Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

SALARIILE din Consiliul Județean Alba: „CAMPIONII categoriei grele” la indemnizațiile lunare

Publicat

Salarii Consiliul Judetean Alba

Când vine vorba de salarii provenite din banii publici Consiliul Județean Alba deține titlul de campion la categoria grea. Sume de 17.100 lei, 15.200 lei, 14.250 lei sunt indemnizații lunare de bază obținute de șefii județului.

În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, personalul nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile poate beneficia de majorarea salariului de bază cu până la 50% indiferent de numărul de proiecte în care este implicat. În conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 indemnizaţiile lunare ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile pot fi majorate cu până la 25%.

Consiliul Județean Alba a publicat pe pagina oficială de internet veniturile salariale pentru aparatul de specialitate și pentru managerii unităților de cultură din subordinea sa. Transparența de care dă dovadă Consiliul Județean vine în urma intrării în vigoare a legii 153/2017, lege care prevede că instituțiile și autoritățile publice sunt obligate să afișeze aceste informații de transparență a veniturilor, altfel vor putea primi amenzi între 5.000 și 10.000 de lei, iar răspunderea contravențională va aparține conducătorului entității respective. Competența privind sancționarea celor care nu respectă legea intră în atribuțiile Inspecții Muncii.

„Toate autorităţile şi instituţiile publice enumerate la art. 2 alin. (1) şi (3) vor publica la sediul propriu şi pe pagina proprie de internet, în datele de 31 martie şi 30 septembrie ale fiecărui an şi vor menţine publicate, o listă a tuturor funcţiilor din autorităţile sau instituţiile publice respective ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice”, stabilește legea salarizării unitare.

Deși lista este mică, în ea regăsim funcțiile de top ale județului care vin la pachet cu indemnizații lunare de bază pe măsură. Dacă în cadrul primăriilor din județ putem observa salarii de 1.500 lei, la Consiliul Județean cel mai mic salariu este de 2.432 lei pentru un îngrijitor. Lista este închisă de indemnizația lunară a președintelui de consiliu care ajunge la 17.100 lei, la care se pot adăuga conform ART. 16 alin (2) din legea cadru 153/2017 o majorare de 25 % dacă președinții sau vicepreședinții de consilii județene implementează proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile.

Secretarul județului are un salariu de bază lunar de 15.200 lei, arhitectul șef 14.250 lei, directorul executiv 13.775 lei, iar un șef de birou ajunge la 9.500 lei.

În cadrul aparatului de specialitate personalul contractual are în funcții de conducere un administrator public cu un salariu de 15.200 lei iar un șef serviciu 9.500 lei.

În subordinea Consiliului Județean Alba se află instituții subordonate precum: S.C. ”Parcul Industrial Cugir” S.A., S.C.” APĂ C.T.T.A” S.A., S.C. ”DRUMURI ȘI PODURI LOCALE” S.A. ALBA. Iar Consiliul Județean are reprezentare în consiliul de administrație al societăților respective. Persoanele desemnate să facă parte în aceste consilii de administrație beneficiază de indmnizații între 500 lei și 2.500 lei pe ședință. Ședințele sunt de obicei lunare.

Funcțiile de execuție ale personalului contractual încep de la 6.650 lei până la 8.285 lei pentru un consilier/auditor, indemnizația unui referent poate începe de la 2.850 lei atingând 3.534 lei, un inspector de specialitate începe de la 4.579 și ajunge până la 5.700 lei.

În ceea ce privește indemnizația managerilor unitățiilor de cultură,în listă observăm patru funcții, prima dintre ele având un salariu lunar de bază de 7.741 lei iar ultima fiind de 8.847 lei – director general manager- gradul I.

La sumele mai sus menționate în urma O.U.G 46/2017, ART. 1, alin (2), în perioada 1 iunie – 30 noiembrie 2018 toți salariații primesc o indemnizație de vacanță de 1450 lei sub formă de vouchere.

Prezentăm mai jos lista veniturilor salariale pentru aparatul de specialitate și pentru managerii unităților de cultură din subordinea sa:

Salarii Consiliul Județean Alba Salarii Consiliul Județean Alba Salarii Consiliul Județean Alba

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Bily

    marți, 17.04.2018 at 12:08

    Magarii! Ce fac de banii astia, ce produc??? Pot sa-i justifice? Rusine, *******!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax