Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

VINERI și SÂMBĂTĂ: Târgul de Florii, la Alba Iulia. Produse tradiționale, meșteri populari, demonstrații culinare și artizanat

Publicat

IMG_2740 Timp de două zile, tradiţia autentic românească este reînviată în Piaţa Pascu din cartierul Cetate al Alba Iuliei. În periada 3-4 aprilie se organizează Târgul de Florii, la care albaiulienii vor putea cumpăra produse tradiționale, obiecte făcute de meșteri populari şi vor putea vedea ateliere de creaţie, demonstraţii culinare și de artizanat.

Târgul de Florii – Tradiții Românești se află la cea de-a patra ediţie şi reuneşte la Alba Iulia producători de produse tradiționale, ecologice, bio și de casă din întreaga țară, dar și meșteri populari ce realizează icoane, obiecte sculptate din lemn și artizanat, obiecte de ceramică, țesături, cusături, articole din piele.

Vizitatorii vor putea alege dintr-o ofertă vastă de produse de calitate, atestate, care reînvie gustul autentic românesc, precum cele din carne, lactate, prăjituri, produse de patiserie, conserve de fructe şi legume de la producători din judeţul Alba dar şi din judeţele Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa Năsăud, Brașov, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Satu Mare, Sibiu, Suceava şi Vâlcea, transmit organizatorii.

Târgul de Florii va fi deschis în Piaţa Pascu din Alba Iulia vineri, 3 aprilie şi sâmbătă, 4 aprilie, între orele 10.00 și 18.00.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Asociația Producătorilor de Produse Tradiționale, Ecologice și de Casă „Alba Transilvania” și Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba – ATMA.

Foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax