Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

VIDEO: ADR Centru, 20 de ani de activitate. Conferinţă şi bilanţ de gestionare a fondurilor europene, la Alba Iulia

Publicat

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a marcat joi, 15 noiembrie, în cadrul unei conferinţe regionale, două decenii de dezvoltare în Regiunea Centru prin Programul Operațional Regional. Au fost invitaţi să participe la acest eveniment oamenii care, din 1998 și până în prezent, au luat parte la primele întâlniri regionale, au scris și implementat proiecte europene, au susținut dezvoltarea județelor, crearea de locuri de muncă și au informat cetățenii.

ADR Centru a organizat eveniment pentru a aprecia efortul depus de cei ce au contribuit la evoluția celor șase județe ale Regiunii Centru, eveniment care subliniază rezultatele obținute de reprezentanții autorităților publice locale, de ieri și de azi, transmit reprezentanţii instituţiei.

adr conferinta 20 ani

În urmă cu 20 de ani, în noiembrie 1998 a fost înființată Agenția pentru Dezvoltare Regională ”Centru”, pentru a coordona procesul de dezvoltare regională în Regiunea 7 ”Centru”.  La două decenii de gestionare a fondurilor europene și de dezvoltare a șase județe – Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu – 15 noiembrie 2018 reprezintă un moment de bilanț, de retrospectivă și de analiză. După cum spun reprezentanții administrației publice din regiune ”fără bani europeni, județele erau ca acum 25 de ani”.

Pe parcursul conferinței au fost prezentate rezultatele obținute încă din perioada de pre-aderare și apoi din anii 2007-2013, în colaborare cu oamenii care au susținut dezvoltarea și s-au implicat în pregătirea de proiecte europene. Principalele teme abordate pe parcursul conferinței vor aduce în discuție conceptul dezvoltării regionale în context european, exemple de bune practici privind sprijinul de care a beneficiat România după aderarea la Uniunea Europeană, dezvoltarea regională și provocările perioadei 2021-2027. Prezentarea unui scurt material video ce surprinde schimbările din orașele regiunii, datorate proiectelor, dar și o expoziție foto și o vizită la proiecte sunt alte câteva puncte de pe agenda conferinței.

Ultimii ani parcurși în procesul de dezvoltare regională și rezultatele obținute la nivel local reprezintă cel mai bun motiv pentru a aduce în centrul atenției publice rezultatele obținute la nivel regional și european. Considerăm că noi, alături de toți reprezentanții instituțiilor publice și ai societății civile, am depus eforturi și am reușit să contribuim la dezvoltarea durabilă și echitabilă a Regiunii Centru, în folosul locuitorilor ei. În acești ani s-a dezvoltat întreaga regiune, s-a îmbunătățit calitatea vieții și avem un standard de normalitate europeană. A crescut calitativ rolul societății civile, a crescut speranța de viață a populației, dar și numărul absolvenților de facultate. Acum programatorii au luat locul bancherilor în topul celor mai bine plătiți salariați, avem spitale private noi, avem drumuri și autostrăzi. Sunt mai multe aspecte care înclină indiscutabil balanța în sens pozitiv, în special la nivelul regiunilor de dezvoltare care, în urmă cu douăzeci de ani, nici nu existau”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Peste 1,5 miliarde euro au fost atrase în Regiunea Centru în acești 20 de ani, prin toate proiectele derulate și finanțate, potrivit ADR Centru.

Sunt peste 700 de kilometri de drumuri județene și străzi urbane reabilitate prin fonduri europene. S-au investit sute de milioane de euro în școli, ambulatorii și spitale și drept urmare peste 25.000 de elevi și profesori au condiții educaționale mai bune și mii de pacienți au posibilitatea de a beneficia de un tratament medical corespunzător. Dezvoltarea firmelor private a fost, de asemenea, susținută și peste 305.000 de oameni și-au păstrat locurile de muncă datorită acestor fonduri, iar alți peste 7.000 s-au angajat în cele peste 1200 de firme sprijinite cu fonduri nerambursabile. Nu în ultimul rând, prin sumele atrase în infrastructura de transport și în cea din domeniul turismului, peste 50 de obiective din întreaga regiune sunt puncte de atracție turistică. Sistemul de intervenție în situații de urgență din fiecare județ a fost modernizat cu echipamente de ultimă generație prin fondurile derulate din POR, iar orașele și municipiile reședință de județ au deja o imagine modernă datorită milioanelor de euro investite în străzi, parcuri, fațade reabilitate termic, sistem de transport public, autobuze și camere de supraveghere noi și  funcționale, mai precizează reprezentanţii ADR Centru.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax