Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Cea mai căutată meserie din România. Peste 45.000 de oferte în 2018

Publicat

sofer volan

Meseria de şofer rămâne cea mai căutată pe piaţa muncii din România, deficitul de candidaţi fiind generat şi de atractivitatea sporită a joburilor de transport internaţional, potrivit studiului “Indexul locurilor de muncă”, potrivit România24.ro.

Conform cercetării, deficitul acut de candidaţi în categoria şoferilor se reflectă cu precădere în numărul mare de anunţuri de angajare publicate de companii în ultimele şase luni ale anului 2018 (cu o creştere de 2% faţă de aceeaşi perioadă din 2017).

Astfel, “şoferi – servicii auto – curierat” rămâne şi în al doilea semestru al anului trecut categoria care a adunat cele mai multe locuri de muncă, întrunind peste 45.500 de oferte active.
Totodată, domeniul se află pe primul loc şi din punct de vedere al numărului de aplicanţi în a doua jumătate a anului precedent – peste 160.000 de candidaţi unici, ofertele de job generând peste 1,5 milioane de aplicaţii unice, se arată în analiza realizată de OLX.

Pentru un post de şofer publicat pe OLX aplică, în medie, 42 de candidaţi, iar durata aproximativă de ocupare a unui loc de muncă pentru această poziţie este de 18 zile.

În ceea ce priveşte nivelul de venit în care se încadrează şoferii din România, potrivit datelor unui sondaj realizat de OLX şi adresat persoanelor care lucrează ca şoferi (450 de respondenţi, 98% bărbaţi), venitul acestora variază astfel: 1.100 – 1.500 lei (9% din respondenţi), 1.500 – 2.000 lei (13%), 2.000 – 2.500 lei (17%), 2.500 – 3.000 lei (13%), 3.000 – 4.000 lei (12%), 4.000 – 5.000 lei (10%), 5.000 – 6.000 lei (6%), 6.000 – 7.000 lei (3%) şi peste 7.000 lei (17%).
“Salariile şoferilor arată o discrepanţă majoră între ofertele celor care lucrează în transportul intern şi ale celor care lucrează în transportul internaţional. Cei care lucrează pe intern câştigă undeva între 2.000 şi 4.000 de lei net, iar 20-25% dintre şoferii cu care discutăm şi lucrează pe transport internaţional au salarii de peste 6.000 de lei net, care includ diurne şi călătorii în afara ţării. Deficitul de candidaţi şi de angajaţi şoferi vine şi din atractivitatea sporită a joburilor de transport internaţional”, a comentat Paul Neagoe, business manager OLX România.

La capitolul beneficii primite de şoferi, programul de lucru flexibil este cel mai întâlnit, acesta fiind menţionat de către 28% dintre respondenţi, iar obţinerea unui salariu mai mare reprezintă principala motivaţie a şoferilor respondenţi (52%) pentru schimbarea locului de muncă.
Topul categoriilor cu cele mai multe locuri de muncă scoase la concurs de către angajatori în perioada iulie – decembrie 2018 continuă cu “ingineri – meseriaşi – constructori”, cu peste 32.500 de anunţuri, “personal hotelier – restaurant”, cu peste 19.800 de anunţuri. La mare căutare au fost şi candidaţii pentru categoriile de joburi din secţiunile “casieri – lucrători comerciali” şi “muncă în străinătate”, care au cumulat un număr semnificativ de anunţuri de angajare: peste 18.000, respectiv 17.000 de joburi vacante.

În clasamentul categoriilor cu cei mai mulţi aplicanţi, pe locul doi, după şoferi, se află categoria “Muncă în străinătate”, care a adunat peste 700.000 de aplicaţii. De altfel, chiar dacă în valoare absolută această categorie are un număr de anunţuri şi de candidaţi mai redus decât categoria şoferilor, “Muncă în străinătate” are un raport mai ridicat al candidaţilor/număr de locuri de muncă disponibile. Astfel, în medie, 52 de candidaţi au aplicat la un loc de muncă vacant scos la concurs de angajatori în străinătate, relatează OLX.

Durata medie în care se ocupă o ofertă de muncă în secţiunea OLX variază între 12 şi 23 de zile, în funcţie de tipul de job şi de domeniul de activitate. Angajatorii îşi găsesc cel mai repede candidaţi pentru bone-menajere (unde timpul mediu de ocupare a unui loc de muncă vacant este de 12 zile), agricultură-zootehnie (16 zile) şi muncă în străinătate (17 zile).

La polul opus, candidaţii cel mai greu de găsit sunt cei pentru joburi disponibile în secţiunile “Lucrători producţie – depozit – logistică” (unde timpul mediu de închidere a unui anunţ ajunge la 23 de zile).

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax