Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Patru ani de la accidentul aviatic din Apuseni. Familia Aurei Ion acuză modificarea unor probe din dosar

Publicat

YouTube video

În 20 ianuarie se împlinesc patru ani de la tragicul accident aviatic din munții Apuseni în care și-au pierdut viața pilotul Adrian Iovan și tânara studentă la medicină Aura Ion.  În urma tragediei au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir, Valentin Calu, Cătălin Pivniceru şi Sorin Ianceu.  Familia Aurei Ion a făcut publică o scrisoare deschisă adesată premierului României în care se acuză modificarea unor probe din dosarul penal pentru a se proteja anumite persoane. Se face o paralelă cu cazul poliţistului acuzat de pedofilie şi se susţine că ”suntem una dintre aceste familii ce trăim în fiecare zi, în fiecare clipă, pe pielea noastră, emanația abuzurilor”.

VIDEO: FILMARE AERIANĂ de la locul ACCIDENTULUI AVIATIC din Apuseni: Ce au văzut pasagerii în momentul în care s-au prăbușit

AURA ION SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ DOMNULUI PRIM-MINISTRU MIHAI TUDOSE

STIMATE DOMNULE PRIM-MINISTRU  

„Ne-ați îndemnat să ne punem în situația în care familiile noastre pățesc un caz similar cu cel al copiilor abuzați de un om ce, se presupune că, veghează la respectarea legilor, că el însuși, prin activitatea lui profesională, reprezintă legea. Dar iată că lucrurile sunt total contrare, omul legii, NU respectă legea, CI doar abuzează de puterea pe care simte că i-o conferă legea!

CIREȘETE ȘI: Dosarul ACCIDENTULUI aviatic din Apuseni. O soluţie privind cauzele accidentului ar putea fi dată în această toamnă

Iată-ne puși într-o atare situație, când Instituțiile Statului, da, cele ale căror misiune este să vegheze asupra bunăstării țării și să-și protejeze cetățenii, prin funcționarii lor incompetenți și abuzivi, noi, cetățenii acestei țări, suntem omorâți cu zilele. Zi de zi, sistemul acesta putrezit, corodat de interese, în loc să pedepsească abuzurile săvârșite chiar de către oamenii săi și incompetența acestora ce curmă vieți, își pune la adăpost lichelele, le scoate basma curată ori de câte ori comit câte o ilegalitate. Suntem una dintre aceste familii ce trăim în fiecare zi, în fiecare clipă, pe pielea noastră, emanația abuzurilor: la 20 ianuarie 2014 instituțiile abilitate nu au ajuns la victimele accidentului aviatic din Mulnții Apuseni, deși cei însărcinați să acționeze cunoșteau coordonatele, acestea fiindu-le transmise de către supraviețuitori.

YouTube video

Se cereau informații de la Centrul Moscova, în timp ce Ministerul Apărării avea forța necesară și suficientă să intervină, să localizeze și să îi salveze, timpul de intervenție, indiferent de condițiile meteorologice, fiind de 1 oră și 38 minute și s-ar fi ajuns cu elicopterul IAR-330 PUMA SOCAT care, totodată, făcea și localizarea aeronavei prăbușite, așa cum rezultă din ceea ce ne-a comunicat, nouă familiei – întrucât în anchetă nu s-a dorit acest răspuns, Statul Major al Forțelor Aeriene. Dar incompetența și ignoranța și-au spus cuvântul, Romatsa a refuzat intervenția Forțelor Aeriene, în timp lucrători ai Statului nu aveau habar să citească pe hartă și au stat cu coordonatele în buzunar sau, rămânând în registrul dumneavoastră, cu fundu’ pe coordonate!

VIDEO ACCIDENTUL aviatic din Apuseni. Raport final CIAS: Motoare oprite în aer din cauza stratului de gheaţă şi decizie eronată a pilotului

La nivel de coordonare, nu au existat coordonatori. Și au murit!…victimele! Și se face anchetă penală: probe din dosar sunt modificate – pentru a se proteja persoane, modificări care nu-l sesizează sub nicio formă pe Procurorul general. Inițial, nu înțelesesem de ce Procurorul general a dispus mutarea dosarului la București, la Parchetul General, cât timp, în dosar, nu exista niciun suspect. Nu că acum am avea vreunul…Oare funcția actuală a acestuia are vreo minimă legătură cu mutarea dosarului, din februarie 2014? Nu știu…mă întreb. Acum, se prefac că fac o expertiză, în realitate se ascunde mizeria.

 

Se apropie 20 ianuarie! Se fac 4 ani de când noi, familia, trăim cum v-am descris! De când, zi după zi, vedem cum, doar niște minți bolnave, precum cea a polițistului, pot să gândească în ce fel să acopere incompetența, ignoranța, abuzul unora din sistem! Mi-e limpede…Sistemul actual, putrezit, corodat de interese, naște monștrii! Domnule Prim-ministru, ce reacții au instituțiile de la cel mai înalt nivel pentru ca, în DOSARUL CATASTROFEI AVIATICE DIN MUNȚII APUSENI, să fie oprit abuzul, pentru a avea garanția drepturilor noastre, sau drepturile cetățenilor sunt un lux, cum spunea un fost ministru!?” se arată în scrisoare.

FOTO: Accident aviatic în Apuseni: Un avion cu șapte pasageri a căzut între Alba şi Cluj. Au fost găsiți după 6 ore. Pilotul și o tânără au decedat

Aeronava de tip BN-2A-27 Islander, înmatriculată YR-BNP în Munţii Apuseni, s-a prăbuşit într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba, lângă localitatea Petreasa.

Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax