Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

ACCIDENT la Scărișoara. Doi bărbați au fost răniți după ce căruța în care se aflau a fost acroșată de un autoturism

Publicat

Doi bărbați au fost răniți miercuri, după ce atelajul în care se aflau a fost acroșat de un autoturism aflat în depășire. Cei doi s-au ales cu leziuni ușoare și au refuzat transportul la spital. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 5 decembrie, în jurul orei 18.20, poliţiştii Secției 9 Poliție Rurală Cîmpeni au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier cu victime, în comuna Scărișoara,pe Drumul National 75.

În urma verificărilor s-a constat că un bărbat de 68 de ani din Cîmpeni, în timp ce conducea autoturismul din direcția Cîmpeni – Arieșeni, nu a păstrat o distanță laterală în timp ce a efectuat manevra de depășire a unui atelaj cu tracțiune animală, acroșând partea laterală stânga a acestuia.

În urma accidentului, cei doi bărbaţi din atelaj au suferit leziuni uşoare, refuzând transportarea la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Faţă de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vatamare corporală din culpă.

Foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax