Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

VREMEA de 1 DECEMBRIE 2015 la Alba Iulia. Cum vor fi condiţiile meteo de Ziua Naţională în Capitala Marii Uniri

Publicat

drapelDe Ziua Naţională, la Alba Iulia, anii trecuţi a fost frig, a plouat sau a nins slab. De de data aceasta, meteorologii au veşti relativ mai bune. Temperaturile urcă până la valori maxime de 7-8 grade Celsius, însă vor fi câteva averse. Dimineaţa şi seara vor fi doar 4-6 grade.

Meteorologii au actualizat prognoza meteo, iar în prima zi oficială de iarnă, care coincide cu sărbătoarea naţională, sunt şanse de ploaie, în jurul amiezii şi apoi spre seară. Rămâne de văzut dacă vremea „va ţine” cu organizatorii manifestărilor, dar şi cu românii care vor să fie prezenţi la Alba Iulia, de 1 Decembrie.

Vezi şi FESTIVAL de ROMÂNIA 2015: Program actualizat de 1 DECEMBRIE la Alba Iulia. Paradă militară, concert Voltaj, spectacol cu lasere

În acest an, sărbătoarea de Ziua Naţională coincide cu o mini-vacanţă de patru zile, având în vedere că şi luni, 30 noiembrie, este zi liberă, de Sfântul Andrei. Astfel că vizitatorii care vor să petreacă mai mult timp în Cealaltă Capitală, pentru a simţi pulsul istoriei, dar şi a vedea ce „ascunde” Cetatea, au la dispoziţie, pe lângă programul Festival de România, care ţine trei zile, şi alte variante de relaxare.

Citeşte şi GHIDUL VIZITATORULUI de 1 Decembrie 2015, la Alba Iulia. PROGRAM, obiective turistice, tarife şi servicii de Ziua Naţională

Pentru weekend-ul prelungit, prongoza meteo anunţă zile cu nori, soare şi câteva ploi scurte, sâmbătă. Luni, este posibil să plouă din nou, în jurul amiezii. De asemenea, pentru cei care vor să urce în zonele montane în weekend, chiar dacă a nins de curând şi precipitaţii vor mai fi şi în weekend, deocamdată pârtiile de schi nu sunt funcţionale.

Marţi, 1 Decembrie, dimineaţa, va fi vreme frumoasă, la Alba Iulia şi temperaturile vor fi de 4-6 grade Celsius, în jurul orei 8.00, urcând până la 7-8 grade, în jurul amiezii. Sunt posibile averse, în jurul orei 13.00. Spre seară, cerul rămâne noros, cu posibile averse.

(P)  Geci, jachete, bocanci și ghete de iarnă și echipament ski pe FashionSport.ro.  Peste 40.000 de articole sport pentru femei, bărbați și copii. Branduri : Nike, Adidas, Puma, Salomon, Slazenger, Lee Cooper, Karrimor, Everlast etc. Reduceri mari în fiecare zi.

Vedeţi şi prognoza meteo în localităţi din Alba, în perioada 29 noiembrie – 1 Decembrie:

Duminică, 29 noiembrie

Alba Iulia: minime de 0 grade Celsius, maxime de 4 grade Celsius; noros
Sebeș: minime de 0 grade Celsius, maxime de 4 grade Celsius; noros
Oaşa: minime de -6 grade Celsius, maxime de -2 grade Celsius; predominant noros
Aiud: minime de -1 grad Celsius, maxime de 3 grade Celsius; noros
Blaj: minime de 0 grade Celsius, maxime de 4 grade Celsius; noros
Ocna Mureş: minime de -1 grad Celsius, maxime de 3 grade Celsius; averse scurte
Zlatna: minime de -1 grad Celsius, maxime de 3 grade Celsius; noros
Abrud: minime de -5 grade Celsius, maxime de 2 grade Celsius; predominant noros
Cîmpeni: minime de -5 grade Celsius, maxime de 2 grade Celsius; predominant noros
Arieşeni: minime de -5 grade Celsius, maxime de -2 grade Celsius; noros
Cugir: minime de 0 grade Celsius, maxime de 4 grade Celsius; noros

Luni, 30 noiembrie

Alba Iulia: minime de 4 grade Celsius, maxime de 7 grade Celsius; o aversă
Sebeș: minime de 4 grade Celsius, maxime de 7 grade Celsius; o aversă
Oaşa: minime de -2 grade Celsius, maxime de 0 grade Celsius; ninsoare
Aiud: minime de 3 grade Celsius, maxime de 8 grade Celsius; o aversă
Blaj: minime de 4 grade Celsius, maxime de 8 grade Celsius; câteva averse
Ocna Mureş: minime de 3 grade Celsius, maxime de 8 grade Celsius; ploaie şi burniţă ocazională
Zlatna: minime de 3 grade Celsius, maxime de 4 grade Celsius; ploaie şi burniţă ocazională
Abrud: minime de 2 grade Celsius, maxime de 3 grade Celsius; perioade de ninsoare
Cîmpeni: minime de 2 grade Celsius, maxime de 3 grade Celsius; perioade de ninsoare
Arieşeni: minime de -1 grad Celsius, maxime de 0 grade Celsius; ninsoare
Cugir: minime de 4 grade Celsius, maxime de 7 grade Celsius; averse

Marţi, 1 Decembrie

Alba Iulia: minime de 4 grade Celsius, maxime de 8 grade Celsius; câteva averse
Sebeș: minime de 4 grade Celsius, maxime de 9 grade Celsius; câteva averse
Oaşa: minime de -1 grad Celsius, maxime de 2 grade Celsius; ninsoare
Aiud: minime de 3 grade Celsius, maxime de 8 grade Celsius; câteva averse
Blaj: minime de 3 grade Celsius, maxime de 9 grade Celsius; câteva averse
Ocna Mureş: minime de 1 grad Celsius, maxime de 9 grade Celsius; câteva averse
Zlatna: minime de 4 grade Celsius, maxime de 6 grade Celsius; câteva averse
Abrud: minime de 2 grade Celsius, maxime de 5 grade Celsius; averse
Cîmpeni: minime de 2 grade Celsius, maxime de 3 grade Celsius; averse
Arieşeni: minime de 0 grade Celsius, maxime de 2 grade Celsius; ninsoare
Cugir: minime de 4 grade Celsius, maxime de 9 grade Celsius; averse

sursă: accuwather.com

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax