Connect with us
Publicitate

EDUCAȚIE

Elevii și preșcolarii se întorc luni la școală. Următoarea vacanță va fi în februarie. Calendarul examenelor din 2019

Publicat

elevi

Vacanță elevi: Elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal sunt în vacanța de iarnă, în care au intrat în data de 22 decembrie 2018. Vacanța de iarnă are durata de trei săptămâni, astfel că școala reîncepe luni, 14 ianuarie 2019. Elevii vor merge la școală încă două săptămâni, pentru că după aceea va urma o nouă vacanță, de o săptămână: vacanţa intersemestrială: 2 – 10 februarie 2019. Dar până atunci, vor mai avea o zi liberă:  joi, 24 ianuarie 2019, Ziua Principatelor Române.

CITEȘTE ȘI: BACALAUREAT 2019: MODELE de SUBIECTE pentru examen, publicate de Ministerul Educaţiei. Testele oficiale

Semestul al doilea va începe pe data de 11 februarie.

Cursuri: luni, 11 februarie 2019 – vineri, 19 aprilie 2019

Vacanța de primăvară: sâmbătă, 20 aprilie 2019 – duminică 5 mai 2019

Cursuri: luni, 6 mai 2019 – vineri, 14 iunie 2019

Vacanța de vară: sâmbătă, 15 iunie 2019 – duminică, 15 septembrie 2019

Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie în data de 31 mai 2019.

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie în data de 7 iunie 2019.

Lucrările scrise semestriale (tezele) se susțin la finalul semestrelor, după parcurgerea programei școlare cu cel puțin 3 săptămâni înainte de finalul semestrului.

În 20 aprilie începe vacanța de primăvară. Va dura până în 5 mai 2019. Din 6 mai până în 14 iunie urmează iar cursuri, iar din 15 iunie elevii intră în vacanța de vară.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Programul „Şcoala altfel” are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 1 octombrie 2018 – 31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.

Desfășurarea programului „Şcoala Altfel” nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale. Lucrările scrise semestriale vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului.

Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, în general, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit unui calendar specific.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei și al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor școlare.

Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situații obiective de urgență (intemperii, epidemii, calamități) nu se poate realiza în perioada vacanțelor școlare.

Calendarul evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare şi atestare a calificării profesionale şi a competenţelor, precum şi calendarul admiterii la liceu se vor aproba prin ordin al ministrului Educaţiei.

VEZI ȘI: Elevii se întorc la cursuri în 14 ianuarie. Când va fi următoarea vacanță. CALENDAR EXAMENE 2019

Când sunt programate examenele

Calendarul de desfăşurare la Evaluare Naţională 2019 pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2018-2019 începe cu probă scrisă  la limba şi literatura română. Aceasta va avea loc în data de 18 iunie 2019.

Proba scrisă la matematică se va desfășura în 20 iunie, iar ultima probă, la limba și literatura maternă, în 21 iunie.

Primele rezultate vor fi afișate în 25 iunie. Examenul se va încheia în data de 29 iunie, cu afișarea rezultatelor finale.

Vezi şi MEN: Evaluările naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a se vor desfășura în luna mai. CALENDAR

Prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2019 începe luni, 3 iunie, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 4 iunie. Va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (5 – 6 iunie).

Citeşte şi BACALAUREAT 2019: CALENDARUL examenului în sesiunea de vară şi toamnă, reguli pentru candidaţi

În zilele de 7, 10 și 11 iunie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D). În perioada 12-13 iunie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C). Candidaţii de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie.

Prima probă scrisă – Limba si literatura română – Ea) – va avea loc luni, 1 iulie. Proba la Limba si literatura maternă – Eb)- este programată marți, 2 iulie. Proba Ec) – proba obligatorie a profilului, miercuri, 3 iulie. Ultima probă scrisă – cea la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – se va desfășura joi, 4 iulie.

Rezultate

Afișarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie (până la ora 12:00). Este urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 9 și 12 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.

Înscrierile pentru susținerea examenului în prima sesiune se fac în săptămâna 27 – 31 mai 2019. Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie vineri, 31 mai.

Vezi şi ADMITERE LICEU 2019: CALENDARUL cu perioada de înscrieri, repartizarea computerizată şi detalii pentru candidaţi

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax