Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Viceprimarul de la Şibot, Dacian Herlea, schimbat din funcţie de consilierii locali, la propunerea primarului

Publicat

Consilierii locali din Şibot au aprobat, în şedinţa de joi, un proiect de hotărâre prin care viceprimarul comunei, Dacian Herlea, a fost schimbat din funcție. Iniţiativa aparţine primarului PDL Ilie Tomuș, cel care a fost ţinta unor acuzaţii venite din partea viceprimarului liberal.

Proiectul de hotărâre a fost votat “pentru” de şapte consilieri, majoritatea de la PDL şi PP-DD, în timp ce trei au votat împotrivă. Primarul Ilie Tomuș a avut de obiectat cu privire la activitatea viceprimarului, amintind de incompetenţă, iar Herlea a replicat că şi-a respectat atribuțiile din fișa postului. După decizia colegilor, a mulţumit pentru colaborare şi a precizat că mai multe despre schimbarea sa din funcţie vor fi anunţate de PNL, în perioada următoare.

Reamintim că la sfârşitul lunii septembrie, Dacian Herlea a făcut publice o serie de documente şi a lansat acuzaţii dure la adresa primarului Ilie Tomuş, printre care contracte de vânzare-cumpărare falsificate, achiziții fără acte sau facturi, construcții fără proiecte și avize, materiale plătite și dispărute, contracte dubioase de atribuire a unor lucrări sau recepționare falsă a unor obiective.

Exemplele înşiruite atunci de către Dacian Herlea vizează un contract de vânzare-cumpărare, pe materiale lemnoase, achiziția unei mașini de pompieri, construcția unui parc și restaurarea mai multor clădiri. Întrebat atunci de jurnaliști dacă a acționat în vreun fel, dată fiind situația pe care a expus-o, viceprimarul a spus că nu a făcut nicăieri nicio sesizare, că a ales să facă publice toate informațiile de acest gen în conferința de presă a partidului, dar că avea intenția de a se adresa instituțiilor abilitate.

Citeşte şi VIDEO: Acuzații de fraudă la Primăria Șibot. Viceprimarul Dacian Herlea: „Toate lucrările au fost plătite și recepționate în fals”

Citeşte şi Liberalul Mihai Nicușor îl învinuiește pe primarul din Șibot de nerespectarea legii achizițiilor publice

foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pingback: Jocuri de culise și amenințări „în stil mafiot” în Consiliul Local Șibot. Previziunile lui Mihai Nicușor despre viitorul viceprimar | Alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax