Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Noi acuzaţii de practici ilegale: intervenţii estetice la coafor. Colegiul Medicilor a sesizat Poliţia

Publicat

sweet-estetix

O clinică de înfrumuseţare a fost reclamată la Poliţie pe motiv că ar face intervenţii estetice, precum injectarea buzelor și a pomeților, cu acid hialuronic, într-un coafor.

Reprezentanţii Colegiului Medicilor Suceava spun că s-au sesizat după ce au văzut mai multe reclame în mediul online prin care un coafor promova găzduirea unui tur naţional. La această campanie ar fi fost implicate și vedete.

Preşedintele Colegiului Medicilor din Suceava, dr. Sorin Hâncu, a declarat, sâmbătă seara, la Antena3, că a sesizat Poliţia, după ce a văzut campania online şi nu a găsit nicio înregistrare a acestor specialişti şi nici a locaţiei în care urma să-şi desfăşorare activitatea.

 “Am sesizat Poliţia care este în măsură să ancheteze astfel de situaţii, astfel de practici complet ilegale”, a spus Hâncu.

Întrebat dacă ştie vreun nume de medic sau specialist care să ofere serviciile amintite în acest caz, Hâncu a spus:

“Nu avem niciun nume, dar trebuie să se înregistreze ca şi clinică, unitate medicală privată şi locaţia unde urmează îşi desfăşoară activitatea. Nu avem nimic din toate astea. Ei spun pe internet că sunt clinica numărul 1 în estetică din Bucureşti, iar asta nu e nimic”.

S-a referit şi la locaţia în care ar fi aceste intervenţii, respectiv un coafor: “Aşa am auzit (că este un coafor – n.r.), urmează să se intereseze Poliţia. Noi vrem numai să fie în deplină legalitate, pentru ca astfel de practici, în spaţii complet necorespunzătoare pot fi un real pericol pentru sănătate. Se pot transmite boli foarte grave, cum este SIDA, hepatita C, infecţii, ori Colegiul Medicilor are această obligaţie, de a veghea pentru buna desfăşurare a actului medical”, a precizat Hâncu.

Potrivit anunțurilor publicate pe reţeaua de socializare, serviciile oferite de clinică sunt: mărire buze şi pomeţi, ştergerea ridurilor, cocktailul frumuseţii cu vitamine, umplere şi depigmentare de cearcăne, lipoliză (slăbire localizată) şi terapia „Vampir”.

Contactați de Adevărul, reprezentanții coaforului Beauty Boutique au recunoscut că o echipă medicală de la Clinica Swiss – EstetiX vine o dată pe lună în salonul din Suceava pentru consultații, însă nu efectuează intervenții chirurgicale. Reprezentanții coaforului au mai precizat că ei nu fac altceva decât să pună la dispoziție spațiul pentru personalul clinicii.

surse: antena3.ro, adevărul.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax