Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

Zona de legătură cu podul peste râul Mureş intră în reparaţii capitale. Circulaţia ar putea fi deviată

Publicat

Primăria Alba Iulia se pregăteşte pentru demararea lucrărilor de reparaţii capitale la puntea de racord cu podul peste Mureş din cartierul Partoş din Alba Iulia. Din cauza traficului intens, covorul asfaltic a cedat, aşa că se impun nou intervenţii. Reparaţiile la acest tronson de drum vor implica cel mai probabil devieri ale circulaţiei în zonă.

În această săptămână se aşteaptă punctul de vedere al unui expert privitor la modalitatea de intervenţie compatibilă cu actualele probleme ale acelei porţiuni de drum. S-a constatat că, în urma traficului intens din zona respectivă, problema cedărilor şi văluririi drumului trebuie rezolvată pornind de la fundarea terenului. În urma unui sondaj, prin metoda forării, s-a observat existenţa unui strat de nisip argilos la aproximativ 40 de cm, fapt care provoacă deplasarea solului. Soluţia care va fi adoptată prevede decopertarea drumului pe o distanţă de aproximativ 160 metri, urmând să se intervină definitiv prin aplicarea unei structuri de beton.

În momentul de faţă se elaborează documentaţia pentru aceste lucrări de consolidare şi refacere a drumului. În acelaşi timp se au în vedere soluţii elaborate în comun cu Inspectoratul de Poliţie Alba pentru dirijarea traficului pe perioada lucrărilor. Intervenţia este prevăzută a se desfăşura, în funcţie de condiţiile meteorologice, cel mai târziu săptămâna viitoare. Vom reveni cu detalii suplimentare de natură să lămurească desfăşurarea traficului în zonă pe perioada lucrărilor.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

15 Comentarii

15 Comentarii

  1. adrian

    luni, 08.04.2013 at 15:46

    Inseamna ca pana in toamna vor termina lucrarea. Ce ” noroc” pe noi soferii.

  2. ion

    luni, 08.04.2013 at 20:53

    atata v-ati batut joc de podul asta de s-au saturat toti romanii care trec prin Alba Iulia.Cu banii primiti pentru diferite lucrari la pod si in alte parti mai bine se construia inca un pod langa cel existent prin desfintarea dispensarului din Partos si firmei cu cosurile de fum;daca iara-si intrerupeti circulatia meritati un premiu din partea uniunii transportatorilor rutieri din Romania.Toata stima pentru purtatorul de cuvant de la Primaria Alba -Iulia; e atat de simpatic, de cand il vad imi vine sa emigrez in Congo.

  3. Batrinca Norbert

    luni, 08.04.2013 at 21:09

    E un lucru bun ,totusi, ce se intampla acum. Parerea mea insa , este ca inca de acum cativa ani era , poate , necesara constructia unui alt pod nou pentru intrare in oras . Podul vechi care exista acum putea fi reparat ( bine ) si putea servi traficului usor ( masini mici , marfa care intra in oras ) , iar celalalt pod ( nou , probabil cu accesare de fonduri europene , etc . ) sa fi fost construit in amonte de cel vechi , si cu legatura directa in centura orasului , sau eventual in aval si prevazut cu o alta pasarela care il ducea tot in centura ( util pentru traficul greu si care nu intra in oras ) . Probabil in acest fel nu s-ar fi cheltuit atatia bani pe reparatii la podul existent (si care ,oricum , nu au tinut mult ) , plus ca , in caz de nevoie erau doua cai de acces si traficul ar fi fost decongestionat imediat .

  4. omul24

    luni, 08.04.2013 at 22:16

    in sfarshit . dupa ce ne-am rupt masinile prin gropile alea acuma repara si ei .

  5. bono

    marți, 09.04.2013 at 08:15

    Reparatii la … reparatii! De 23 de ani nu reusim sa reparam ce au construit altii! Asa cum cineva bine scria mai sus: de ce nu se construieste un pod nou cu 2 benzi in aval de cel vechi si paralel cu acesta (trecand peste zona dispensarului)? Am avea un acces in oras pe 4 benzi si ar fi mult mai usor de intretinut!

    • vintana

      marți, 09.04.2013 at 12:52

      de ce nu asfaltati drumul Piclisa -Vint ,asa cum a-ti promis pentru decongestionarea traficului ?

  6. vintana

    marți, 09.04.2013 at 12:54

    de ce nu asfaltati drumul Piclisa -Vurpar ,asa cum a-ti promis?

  7. radu

    marți, 09.04.2013 at 12:57

    chiar suntem bataia de joc a politicienilor incredibil cata nesimtire !
    pai doar cand au reparat podul si deja e stricat !

  8. Andrei

    miercuri, 10.04.2013 at 00:23

    Las ca iar facem raliuri pe pontoane :))) … nesimtire ce sa mai … se putea face unu nou cu 4 benzi !!! Traim in romania si asta ne ocupa tot timpul :)) !!!

  9. Cora

    miercuri, 10.04.2013 at 14:32

    Canta cucu-n coasta
    Vai de Primaria noastra !

  10. tux

    vineri, 12.04.2013 at 14:09

    Era si cazul, ca nu a mai fost renovat de ceva timp :).
    Sunt ferm convis ca problemele la acest pod apar din cauza ca se trece pe el cu masinile incarcate, pai podurile nu sunt pentru asa ceva,ele trebuie doar admirate si cam atat. In acest sens propun altceva primariei:
    Sa doteze ambele capete ale podului cu cate 20 de roabe, si fiecare TIR-ist cand ajunge la un capat al podului, sa isi mute marfa din masina, cu roaba pana pe malul celalalt, astfel ca uzura asfaltului de pe pod sa nu mai aiba de suferit.
    Precizez ca aceste roabe trebuie sa fie de fabricatie germana, fiindca daca vor fi romanesti o sa vina cu roti lipsa sau si mai rau, fara manere (la fel cum este si asfaltul pus odata la 2 ani cel mult, cu materiale lipsa din reteta normala ), iar daca vor fi chinezesti vor fi de unica folosinta.
    Acum la modul serios, oare si in tarile civilizate la fel de des se asfalteaza podurile ? Sincer nu prea cred.
    De ce naiba nu se cer bani europeni pentru un pod nou, cum spunea Batranica Norbert, si sa se asfalteze si ruta Paclisa-Vintu de jos, fiindca in timp lumea care ar avea drum prin Vintu de jos ar incepe se foloseasca aceea ruta.

    • mircea

      joi, 18.04.2013 at 10:19

      din reteta normala nu lipseste nimica,,se fura la grosimea asfaltului si nu reteta,,reteta ii reteta si cred ca toate firmele o respecta,,grosimea asfaltului insa sigur nu ii cea care trebuie

  11. cova

    sâmbătă, 13.04.2013 at 13:52

    Solutia prevede decopertarea drumului pe o distanta de aproximativ 160 m….voi sinteti nebuni la cap…Iata solutia berbecilor…
    -devierea(inchiderea)circulatiei in sectorul respectiv
    -decopertarea partii carosabile pe maxim 50 m(partea valurita din Partos)
    -saparea partii carosabile(patul drumului) 1m(100cm.)
    Dupa sapare se vor adauga urnatoarele straturii:
    -60 cm balast(60 cm dupa compactare)
    -20 cm stabilizant(ciment +nisip)
    -20 cm asfalt (15+5 uzura)
    Necesar de utilaje:-3 autobasculante
    -1 excavator
    -1autogreder
    -1 cilindru compactor
    – 1finisor
    Timp necesar pentru finalizarea lucrarii: 48 de ore

    • mircea

      joi, 18.04.2013 at 10:21

      stabilizant ii defapt stabilizat*si nu ii nicidecum doar ciment cu nisip iar peste stabilizat nu poti turna foarte repede asfaltul asa ca cele 48 de ore sunt defapt 72

  12. Pingback: VINERI: Încep lucrările în zona podului peste râul Mureş din Partoş. Circulaţia se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă | Alba24

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax