Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Șeful DSP Alba, despre Legea Sănătății: „Toți cetățenii vor contribui, direct sau indirect, la fondul de asigurări de sănătate”

Publicat

Directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Alba, Horea Timiș, alături de managerul Spitalului Județean de Urgență Alba, Nicoleta Coșarcă, au participat luni la o întâlnire cu ministrul Sănătății, Vasile Cepoi, ce a avut ca subiect de discuție noua Lege a sănătății. Principalele puncte pe care le modifică noua lege sunt cele privind asigurările de sănătate, prin sistem public sau/și privat și serviciile medicale care vor fi acoperite prin acestea, dar și managementul autonom al spitalelor, care vor rămâne de stat, dar vor funcționa ca societăți comerciale.

Toți cetățenii vor contribui, direct sau indirect, la fondul de asigurări de sănătate. Aceasta este una dintre prevederile noii legi a sănătății, explicată, miercuri, de directorul DSP Alba, Horea Timiș. Astfel, cetățenii vor avea obligația să plătească o asigurare de sănătate „de bază” la o Casă de asigurări de sănătate de stat sau la un operator privat. Aceasta va asigura servicii medicale de urgență, integrate în „pachetul de bază”. Încă nu a fost stabilit cu exactitate ce anume va conține acest pachet.

În plus, cetățenii care au anumite afecțiuni sau știu că au nevoie și de alte servicii medicale decât cele de bază, pe care nu își permit să le plătească separat pot opta pentru o asigurare „facultativă”. În funcție de suma plătită, serviciile medicale oferite vor fi mai multe. Sumele obținute din asigurările de sănătate vor fi direcționate spre un cont special creat în acest scop, la ANAF.

Cetățenii neasigurați vor putea beneficia de servicii medicale de urgență (în caz de accident, infarct etc), însă în caz că se vor îmbolnăvi și vor avea nevoie de îngrijiri medicale, vor trebui să plătească toate aceste servicii, din propriul buzunar.

Spitalele vor rămâne de stat, administrate de Consiliul Județean, însă acestea vor dobândi o independență de administrare internă a finanțelor. Va fi responsabilitatea managerului spitalului să facă angajări, disponibilizări sau alte operațiuni în interiorul unității sanitare, fără a avea nevoie de acordul unei autorități superioare. Cu alte cuvinte, acestea vor funcționa pe sistemul unei societăți comerciale.

Noua Lege a Sănătății va intra în vigoare cel mai devreme în anul 2013.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax