Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

VIDEO: ACCIDENT stupid în Parcul Municipal Aiud. O femeie, în comă după ce creanga unui copac s-a prăbuşit peste ea. Reacţia unui consilier local

Publicat

creanga copac parc fitness Un accident grav petrecut în această săptămână la Aiud a fost adus în atenţia comunităţii de consilierul local independent Ionela Danciu. Potrivit acesteia, joi, o femeie care făcea sport pe unul dintre aparatele de fitness montate în parcul municipal a ajuns la spital, în comă, după ce creanga unui copac s-a prăbuşit peste ea.

Din ce spune Ionela Danciu, aiudeanca a fost ulterior transportată cu elicopterul SMURD, pentru îngrijiri de specialitate la o clinică din alt judeţ. Consilierul local a adus în atenţie incidentul şi consideră că trebuie luate măsuri urgente pentru ca astfel de incidente să nu se mai petreacă.

Din filmul postat pe reţeaua de socializare de către Ionela Danciu, se înţelege că acum zona este delimitată, cu atenţionarea de pericol de accidentare şi acces interzis pentru că se toaletează copacii. Cu alte cuvinte, zona este închisă.

“Vreau să ştiu cine este responsabil de această situaţie şi de ce nu au fost luate măsuri până acum. Niciunul dintre aceşti copaci un reprezintă siguranţă pentru noi şi copiii noştri. Aştept demisii”, spune Ionela Danciu.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. cosmin

    sâmbătă, 06.08.2016 at 20:58

    Acea creanga este plina de frunze. Verzi. Ceea ce ma face sa cred ca acea creanga nu era uscata, astfel incat sa fie vizibila necesitatea taierii ei asa cum este foarte vizibila in cazul nucului din apropierea blocului in care locuiti. Cine este vinovat ca nu a taiat pomii verzi (cand i-au scos pe aia din centru administratia trecuta a fost bai)? Dar daca nu sunt taiati cei uscati?
    Eu zic sa asteptati demisii doar daca organele competente vor stabili niste vinovati. Si am o intrebare, banuiesc retorica: daca vor gasi vinovata primaria de la cine sa asteptam demisia?

  2. Liviu

    duminică, 07.08.2016 at 07:37

    Ar trebuii taiati toti copacii din parc ? Intreb si eu ca omul…De unde atat dujmanie???

  3. Horatiu

    luni, 08.08.2016 at 08:30

    Comentariu rauvoitor. Parcul din aiud a ramas unul din putinele parcuri in care nu s-au facut toaletari masive ca in Alba Iulia, Blaj, Sebes, unde nu se mai poate aseza o cioara ca nu are pe ce. In parcul din Aiud, inca te poti bucura de racoare, umbra si mai poti vedea cate o veverita pt ca s-a incercat pastrarea a ceea ce s-ar numi parc adevarat, nu toaletati si defrisari excesive. Intamplarea cu acea creanga a fost un incident nefericit. Nu vad de ce s-ar face din tantar, armasar. Ciu nu-i convine umbra si racoarea din parc sa mearga in dragul nostru municipiu resedinta de judet si sa se plimbe prin parcul din santurile cetatii (adica pe pavele) sau sa caute racoarea si umbra ce existau odata in parcul Custozza care a ramas acum o piateta plina de dale de beton.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax