Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Ziua Națională a României, sărbătorită la Sebeș, în 30 noiembrie. Concert Voltaj în Parcul Tineretului

Publicat

Ziua Națională a  României va fi sărbătorită în acest an, la fel ca și anul trecut, și la Sebeș. Manifestări patriotice, conferințe, dar și un concert al trupei Voltaj sunt anunţate pentru data de 30 noiembrie. Primarul Dorin Nistor spune că a luat decizia de a organiza evenimentul cu o zi înainte pentru că de 1 Decembrie delegația de la Sebeș va fi în Capitala Marii Uniri, Alba Iulia. 

Manifestările pentru Ziua Românilor încep în județul Alba cu o zi mai repede. Sebeșul dă startul în 30 noiembrie pentru a sărbători cei 99 de ani de la Unirea Principatelor.

Primarul Dorin Nistor spune că, pe lângă momentele cu temă tradițională, arborarea drapelului, intonarea imnului și o conferință, va fi și un joc de lumini, la Casa de Cultură „Lucian Blaga”, iar în Parcul tineretului, un concert susținut de trupa Voltaj.

De asemenea, au fost invitate la eveniment și delegațiile orașelor înfrățite, iar până în prezent și-au anunțat intenția de a participa municipalităţi din Austria și Cehia.

„Este al doilea an când sărbătorim Ziua Națională la Sebeș. Toate elementele și tot ce se întâmplă în Sebeș este o pregătire și un început pentru anul viitor, când sărbătorim Centenarul, pentru că există motive serioase legate de Sebeș și Marea Unire. O dată legată de Lucian Blaga care a participat la acest eveniment, cea mai numeroasă delegație a fost de la Sebeș, asta datorită și poziției geografice, dar și alte motive”, spune Dorin Nistor.

Tot în luna decembrie, mai exact în data de 5, se va deschide și Târgul de Crăciun, care va fi amplasat în parcul din fața Primăriei.

Pentru tot ce înseamnă manifestări în luna decembrie, Primăria Sebeș a achiziționat în jur de 300 de steaguri (8.876 lei), 300 de tricouri personalizate cu stema orașului (4.500 de lei), 300 de brelocuri cu fise personalizate cu logo (900 de lei), 4.100 de bucăți de ciocolată cu lapte (15.375 de lei), peste 5000 de pachete cu dulciuri (78.000 de lei), 300 de cocarde (1.800 de lei), 300 de magneți personalizați (600 de lei), 300 de căni personalizate (3.000 de lei), 100 de stick-uri USB (3.250 de lei).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax