Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Faptele minunate ale Sfântului Nicolae: Obiceiul de a dărui și de a-i ajuta pe cei aflați în dificultate

Publicat

sfantul

Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, pomenit de Biserica Ortodoxă la 6 decembrie, este unul dintre cei mai iubiți sfinți de către credincioși. În fiecare an, în seara de 5 decembrie, toţi copiii îşi lustruiesc ghetuţele şi le pun la uşă în aşteptarea lui Moş Nicolae. Există numeroase tradiţii legate de ce trebuie să faci de Sfântul Nicolae pentru a avea noroc în anul ce urmează.

Vezi și MESAJE de SFÂNTUL NICOLAE. URĂRI și felicitări pe care le poți trimite celor care-și sărbătoresc onomastica

În unele zone ale țării, în ziua de Sfântul Nicolae oamenii aduc în casă creguțe de pomi fructiferi pe care le păstrează în apă lângă icoane ca să înflorească până de Anul Nou. Iar dacă aceste crenguțe vor înflori până când anul se sfârșește, anul care vine va fi unul foarte roditor și plin de satisfacții.

Icoana Sfântului Ierarh Nicolae

Sfântul Nicolae este patronul marinarilor și al copiilor, salvatorul celor din temniță și primejdii, ajutătorul săracilor și al celor nedreptățiți.

S-a născut pe vremea împăraților Dioclețian (284-305) și Maximlian (286-305) în cetatea Patara din Asia Mică. Părinții săi, Teofan și Nona, l-au primit pe singurul lor fiu, pe Sfântul Nicolae, ca pe un dar de la Dumnezeu. Pentru că nu puteau avea copii, părinții Sfântului Nicolae, cu multe rugăciuni și cu lacrimi, au cerut de la Dumnezeu acest dar, iar ei atunci când fiul lor s-a dovedit apropiat de Dumnezeu și de Biserică l-au dat în dar Celui ce l-a dăruit pe dânsul.

Citește și MESAJE de SFÂNTUL NICOLAE. URĂRI, SMS și felicitări frumoase pe care le poți trimite celor dragi de Moș Nicolae

Sfântul Nicolae a fost hirotonit preot de unchiul său, care purta tot numele de Nicolae și era episcop al cetății. Iubind virtutea, viața curată și dăruindu-se cu totul slujirii aproapelui, după preoție a fost ales episcop al cetății Mira din ținutul Lichia (astăzi localitatea Demre din Turcia, aflată pe malul Mării Mediterane).

Deoarece predica cu multă zel credința în Iisus Hristos, a fost întemnițat în timpul persecuțiilor decretate de împărații romani Dioclețian și Maximilian. Odată cu victoria lui Constantin cel Mare asupra lui Maxențiu și cu Edictul de la Milan din 313, care acorda libertate deplină creștinismului, au fost eliberați toți cei întemnițați pentru mărturisirea lui Hristos. Sfântul Nicolae s-a întors la scaunul său episcopal din cetatea Mirei.

Alături de alți Părinți ai Bisericii, a participat la primul Sinod ecumenic de la Niceea din 325, dovedindu-se un puternic apărător al dreptei credințe împotriva preotului Arie, care vedea în Hristos o simplă creatură a Tatălui, și nu pe Fiul lui Dumnezeu întrupat, cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi.

Citește și MESAJE CREȘTINE de ANUL NOU 2020. Felicitări și urări cu texte frumoase pentru cei dragi

Istoria bisericească consemnează că Sfântul Nicolae atunci când se afla în mijlocul acelei mari reuniuni de ierarhi iar cuvântul său era adresat cu putere împotriva neadevărului susținut de Arie, a înțeles cât este de gravă erezia ariană, care nega dumnezeirea Fiului, încât ar fi putut prăbuși întreaga Biserică. Și aprinzându-se de dragostea pentru Dumnezeu, în mijlocul soborului fiind, l-a pălmuit pe ereticul Arie.

Gestul Sfântului Nicolae împotriva lui Arie a produs multă tulburare, fiindu-i ridicate însemnele arhieriei: Sfânta Evanghelie și omoforul.

Evanghelia și omoforul i-au fost înapoiate însă prin minune dumnezeiască, acest lucru fiind adeverit chiar de părinții mai îmbunătățiți care erau de față. Icoanele tradiționale ale Sfântului Nicolae înfățișează cum acesta poartă Sfânta Evanghelie și omoforul, oferite de însuși Mântuitorul Hristos și de Maica Sa.

Tradiția păstrează pomenirea unor fapte minunate săvârșite de Sfântul Nicolae: salvarea de la moarte a trei bărbați condamnați fără vină de un slujbaș imperial, aducerea unor ajutoare neașteptate unor familii aflate pe punctul de a săvârși nelegiuiri pentru a-și câștiga pâinea și multe altele. Obiceiul de a face daruri de ziua sa se datorează bunătății cu care era înzestrat Sfântul Nicolae și obiceiului său de a ajuta pe cei aflați în mari neajunsuri.

Puțini sfinți au fost milostivi ca Sfântul Nicolae, spune părintele Ilie Cleoapa („Predici la Praznice Împărătești și la Sfinții de peste An”, 1996).

De s-ar povesti milele lui una câte una și câte îndurări a arătat către cei săraci, pe câți flămânzi a hrănit, pe câți goi a îmbrăcat și pe câți a răscumpărat de la datornici, nu ajunge timpul pentru a le face cunoscute, se arată în istorisirea vieții acestui mare ierarh al Bisericii lui Hristos.

Sfântul Ierarh Nicolae a trecut la cele veșnice la o vârstă înaintată, fiind îngropat în biserica episcopală. Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, care s-au arătat izvorâtoare de mir, au săvârșit multe minuni la Mira Lichiei.

Astăzi sfintele sale moaște se află la Bari, în sudul Italiei. Aducerea moaștelor s-a făcut atunci când cetatea Mirelor a intrat sub stăpânire otomană, stăpânire care începea de la Herson până la Antiohia și Ierusalim, fiind pustiite în aceste ținuturi toate cetățile, satele, bisericile și mănăstirile.

Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae se află în România, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, ultima ctitorie a Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu.

Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei (mâna dreaptă), au fost dăruite Bisericii Sfântul Gheorghe Nou în anul 1599 de către voievodul Mihai Viteazul (1593-1601), împreună cu soția sa, doamna Stanca.

Vezi și SFÂNTUL IOAN 2021: MESAJE şi FELICITĂRI de SFÂNTUL IOAN Botezătorul. Felicitări pentru Ion, Ioana, Nelu, Oana

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax