Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

VIDEO din campanie, viral pe internet. Un cetățean din Ohaba explică de ce ajutoarele sociale distrug România

Publicat

cetatean ohabaUn filmuleț realizat de PNL Alba în campania electorală pentru alegerile parlamentare face senzație pe internet. Un cetățean din comuna Ohaba îi explică lui Florin Roman, candidatul partidului pentru Camera Deputaților, de ce România se află pe un trend descendent în Europa și care ar fi soluția. Bărbatul spune că problema vine de la ajutoarele sociale care îi fac pe oameni să nu-și mai dorească să muncească.

„Ajutoarea astea sociale, astea distrug România. Eu am colegi, colaboratori, care duc vițeii în Germania și au zis că, atâta timp cât lucrați câțiva inși și ceilalți trăiesc de pe munca dumneavoastră, că de la ăia nu ia Statu nimic, numa dă”, spune cetățeanul din Ohaba.

Acesta mai spune că este pensionar, dar asta nu îl oprește să muncească în fiecare zi și nu așteaptă să i se dea ajutoare sociale.

„Le dau ajutoare sociale și vin și stau prin crâșme și ling la o bere. Așa mi-a zis un neamț, că România nu se poate dezvolta dacă nu pune toată lumea umărul să muncească, să producă. Dacă nu produci n-ai de unde”, mai spune cetățeanul.

Videoclipul a fost postat pe pagina de Facebook a partidului și în mai puțin de 14 ore a strâns peste 160 de mii de vizualizări.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax