Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Aventura unui cetățean din Alba Iulia, în căutarea unui loc de parcare cu plată. Jongleriile din zonele bune

Publicat

parcari

Cât de greu este să obții un loc de parcare în Alba Iulia, în cartierele din Cetate? Aflăm din aventura unui cetățean al municipiului, care a încercat să închirieze unul, însă cu acest prilej a aflat că există unele zone bune, cu locuri inaccesibile, altele închiriate temporar (până când se hotărăște fostul chiriaș că le vrea înapoi), dar și zone în care parcarea este nesigură, pentru că locatarii din zonă obișnuiesc să își lase mașinile acolo fără să plătească. Acesta ne-a descris, pe larg, mecanismul. 

”În Decembrie 2017 am depus acte în vederea obținerii unui loc de parcare. Am apartament în blocul 15 de pe Bld. Transilvaniei, în spate la Erol. Mi s-a spus ca în zona respectivă nu mai este nici un loc… să aleg o altă zonă.
Am ales un loc de parcare în spatele cofetăriei Corina de pe bulevard; am primit locul cu nr 85, cu caracter definitiv. L-am plătit, iar apoi la scurt timp am înțeles că vor fi probleme acolo datorită celor care sunt obișnuiți să parcheze în zonă fără a plăti.
Am solicitat un alt loc. Am găsit un loc liber în spatele blocului M10 unde logodnica mea are apartament (precizez că și adresa mea din buletin este la M10, nu la apartamentul de pe Transilvaniei).
Inițial nu au vrut să îmi dea acest loc pe motiv că este prea departe de apartamentul pe care îl dețin pe Bld. Transilvaniei. Este vorba de locul 12 care a aparținut unei farmacii – Sic Vollo, si pe care doamna de la farmacie nu a fost să îl plătească, nefiind achitat în momentul când am cerut acel loc.
Am cedat locul 85 care îl aveam deja cu caracter permanent, fără pretenția de a primi banii înapoi si am primit în schimb locul 12 pe care l-am solicitat, plătind din nou 120 de lei, dar de data aceasta am primit locul cu caracter provizoriu pe motiv că este prea departe de locuința pe care o dețin.
Marți am fost înștiințat că de la sfârșitul anului voi pierde acest loc de parcare începând cu 15 Decembrie 2018, acesta urmând sa fie restituit farmaciei, iar eu voi rămâne din nou fără loc de parcare.
Problema este: dacă tot nu au putut să îmi dea un loc în zona în care am solicitat inițial… de ce nu mi-au dat acest loc 12, cu caracter definitiv?
Nu cumva cei de acolo jonglează cum vor ei cu aceste locuri de parcare, care sunt considerate a fi în zona bună a orașului?
Au spus că îmi vor da un nou loc… dar acesta va fi acolo unde nu vrea nimeni… pe Goldiș sau Arnsberg… acolo unde mulți folosesc locuri fără a le plăti și dacă parchezi acolo riști să găsești mașina avariată.
Și încă ceva… în zona M-urilor sunt foarte mulți care dețin câte 2 locuri de parcare și nu le mai spune nimeni nimic… eu de ce nu pot avea unul, din moment ce era liber atunci când l-am solicitat!?”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax