Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: Loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Sebeş-Turda sunt pregătite să preia traficul. Autoritățile mai așteaptă

Publicat

Lotul 3 al Autostrăzii Sebeş – Turda, între Aiud şi Decea a intrat în reparaţii la finalul lunii martie, iar CNAIR a stabilit datele pentru recepţia finală a loturilor 3 şi 4 de pe traseul Autostrăzii Sebeş – Turda, lunile mai și  iunie. Potrivit Asociaţiei Pro Infrastructură, loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii A10 Sebeş-Turda sunt pregătite să preia traficul rutier. 

„Vineri, 13.04.2018, am făcut o nouă vizită şi am luat câteva cadre aeriene. Autostrada este pregătită, dar autorităţile nu. Autostrada este gata, dar autorităţile încă se mai gândesc, încă mai analizează, încă mai negociază cu antreprenorii generali. Conform informaţiilor aflate pe surse, se pare că avem stabilite datele pentru recepţie: 24 mai pentru lotul 3 (Tirrena Scavi, între Aiud şi Decea) şi 15-16 iunie pentru lotul 4 (Porr, între Decea şi Turda). Nu vă grăbiţi: sunt date aflate pe surse şi nimic nu este sigur. Orice se poate întâmpla. Inclusiv să stăm cu autostrada închisă până la paştele cailor.

Cert este că ne chinuim din decembrie 2017 să explicăm unei ţări întregi situaţia penibilă în care ne aflăm. Am filmat din dronă, de la bordul maşinii circulând cu 130 km/h între Aiud şi Turda şi am dat zeci de interviuri în mass media. Ba chiar am pornit, în parteneriat cu Declic, o petiţie semnată de peste 17.000 persoane.   De ce mai trebuie să aşteptăm o lună şi ceva pentru un tronson, respectiv încă două pentru celălalt sau poate chiar mai mult? Greu de zis. Noi ne riscăm viaţa pe DN1. Responsabilii din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere se scarpină în cap, dau din umeri şi se ceartă între ei şi cu antreprenorii generali pentru neconformităţi, alunecări de taluz care pot fi reparate sub trafic, dispute contractuale şi reguli de recepţie. Timpul trece, leafa merge. Minciuna, manipularea şi fuga de răspundere sunt la ordinea zilei!”, afirmă reprezentanţii organizaţiei menţionate într-o postare pe internet.

Lotul 3 are o lungime de 12,45 km şi urmează traseul de la intrarea în Aiud până la nodul de la Decea; km 41+250 – km 53+700. Pe acest tronson sunt două noduri rutiere, inclusiv bretele de acces, la Aiud (km 44+700) şi Unirea (km 53+200). Constructor este Tirrena Scavi S.p.A (Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A), cu valoare contract de 420.511.921,44 lei (fără TVA), semnat în 16 aprilie 2014 şi termen iniţial de finalizare 20 martie 2016. Aici, lucrările au început în mai 2014, cu proiectarea.

În iunie, s-a intrat în legalitate în ceea ce priveşte executarea lucrărilor, prin eliberarea autorizaţiei de construire.    Lotul 4 are o lungime de 16,3 km, de la nodul Decea până la intrarea în autostrada A3 în zona Turda; km 53+700 – km 70+000. Constructor este PORR Construct SRL/PORR Bau GMBH, cu contract de 470.004.894,83 lei (fără TVA), semnat în 16 aprilie 2014. Pe acest lot se va face joncţiunea între A10 şi Autostrada Transilvania (A3).

VEZI: AUTOSTRADA SEBEŞ-TURDA: Au început reparațiile de pe porțiunea ”alunecoasă ca gresia” dintre Aiud și Decea

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax