Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

FOTO-VIDEO: Continuă lucrările la noul sediu al Consiliului Judeţean Alba, aflat în Cetatea Alba Carolina

Publicat

YouTube video

Au început lucrările de amenajare a podului clădirii din Cetatea Alba Carolina ce va deveni viitorul sediu al Consiliului Judeţean (CJ) Alba. Situat la “kilometrul zero”, lângă Poarta a III-a, unitatea militară şi Traseul celor trei fortificaţii, imobilul trece prin transformări radicale pentru a putea găzdui activitatea administraţiei judeţene.

Potrivit planurilor iniţiale, la spaţiile aflate în podul imobilului este prevăzută mansardarea, astfel încât să găzduiască spaţii de birouri destinate unor direcţii subordonate CJ Alba.

În imaginile surprinse vineri după-amiaza se poate observa cum acoperişul a fost decopertat pe o porţiune a clădirii.

lucrari acoperis

Transformarea fostului sediu al Centrului Militar Alba în locaţie pentru activitatea Consiliului Judeţean Alba a fost estimată la aproximativ 10 milioane lei.

Odată cu preluarea în administrare a imobilului, până în 2013, CJ Alba a amenajat o parte din spaţiile aflate la parter, a renovat clădirea la exterior, a înlocuit ferestrele şi a înlocuit acoperişul.

Lucrările continuă, opt ani mai târziu.

Clădirea Centrului Militar Alba este monument istoric de importanţă locală, datată în secolul XVIII, fiind inclusă în lista monumentelor istorice cu denumirea de comisariat. Este situată pe strada Mihai Viteazul nr. 11, fiind în suprafaţă de 1.976 mp, inclusiv terenul aferent. Imobilul are în prezent trei nivele subsol, parter şi etaj.

lucrari acoperis

La parter vor fi birouri ale Direcţiei amenajării teritoriului şi urbanismului, Direcţiei Relaţii publice şi informatică, Direcţiei Resurse Umane şi gestiunea funcţiilor publice, grupuri sanitare, spaţii verzi, circulaţii auto şi pietonale, oficiu, birou administrator, registratură şi casierie.

La etaj, sunt prevăzute birourile preşedintelui, vicepreşedintelui şi secretarului general, Direcţia de dezvoltare şi bugete, Direcţia Juridică şi administrare publică, grupuri sanitare, arhivă, terasă, oficiu.

plan PUD sediu CJ centrul militar

Spaţiul podului clădirii va fi reamenajat pentru spaţii de birouri destinate Direcţiei de Amenajare a Teritoriului şi Urbanismului, Direcţiei Relaţii Publice şi Informatice, Direcţiei de Dezvoltare şi Bugete.

Capacitatea clădirii va fi adaptată pentru a găzduit aproximativ 200 de persoane, angajaţi ai CJ Alba şi un număr mediu de vizitatori.

Accesul publicului şi al personalului se va face de pe strada Mihai Viteazul, latura nordică a clădirii, pe nivelul subsolului, în holul de primire şi apoi prin foaier, lifturi sau scări şi din curtea interioară (partea de vest a clădirii), strada Militarilor sau prin estul clădirii. În curtea interioară sunt patru accese destinate publicului, două dintre ele spre holul principal de intrare. Din gangul de intrare dinspre vest sunt două accese destinate exclusiv personalului.

lucrari sediu nou CJ Alba

Accesul auto va fi strict interzis. Aspectul exterior al clădirii va fi păstrat, în mare, iar faţadele interioare vor suferi mici modificări: ferestrele închise sau blocate vor fi deschise, gangul de intrare din estul clădirii va fi deschis. Extinderea clădirii va fi vizibilă doar din curtea interioară.

În curtea interioară se va realiza un corp-extindere alipit faţadei sudice a curţii interioare, cu funcţiunea de hol de acces, informare şi aşteptare. Practic, va fi şi un spaţiu expoziţional, realizat pe structură metalică tridimensională, închis vertical şi orizontal cu sticlă termofonoizolantă pe sistem perete cortină.

Decizia de relocare a sediului a fost luată în contextul în care CJ Alba va trebui să elibereze spaţiile ocupate în imobilul ce aparţine Curţii de Apel Alba Iulia, în care funcţionează şi Instituţia Prefectului Alba.

foto-video: Cosmin Szekely

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax