Connect with us
Publicitate

ECONOMIE

USL reînvie frAGA | Cadouri pentru clienții politici din companiile de stat: Un sfert de salariul directorului pentru o singură ședință de CA

Publicat

Noul val al alegerilor ce va veni în 2014 i-a determinat pe guvernanți să fie și mai generoși ca de obicei cu bugetul de stat. În Parlament a fost aprobată o ordonanţă prin care se prevede majorarea salariilor directorilor din companiile de stat neperformante şi le permite reprezentanţilor Adunărilor Generale ale Acționarilor să-și mărească indemnizațiile de ședință de la 47 lei, cât iau în prezent, până la 25% din cât ia șeful companiei.

Câteva dintre companiile la care statul este acţionar sunt, în județul Alba Cupru Min, Hidroelectrica, Hidroserv, iar la nive național, cele mai cunoscute sunt Electrica, Transgaz, Romgaz, Transelectrica, Metrorex, CFR, TAROM, Nuclearelectrica, CNADNR, Rompetrol Rafinare, Loteria Română, Poşta Română.

În companiile de stat, în AGA şi în Consiliile de Administrație, sunt numiţi apropiaţi ai liderilor de partid, secretare sau consilieri de miniştri indiferent de experienţă, sponsori ai partidelor şi, rareori, specialişti.

Aceştia îşi vor putea fixa, în noile condiţii, indemnizaţii de şedinţă şi de 3.000-4.000 de euro. Neoficial, politicienii admit că înainte ca indemnizaţiile să fie reduse drastic, cei numiţi în astfel de poziţii împărţeau profitul cu partidul, fie prin cotizaţii, fie prin sponsorizări, pentru finanţarea campaniilor electorale.

Din 2010 şi până acum, membrii AGA au fost remuneraţi cu 47 de lei pe şedinţă, 1% din indemnizaţia directorilor generali ai companiilor fixată uniform la 4700 de lei cât câştigă şi un secretar de stat în Guvern. Excepţie făceau doar managerii profesionişti, care îşi negociau salariul la numire, completânu-l prin bonusuri. Din 2013, limitarea pentru directori nu a mai fost prelungită. Prin acest act normativ şefii companiilor neperformanete pot câştigat tot atât cât managerii privaţi, iar membrii AGA, 25% din aceste salarii care ajung şi în unele cazuri depăşesc 10.000 de euro lunar.

Un sfert din salariul unui director pentru participarea la o ședință

Reprezentanții AGA și CA din companiile de stat, numiți prin ordin de ministru, sunt cei care stabilesc salariile directorilor generali, sumă din care primesc apoi până la 25% pentru o şedinţă la care participă în timpul orelor de program, pentru care îşi primesc oricum salariul.

În ordonanţa adoptată în Parlament se arată că „Operatorii economici nu pot acorda membrilor AGA remuneraţii mai mari de 25% din indemnizaţia fixă lunară a directorilor generali, pe şedinţă”. Până acum, aceştia primeau 1%, printr-o regulă stabilită pentru 2010 şi 2011 de Guvernul Boc şi păstrată în 2012 şi 2013, prin memorandumuri, de Guvernul Ponta. Mai mult, salariul şefilor companiilor era limitat la acea data la o indemnizaţie de secretar de stat, adică 4700 de lei, cu excepția instituţiilor bancare ale statului (CEC Bank şi Exim Bank), cele de asigurări şi Fondul Proprietatea.

Sursa: Mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pingback: Liberalul Mihai Nicușor în noul Consiliu de Administraţie de la “Cupru Min” Abrud. Preşedintele CA, un consilier al ministrului Economiei | Alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax