Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

VIDEO: Trei ani de la ACCIDENTUL aviatic din Apuseni. Se aşteaptă concluzii oficiale în anchetă, de la Parchetul General

Publicat

avion prabusit ApuseniSe împlinesc trei ani de la tragicul accident aviatic din Apuseni, în urma căruia şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion, iar patru medici şi copilotul aronavei au fost răniţi. După o anchetă complexă, sute de persoane audiate, expertize tehnice şi controverse, încă se aşteaptă o soluţie oficială de la Parchetul General în acest caz.

Pe data de 20 ianuarie 2014, avionul BN52 decola din Bucureşti pentru a ajunge la Oradea, la o prelevare de organe pentru transplant. Şapte persoane se aflau la bord: patru medici – Sorin Ianceu, Valentin Calu, Radu Zamfir, Cătălin Pivniceru şi studenta Aura Ion, iar la manşa avionului, pilotul Adrian Iovan, asistat de copilotul Răzvan Petrescu. În jurul orei 16.00, avionul BN52 s-a prăbuşit la peste 1.400 de metri altitudine, în Munţii Apuseni.

Cu toate că autorităţile din judeţul Alba şi Cluj au fost alertate, abia în jurul orei 22.00 a fost găsită epava avionului, de către cetăţenii din comuna Horea. Niciunul dintre pasagerii avionului nu s-au gândit un minut că ziua de 20 ianuarie 2014 le va marca viaţa pentru totdeauna, unii s-au născut pentru a doua oară, iar din nefericire alţii au murit, însă ca nişte eroi.

YouTube video

avion prabusit horea 13:35 este ora la care a decolat din București avionul comandat de Agenţia Naţională pentru Transplant, cu destinația Oradea. Avionul avea însă să se prăbușească în Munții Apuseni, la o altitudine de peste 1400 de metri, lângă satul Petreasa din comuna Horea, situat la limita dintre județele Cluj și Alba.

Membrii echipajului se aflau într-o misiune medicală: urmau să preleveze ficatul, rinichii și corneele de la o donatoare care suferise un accident vascular cerebral.

Accidentul a fost anunțat la 112 de doctorul Radu Zamfir, unul dintre membrii echipajului, la ora 16:16.

După aproape doi ani de la producerea accidentului, experţii Centrului de Investigaţii pentru Siguranţa Aviaţiei Civile aveau să stabilească în raport că vremea rea şi mai multe decizii eronate ale comandatului de zbor Adrian Iovan au dus la prăbuşirea aeronavei.

În misiunea de salvare au fost implicați peste 70 de pompieri, jandarmi montani, polițiști și salvamontiști, din județele Cluj, Alba, Mureș și Bihor. În ajutorul lor au sărit și sute de localnici. Ei au fost primii care au ajuns la locul tragediei, după ora 21:00, locul fiind greu accesibil, cu zăpadă și ceață densă.

 

YouTube video

avion prabusit padure În urma accidentului au decedat comandantul avionului și o studentă la medicină: Adrian Iovan și Aura Ion. Copilotul Răzvan Petrescu a fost găsit în stare critică, medicii Valentin Calu, Cătălin Pivniceru și Sorin Ianceu au avut fracturi multiple, iar doctorul Radu Zamfir a fost rănit ușor. El le-a acordat celorlalți primul ajutor în orele lungi de așteptare până la sosirea salvatorilor.

Cauza morții pilotului Adrian Iovan a fost șoc traumatic și șoc hipotermic, consecință a unui politraumatism și expunerea la temperaturi scăzute. Aurelia Ion, în vârstă de 23 de ani, a decedat ca urmare a mecanismului combinat de expunere la temperaturi scăzute și tulburări de dinamică respiratorie, consecința unui traumatism cervico-toracic.

Accidentul a scos la iveală deficiențe în sistemul național de a gestiona situații de urgență și comunicarea defectuoasă între instituțiile statului ce ar fi trebuit să se implice în misiunea de salvare.

Citeşte şi CJSU Alba, la un an de la accidentul aviatic din Munţii Apuseni: Desfăşurarea intervenţiei de salvare a pus la grea încercare toate forţele participante

Pjurnalisti la avionul prabusit in apuseni rocurorii Secției parchetelor militare au audiat trei părți civile și 206 martori – persoane de la Ministerul Transporturilor, Ministerul Afacerilor Interne, STS, MApN, Ministerul Sănătății Publice, ROMATSA, spitalele județene din Alba, Bihor și Cluj, Spitalul Municipal Beiuș, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic „Sf. Maria” București, Agenția Națională de Transplant, Școala Superioară de Aviație Civilă, pădurari, salvamontiști, săteni din comunele Horea, Albac, Poiana Horea și Beliș. Aproape 100 de zile puse cap la cap însumează audierile în acest caz.

Procurorii nu au pus sub acuzare vreo persoană, fiind începută urmărirea penală in rem pentru săvârșirea infracțiunilor de neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu.

În 19 octombrie 2015, Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) a dat raportul final în acest caz. Potrivit CIAS, aeronava implicată în accidentul aviatic din Munții Apuseni la începutul anului 2014 s-a confruntat cu un givraj sever la nivelul carburatoarelor, ceea ce a determinat oprirea motoarelor.

În raport se arată că una dintre cauzele favorizante ale tragediei a fost decizia eronată a comandantului aeronavei de a zbura o lungă perioadă de timp în condiții de givraj.

Citiți și: VIDEO: FILMARE AERIANĂ de la locul ACCIDENTULUI AVIATIC din Apuseni: Ce au văzut pasagerii în momentul în care s-au prăbușit

Citiți și: FOTO: Accident aviatic în Apuseni: Un avion cu șapte pasageri a căzut între Alba şi Cluj. Au fost găsiți după 6 ore. Pilotul și o tânără au decedat

Potrivit CIAS, avionul era pilotat de Răzvan Petrescu, dar comandantul de zbor era pilotul Adrian Iovan, iar acesta a luat mai multe decizii eronate. Potrivit investigatorului, Iovan avea peste 14.000 de ore de zbor, însă pe aeronave performante şi nu avea experienţă pe tipul de avion implicat în accidentul din Apuseni. „S-au urcat într-o aeronavă pe care nu au mai văzut-o de 11 luni”, a spus atunci Eugen Suciu, investigator CIAS.

Vezi VIDEO ACCIDENTUL aviatic din Apuseni. Raport final CIAS: Motoare oprite în aer din cauza stratului de gheaţă şi decizie eronată a pilotului

În octombrie 2016, procurorul general al României, Augustin Lazăr, anunţa că se aştepa finalizarea raportului unei noi expertize. „Este într-adevăr o cauză care a ridicat câteva probleme, în general probleme tehnice. În acest moment este o nouă expertiză care este în curs de efectuare. Din păcate, în materie de accidente aviatice, rapoartele de expertiză vin după o perioadă de timp. Este în curs o nouă expertiză care este efectuată şi sperăm că într-un timp rezonabil, de fapt am indicii că în această toamnă vom avea raportul de expertiză şi vom putea da o soluţie corectă”, a spus Lazăr.

Procurorii de la Parchetul Militar au cerut noi expertize, în străinătate, în cazul accidentului aviatic din Munții Apuseni, vrând să afle momentul și modul în care antena transmițătorului s-a rupt.

Vezi şi Cazul accidentului aviatic din Munții Apuseni: Procurorii militari cer noi expertize. Ce alte date sunt solicitate

Desfășurarea intervenției la accidentul aviatic din Munții Apuseni a pus la grea încercare toate forțele participante, necesitând o analiză complexă a tuturor datelor și adaptarea permanentă a răspunsului în funcție de situația operativă existentă: condiții de relief, meteorologice și infrastructură rutieră. Este una dintre concluziile prezentate în raportul de evaluare a a activităţii desfăşurate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Alba în anul 2014.

comunicat beleca apuseni 2017 Avocaţii familiei Aurei Ion: Ancheta accidentului aviatic din Munţii Apuseni încalcă drepturile părţilor. Scrisoare deschisă adresată procurorului general

Redacţia Alba24 a primit un comunicat din partea casei de avocatură Beleca Lawyers, care reprezintă interesele familiei Aurei Ion, pe care vi-l prezentăm integral:

“Comunicatul familiei Aurei Ion, la 3 ani de la accidentul aviatic din Munţii Apuseni

Ancheta accidentului aviatic din Munţii Apuseni

Avocaţii familiei acuză nereguli într-o scrisoare deschisă, adresată procurorului general, prin care sintetizează, decent, procedura nelegală din această anchetă.

O anchetă care încalcă drepturile părţilor

Se  modifică probe! Ni se încalcă drepturile procesuale! Deși avem ordonanțe prin care ne este permis accesul la toate probele și la toate actele de procedură (ordonanțe emise de procurori care astăzi nu mai sunt pe funcții), procurorii de caz ne dau probe trunchiate și ne spun să ne mulțumim cu ele, ne comunică cu întârziere cererile formulate în cadrul anchetei, astfel încât să ne îngreuneze accesul la cauză, și emit ordonanțe rușinoase pentru nivelul Parchetului Înaltei Curți.

Reacția procurorului general, domnul Augustin Lazăr

Cauza accidentului aviatic din Munții Apuseni nu prezintă atâta importanță încât să reprezinte un subiect de audiență, pe agenda procurorului general – este mesajul transmis avocaților noștri de către domnul Augustin Lazăr, prin unul din consilierii săi.

Rușinos și de neacceptat! Vi s-a semnalat abuzul într-o anchetă! Este lipsit de importanță?! O cauză instrumentată de cel mai înalt Parchet, lipsită de importanță?! Cum domnule procuror general? Doar cauza a fost preluată de Parchetul Înaltei Curți pentru că sunt anchetați demnitari implicați în operațiunea de localizare și salvare. Dacă ar fi fost anchetați oameni de rând, fără funcții publice, probabil ar fi prezentat mai multă importanță, dar fiind vorba de oamenii sistemului, atunci vă este mai greu!

Și pentru că tot aminteam de operațiunea de localizare și salvare, operațiune total eșuată, pe fondul lipsei de coordonare a instituțiilor, așteptăm să vedem că dispuneți începerea urmăririi penale față de persoanele răspunzătoare, căci, în lipsa expertizei SAR pe care v-am solicita-o și pe care ne-ați respins-o, nu vedem ce alte impedimente ar mai fi și care vă rețin să începeți urmărirea penală față de aceste persoane răspunzătoare pentru moartea Aurei.

Ce urmează?! Poate, în final, veți constata că nu aveați nici competență să anchetați și, atunci, mai bine, lăsăți-i pe alții să ancheteze că destul ați cosmetizat dosarul acesta!

Familia ION”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax