Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

USL şi-a împărţit candidaturile din Alba. PNL- trei colegii de deputați și unul pentru Senat, iar PSD două de deputați și unul de senator

Publicat

Reprezentanţii USL, reuniţi în week-end la un complex turistic de lux de la Murighiol, în Delta Dunării, au stabilit colegiile de senatori şi deputaţi pentru alegerile parlamentare din toamnă. La nivel naţional, PSD va avea 246 de candidati pe listele USL, dintre care 30 vor reveni UNPR, iar PNL a obţinut 206 de poziţii, 21 dintre acestea fiind rezervate conservatorilor, potrivit unor surse citate de hotnews.ro.

În Alba, PNL a obţinut trei colegii de deputat – pentru unul dintre acestea existând încă negocieri şi unul de senator, pentru care va candida liderul liberal judeţean, Teodor Atanasiu, au precizat surse politice.

PSD are două colegii de deputaţi şi unul de senator, care, cel mai probabil, va fi cedat candidatului UNPR Nicolae Dobra. Liderul social-democrat din Alba, Ioan Dîrzu este nominalizat pentru colegiul de deputat în zona Munţilor Apuseni, au menţionat aceleaşi surse.

Înaintea şedinţei de la Murighiol, premierul Victor Ponta a declarat că „orice fel de nemulţumiri la adresa liberalilor, a USL vor fi dezavuate public şi persoana publică, dacă e nemulţumita de USL, înseamnă că nu va candida şi nu va avea nicio funcţie în USL”.

„Colegii de partid s-au lăsat greu convinşi”, însă „raţiunea, bunul simţ şi interesul comun au învins”, a precizat liderul social-democrat.

Crin Antonescu a anunţat că USL şi-a votat împărţirea colegiilor parlamentare, în Comitetele Executive ale fiecărui partid. „Această formulă negociată de colegii noştri, de echipele din fiecare partid, a fost votată în forurile de decizie, Comitetele Naţionale Executive ale partidelor. Rămâne ca într-un termen foarte scurt fiecare partid, alianţă din cadrul Uniunii să desemneze candidaţii respectivi, etapă care urmează”, a precizat Antonescu. Liderul PNL a anunţat că urmează alte discuţii, purtate de „echipe de negociere”.

Surse: hotnews.ro, mediafax.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. EU

    sâmbătă, 15.09.2012 at 16:41

    Le doresc mult succes si sa nu castige nici unul.

  2. vasi

    luni, 17.09.2012 at 09:21

    cei mai mari pacalici: Darzu-Dragosin, Atanasiu-Fulea Mitica! cu asemenea specimene, am votat degeaba USL! La parlamentare le doresc sa dispara din peisaj!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax