Contacteaza-ne si pe

ACTUALITATE

VINERI: Proiecţie de film la Caponieră, în Cetatea Alba Carolina. Documentarul „Cinema, mon amour”

Publicat

afis-cinema-mon-amourVineri seara, de la ora 19.00, sunteţi invitaţi la un nou eveniment din seria „Proiecții cu reflecții”, la Caponiera din spatele Palatului Apor, în Cetatea Alba Carolina. Veţi putea vedea cu filmul documentar „Cinema, mon amour” şi veţi putea participa la o discuție pe tema situației actuale a cinematografelor din țară.

Cu participări, aprecieri și premii la festivaluri de film internaționale, „Cinema, Mon Amour” prezintă povestea lui Victor Purice – manager, fost operator proiecționist și cinefil împătimit, și a celor două angajate ale sale, Cornelia și Lorena, în lupta acestora zilnică de a păstra cinematograful Dacia Panoramic din Piatra Neamț în viață.

Trăind în „epoca de aur” a cinematografiei, Victor visează să readucă zilele de glorie, dar se străduiește din răsputeri să țină pasul cu noua și cruda realitate. Într-un cinematograf lipsit de încălzire, care se ruinează pe zi ce trece, fără niciun ajutor din partea statului care deține clădirea, această bătălie a sa seamănă cu cea a lui Don Quijote.

Deși familia lui Victor trăiește în Italia de mai bine de opt ani, acesta refuză să li se alăture deoarece nu se poate despărți de locul unde și-a petrecut cea mai mare parte a vieții. Este convins că în momentul în care va pleca, cinematograful va fi închis și va înfrunta același destin ca majoritatea cinematografelor din România.

captura-cinema-mon-amour-3Dacă la începutul anilor ’90 în țară funcționau mai mult de 400 de săli de cinema, în ziua de azi există mai puțin de 30.

Producția este în limba română și va fi subtitrată în limba engleză. Evenimentul se va desfășura la caponiera din spatele Palatului Apor, iar intrarea la eveniment este gratuită. Accesul la Caponieră se face prin aleea din partea dreaptă, înainte de intrarea la baza sportivă „Winner’s Țălnar Club”.

„Cinema, mon amour” (Alexandru Belc, România, Republica Cehă, 70 minute, 2015) este produs și distribuit cu sprijinul lui Bogdan Crăciun, Tudor Giurgiu, Aurelian Nica, Viktória Hozzová, Hanka Kastelicová, Radovan Síbrt, HBO Romania, Libra Film, Pink Productions.

Evenimentul este organizat de Asociația „Forum Apulum”, în cadrul proiectului KineDok prin asociația One World Romania, cu sprijinul Primăriei Alba Iulia.

CINEMA MON AMOUR – Trailer from salvatimareleecran on Vimeo.

ȘTIREA TA - Evenimentele nu se întâmplă doar în fața reporterilor profesioniști. Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite să vadă și alții ceea ce tu ai trait "live". Poți trimite prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate

ACTUALITATE

VIDEO ȘTIREA TA: Cum se face deszăpezirea, la Vingard. Șoferul unui utilaj simulează că aruncă antiderapant

Publicat

Un șofer care circula într-un autoturism în spatele unui utilaj de deszăpezire a descoperit că de fapt acesta nu lăsa nici o urmă de antiderapant în urma sa. Cum s-ar zice, simula că aruncă soluția salvatoare. Așa că omul s-a gândit să filmeze. Imaginile au fost suprinse miercuri, prin comuna Vingard. Ar fi interesant de văzut dacă firma care prestează serviciile de deszăpezire va deconta și „simularea”. 

Citește mai departe
Publicitate

EDITORIAL

Rânjetul balcanic al lui Iohannis și Guvernul Viorica. A dat o șansă PSD-ului, a luat o șansă României

Publicat

Sistemul a rânjit astăzi la români. Ultimul personaj care putea să arate cu degetul nerușinarea de a instala o slugă perfectă, docilă și în același timp necalificată în funcția de prim-ministru al României, de a-și ridica vocea în numele principiilor și al bunului simț, și-a desfăcut paltonul și ne-a arătat cicatricele morale.

Ne-a arătat că și salamul său săsesc este parte a unei paradigme morale din care probabil că nu (mai) avem scăpare. Ne-a arătat și nouă, dar și celor mai tineri, că în România contează calculele politice și nu principiile, că la vârful statului e nevoie de ”neconflictuali” ascultători și nu de oameni cu anvergură și bine pregătiți.

Președintele ne-a spus astăzi, indirect, că asta e țara unde modelul de succes este cocul monoglot, fandoseala miorlăită, supușenia absolută. Astea ar fi ingredientele necesare unui bun prim-ministru. Munca? Pentru fraieri! Carieră politică ireproșabilă? O chestiune pur teoretică! Anvergura intelectuală?  O boală grea! Studiul și instruirea? Decât posibile piedici!

Ne-a arătat că slugărnicia afișată triumfal este un atuu frecventabil, acceptabil.

În acest context, explicațiile sale au fost de un penibil rar. Tonul său, de o falsitate rușinoasă. În timp ce ”mai dădea o șansă PSD-ului”, mai lua o șansă României.

Ni s-a explicat că, de fapt, ce a făcut mamutul din fruntea statului a fost foarte abil. Cică ar vrea ca social-democrații să se împiedece în Guvernul Viorica și să își rupă picioarele. De aia a zis ”da” din prima la cununia cu această Viorica.

Așa, el ar avea prima șansă la alegerile viitoare. De parcă ăsta ar fi vreun proiect de țară de care noi ne agățăm cu toate puterile. Să mai ”iasă” el o dată. La așa explicații, noi ar trebui să închidem complice un ochi: ”Aaaaa, al dracului neamțu! Deștept, ce mai… os de teuton! Cum s-a gândit el în viitor, e un vizionar!”

Păi nu? Teoria binelui mai mare, în varianta pentru retardați!

De fapt, doream să spun un lucru simplu, dar m-am luat cu vorba. De astăzi, președintele Iohannis nu mai reprezintă, simbolic, nimic. Prin el, sistemul a rânjit la români în cel mai pur stil balcanic.

 

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

WhatsApp își va avertiza utilizatorii când sunt victime ale unei campanii de dezinformare

Publicat

WhatsApp îşi va avertiza utilizatorii când sunt victime ale unei campanii de dezinformare desfăşurate în masă. Inginerii WhatsApp testează în prezent un sistem de detectare şi avertizare a utilizatorilor cu privire la mesajele de tip spam, care conţin informaţii de natură să creeze panică.

Mesajele de tipul „dă mai departe să afle şi alţii” nu sunt o noutate în mediul digital. Însă, răspândirea unor informaţii false prin intermediul unei baze enorme de utilizatori, cum este cazul WhatsApp, poate avea consecinţe grave.

Drept urmare, cei ce la WhatsApp încearcă să limiteze impactul acestui tip de mesaje răspândite în cadrul propriei reţele. Utilizatorii vor fi avertizaţi când sunt pe cale să devină victimele unei astfel de campanii.

Astfel, conform notificărilor observate deja de un număr limitat de utilizatori, când primesc sau sunt pe cale să trimită mai departe un mesaj care a circulat deja pe la un număr semnificativ de persoane, utilizatorii WhatsApp vor fi atenţionaţi. Deşi pot părea inofensive şi uşor de depistat, acest gen de mesaje au arătat deja cât de periculoase pot fi.

Şapte persoane au murit în luna mai a anului trecut în India, după ce un astfel de mesaj propagat prin WhatsApp a creat isterie în rândul populaţiei cu privire la presupuşi răpitori de copii.

Facebook, care deţine WhatsApp, nu este la prima încercare de a limita impactul ştirilor false trimise prin intermediul WhatsApp. Anul trecut, compania americană a cumpărat reclame în ziare, atât în India, cât şi în Europa, pentru învăţa oamenii cum să identifica ştirile false.

Funcţia este deocamdată testată, neexistând informaţii cu privire la implementarea oficială.

sursa: digi24.ro

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Alba, pe locul 7 în top judeţe cu rată mare a criminalităţii. Peste 200 persoane condamnate, într-un an

Publicat

Judeţul Alba este pe locul 7 în clasamentul naţional privind rata criminalităţii. Aceasta reprezintă numărul persoanelor condamnate definitiv raportat la 100.000 de locuitori. Alba a mai coborât două locuri faţă de anii trecuţi, semn că rata este în scădere.

Rata criminalităţii în judeţul Alba a început să crească din anul 2010. Până atunci, judeţul era pe la jumătatea clasamentului naţional, ca acest capitol, însă acum opt ani, rata criminalităţii a crescut considerabil. În 2016, însă, a ajuns să ocupe locul 7, de la permanenta prezenţă în top 5. Acum doi ani, erau 219 persoane condamnate, la 100.000 de locuitori, în judeţul Alba.

Citeşte şi Condamnaţii anului 2017. Dosare grele, sentinţe pe măsură, la instanţele de judecată din Alba

Citeşte şi CONDAMNAŢII anului 2016. Decizii la instanţele din ALBA în dosare de corupţie, înşelăciuni, crime şi alte cauze penale

Datele se regăsesc într-o analiză realizată de cotidianul.ro, pornind de la informațiile furnizate de Institutului Național de Statistică (INS).

 

Potrivit sursei citate, în ultimii 20 de ani, rata criminalității s-a redus la mai bine de jumătate din valoarea maximă înregistrată la sfârșitul anilor ‘90. Factorii socio-economici au influențat puternic evoluția ratei criminalității din România. O treime din județele României au cunoscut o evoluție sinuoasă a ratei criminalității, cu un ecart foarte mare între valoarea minimă și valoarea maximă înregistrate într-un interval de timp redus.

Dacă în 1998 lider în topul criminalității era județul Mehedinți, în 2016 primul loc a fost ocupat de Tulcea.

În județul Bihor, de exemplu, rata criminalității aproape s-a dublat pe parcursul unui an, atingând nivelul maxim înregistrat la nivel național. Dacă în anul 2003 erau înregistrate 452 de condamnări la 100.000 de locuitori, în anul următor numărul condamnărilor la suta de mii de locuitori a ajuns la 743.

sursa: cotidianul.ro

Citește mai departe
Publicitate

ACTUALITATE

Legea prevenirii a intrat în vigoare. Neregulile pentru care firmele vor scăpa de amenzi nu au fost stabilite

Publicat

Legea prevenirii, potrivit căreia inspectorii de stat nu vor mai aplica amenzi firmelor la prima abatere, ci doar un avertisment, cu condiția ca societățile să remedieze problemele într-un anumit interval de timp, a intrat în vigoare miercuri, 17 ianuarie, la 20 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Cu toate acestea, lista neregulilor pentru care firmele vor scăpa de amenzi încă n-a fost stabilită de Guvern, iar  în bugetul de stat pe 2018 sunt prevăzute creșteri cu 35% a veniturilor din amenzi, penalități și confiscări.

Guvernarea PSD a promis că firmele nu vor mai fi amendate din start de Fisc, ci vor beneficia de o clemență la prima eroare și de posibilitatea de a o remedia. Legea prevenirii, anunțată cu mare tam-tam de Liviu Dragnea, a fost lăsată, însă, fără domeniile de aplicare.

„Prin eliminarea menţionării în lege a contravenţiilor supuse acesteia, cele mai multe contravenţii cu care micii întreprinzători sunt sancţionaţi de organele de control, şi care sunt cuprinse în legi sau ordonanţe, cum ar fi Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal sau Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, este posibil să nu fie supuse principiilor prevenirii stabilite de lege”, arată oficialii Consiliului pentru IMM-uri.

Mai mult, în bugetul de Stat pe 2018, sunt prevăzute creșteri semnificative a veniturilor din amenzi, penalități și confiscări: la cap. 3501, subcap. 01- Venituri din amenzi şi alte sancţiuni aplicate potrivit dispoziţiilor legale – este prevăzută o creștere cu 34,66% raportat la 2017, iar la subcap. 50 – Alte amenzi, penalităţi şi confiscări – este prevăzută o creștere cu 172,72% raportat la 2017.

Conform legii prevenirii, toate autoritățile, instituțiile cu atribuții de control, constatare și sancționare a contravențiilor au obligația că, în trei luni de la intrarea în vigoare a acestei legi, să elaboreze și să difuzeze materiale documentare și ghiduri și să aloce pe pagină de internet secțiuni speciale dedicate informării publice privind legislația în vigoare, drepturile și obligațiile în desfășurarea activităților de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor.

Aceste autorități cu atribuții de control au obligația să îndrume persoanele interesate în vederea aplicării corecte și unitare a prevederilor legale, urmând să afișeze pe site-urile proprii spetele cu frecvență ridicată și soluțiile de îndrumare în aceste cazuri.

În cazul constatării săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în dispozițiile legale, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției prin care se aplică sancțiunea avertismentului și la care anexează un plan de remediere, cu respectarea prevederilor prezenței legi. În această situație nu se aplică sancțiuni contravenționale complementare.

Practic, Legea prevenirii, cunoscută inițial ca Legea prevenției, oferă firmelor găsite cu nereguli în timpul unui control un răgaz de 90 de zile calendaristice pentru a-și corecta problemele constatate.

Astfel, inspectorii de stat nu vor mai putea aplica amenzi la prima constatare a unei fapte, însă doar cu condiţia ca aceasta să fie una de natură contravenţională, nu de natură penală. Astfel, pentru faptele care constituie contravenţii şi sunt prevăzute de anumite acte normative, va fi acordat contribuabililor un termen în care aceştia vor putea să corecteze neregulile constatate și să se conformeze dispozițiilor legale.

Legea, inițiată de Guvern și adoptată în decembrie de Cameră Deputaților, în calitate de for decizional, a fost ulterior promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Legea a fost publicată în Monitorul Oficial în 28 decembrie 2017.

sursa: realitatea.net, avocatnet.ro

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate