Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Peste 1500 de persoane din Alba au fost consiliate în educație contraceptivă și planning familial

Publicat

familie parinti copii

Peste 1500 de persoane din județul Alba ce provin din comunități marginalizate au fost consiliate ca urmare a implementării programului: “Prevenirea sarcinii nedorite”, intitulat sugestiv: “Fă copii, doar dacă ai loc și pentru ei în viața ta! ˮ, finanțat și coordonat de către Fundația ˮSERA Româniaˮ în colaborare cu DGASPC Alba pe o perioadă de 20 luni, între 01 mai 2017 și 31 decembrie 2018.

Obiectivul major îl reprezintă prevenirea sarcinii nedorite și reducerea numărului de copii abandonați, însă obiectivele specifice au vizat mai multe activități cum sunt: înființarea și funcționarea în subordinea DGASPC Alba a Echipei mobile de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinii nedorite, educație contraceptivă și planning familial, scăderea incidenței sarcinii nedorite în rândul adolescentelor, reducerea numărului de copii abandonați / instituționalizați; reintegrarea socială, familială, școlară și profesională a femeilor care intră în categoria beneficiarilor direcți ai proiectului; creșterea gradului de implicare a comunității locale și a celorlalte instituții ale statului.

De-a lungul celor 20 de luni, beneficiarii direcți ai proiectului au fost: femeile care se află în situația de a-și abandona copilul/copiii și solicită sprijinul DGASPC Alba sau altor instituții; mame minore; femeile care au abandonat unul sau mai mulți copii ori care au fost în situația de a cere sprijinul Comisiei pentru Protecția Copilului; adolescentele active sexual aflate în sistemul de protecție al DGASPC Alba; cazurile semnalate de serviciile publice de asistență socială (SPAS – uri și DAS – uri) aflate în subordinea primăriilor, unitățile sanitare, cabinetele medicale individuale; femeile care se adresează în mod direct Echipei mobile de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinii nedorite, educație contraceptivă și planning familial și pentru care, în urma investigațiilor, se constată necesară intervenția.

Echipa mobilă de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinii nedorite, educație contraceptivă și planning familial, formată dintr-un asistent social și un asistent medical a derulat programe specializate privind popularizarea metodelor contraceptive în toate comunitățile marginalizate din județ, precum și aspectele legate de anatomia și fiziologia reproducerii; asigurarea accesului beneficiarilor proiectului la cabinetele de planificare familială, unități sanitare, dar și evaluarea nevoilor individuale, familiale și sociale ale fiecărei persoane.

Pentru derularea proiectului și pentru obținerea rezultatelor scontate, astfel încât nevoile femeilor aflate în grupul țintă să își găsească o rezolvare imediată, s-a încheiat o Convenție de colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Alba.

Membrii echipei mobile, în colaborare cu personalul din cadrul celorlalte instituții și organisme neguvernamentale care au avut responsabilități în derularea și implementarea proiectului, au acordat sprijin concret prin programe de consiliere socială, educație sexuală și contraceptivă, planificare familială, suport și orientare. Astfel, 270 de femei au hotărât să aleagă o metodă contraceptivă și aproximativ 100 de femei au efectuat vizite la medicii specialiști, iar specialiștii DGASPC Alba au vizitat peste o mie de familii din comunitățile defavorizate pentru a promova mesajul acestui proiect.

De asemenea, programul „Prevenirea sarcinii nedorite și reducerea numărului de copii abandonați” a fost promovat la nivelul județului Alba în toate primăriile și au fost distribuite aproximativ 3000 de pliante și 300 de afișe.

Deși proiectul implementat în parteneriat cu Fundația SERA România s-a încheiat la data de 31.12.2018, conform Convenției cadru de colaborare, DGASPC Alba, prin intermediul specialiștilor din cadrul Echipei mobile de prevenire a abandonului prin prevenirea sarcinii nedorite, educație contraceptivă și planning familial, ce funcționează la sediul Centrului de zi pentru copii cu dizabilități ˮArnsbergˮ Alba Iulia, str. Mihai Viteazu nr.2, va continua activitatea de prevenire a sarcinii nedorite pe o perioadă de 3 ani (01.01.2019-31.12.2022).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax