Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Parchetul General: 21 de articole modificate în Codul penal sunt neconstituţionale. Abuzul în serviciu, pe listă

Publicat

Parchetul General a transmis un comunicat de presă în care anunţă că a finalizat analiza de neconstituţionalitate asupra modificărilor pe care PSD-ALDE le-a făcut. Astfel, analiza realizată în cadrul Ministerului Public a fost înaintată subiecților cu drept de sesizare a Curții Constituționale. Sunt 21 de pagini, iar modificările PSD-ALDE la abuzul în serviciu, eliberarea condiţionată sau constituirea grupului infracţional organizat sunt printre cele pe care procurorii le cred neconstituţionale.

Redăm, în continuare, comunicatul  Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

„La nivelul instituției noastre a fost finalizată analiza aspectelor de neconstituționalitate identificate în cuprinsul legii de modificare și completare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, documentul sintetizând observațiile primite de la unitățile și structurile specializate de parchet din cadrul Ministerului Public.

Având în vedere modul în care au fost adoptate o serie de modificări ale Codului penal și Codului de procedură penală, fără a fi luate în considerare observațiile și propunerile formulate de către Consiliul Superior al Magistraturii și asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor, fără a exista o consultare și o colaborare reală cu instituțiile judiciare învestite cu aplicarea legislației penale, analiza realizată în cadrul Ministerului Public a fost înaintată subiecților cu drept de sesizare a Curții Constituționale.

Analiza aspectelor de neconstituționalitate identificate în cuprinsul legii de modificare și completare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal poate fi consultată AICI.

Mai exact, analizat cuprinde 21 de articole pe care Parchetul le consideră neconstituţionale, pentru care ar trebui sesizată Curtea Constituţională:

  • Articolul 5 – Aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei,
  • Articolul 16 – Vinovăţia,
  • Articolul 17- Săvârşirea infracţiunii comisive prin omisiune,
  • Articolul 39 – Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni,
  • Articolul 64 – Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii,
  • Articolul 75 – Circumstanţe atenuante,
  • Articolul 96 – Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere,
  • Articolul 100 – Condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii,
  • Articolul 121 : Confiscarea extinsă,
  • Articolul 154 -Termenele de prescripţie a răspunderii penale,
  • Articolul 155 – Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale,
  • Articolul 159 – Acordul de mediere,
  • Articolul 173 – Legea penală,
  • Articolul 175 – Funcţionar public,
  • Articolul 189 – Omorul calificat,
  • Articolul 269 – Favorizarea făptuitorului,
  • Articolul 273 – Mărturia mincinoasă,
  • Articolul 277 – Compromiterea intereselor justiţiei,
  • Articolul 291 – Traficul de influenţă,
  • Articolul 297 – Abuzul în serviciu,
  • Articolul 367- Constituirea unui grup infracţional organizat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax