa canteras y construcciones SA Bilbao, Sucursala Sibiu și semnalizare și întreținere a drumurilor și SC Aria Contruct SRL (2.215.206,19 lei). Valoare estimată 3.997.764 lei fără TVA, prețul convenit pentru împlinirea contractului este 2.157.710,38 lei fără TVA.

În contract sunt propuse lucrări de drumuri, săpături pentru realizarea trotuarelor, amplasarea rigolelor și șanțurilor de scurgere, ziduri de sprijin.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

5 Comentarii

5 Comentarii

  1. Anonim

    marți, 29.10.2013 at 12:58

    ;)) vorbiti de Elis Pavaje si puneti repartizatorul de la Florea Grup, cat de tare…

  2. Eu

    marți, 29.10.2013 at 14:11

    De ce nu se modernizeaza si CENTRUL ORASULUI ALBA IULIA ?

  3. pdl psd pnl usl

    marți, 29.10.2013 at 15:06

    Elis peste tot frate .

  4. Nelu

    miercuri, 30.10.2013 at 09:24

    Haideti sa fim seriosi ! Indiferent de povesti de tot felul, ELIS PAVAJE

  5. Nelu

    miercuri, 30.10.2013 at 09:25

    Haideti sa fim seriosi ! Indiferent de povesti de tot felul, ELIS PAVAJE este o firma de profesionisti, lucreaza excelent, rapid, pana seara si sambata. Are Fabrica de facut pavaje in Petresti. Jos palaria in fata acestei firme de cucces !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax