Connect with us
Publicitate

ADMINISTRATIE

Guvernul promite ambulanțe pentru medicii de familie din comune. Bani pentru achiziție, dotare și întreținere

Publicat

Guvernul vrea să lanseze o schemă de minimis prin care să acorde ajutoare nerambursabile de până la 200.000 de euro pentru finanţarea achiziţionării de către medicii de familie de ambulanţe pentru urgenţă, dotarea acestora şi acoperirea cheltuielilor de personal şi curente cu acestea, pe cel puţin un an de zile. Potrivit Guvernului, numărul total de beneficiari este de circa 2800 de medici de familie, respectiv câte un beneficiar pe fiecare comună care nu dispune de ambulanţă.

Pe agenda ședinței Guvernului de joi, de 23 mai, a fost inclus un Memorandum privind instituirea unei scheme de ajutor de minimis pentru Programul „O comună – o ambulanţă” şi încadrarea acestei schemei de ajutor de minimis în politicile economico-bugetare și financiare ale statului român.

 

Potrivit documentului, schema de ajutor de minimis are în vedere finanţarea achiziţionării de către medicii de familie de ambulanţe pentru urgenţă, dotarea acestora şi acoperirea cheltuielilor de personal şi curente cu acestea, pe cel puţin un an de zile. Programul are ca obiectiv îmbunătăţirea servicilor de sănătate prin asigurarea mijloacelor de acces rapid la aceste servicii pentru cazurile de urgenţă.

Finanţarea din această schemă de ajutor se face sub forma unei scheme de ajutor de minimis, respectiv granturi, până la maxim 200.000 euro, pentru cheltuielile ce vizează atingerea obiectivului de asigurare în fiecare localitate, îndeosebi rurală, a cel puţin unei ambulanţe dotate corespunzător. Furnizorul schemei de minimis va fi Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, conform prevederilor din OUG nr. 22/2007 cu modificările şi completările ulterioare.

Durata schemei de ajutor de stat

Schema de ajutor de minimisare caracter multianual şi se derulează până la 31 decembrie 2020, cu posibilitate de prelungire până în anul 2022 în funcţie de validitatea Regulamentului Comisiei Europene în ceea ce priveşte schemele de minimis.

Se pot emite acorduri pentru finanţare în baza prezentei scheme până la data de 31 decembrie 2020, cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat, în limita creditelor de angajament aprobate anual prin legea bugetului de stat pentru acest program.

Plata ajutorului de stat se efectuează în perioada 2019-2022.

Bugetul schemei de ajutor de minimis

Bugetul estimat al măsurii pentru întreaga perioadă este de 2,5 miliarde lei, din care 1 mld. lei în anul 2019, sub formă de credite de angajament, prin redistribuire din alocările acordate Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, conform Legii bugetului de stat pe anul 2019, nr. 50/2019.

Beneficiarii măsurii de finanţare

Beneficiarii acestei măsuri sunt medicii de familie, care se încadrează în prevederile art. 1, alin. (1) din Regulamentul (UE), nr. 1407/2013, respectiv întreprinderi, pentru că desfăşoară activitate economică. Numărul total de beneficiari este de circa 2800 de medici de familie, respectiv câte un beneficiar pe fiecare comună care nu dispune de ambulanţă.

Costurile eligibile pentru acordarea ajutorului

Categoriile de cheltuieli eligibile sunt:

a) achiziţia de ambulanţe şi dotarea acestora cu echipamentul medical necesar;

b) cheltuielile cu carburanţi şi întreţinerea acestora;

c) cheltuielile de personal (conducător auto şi personal medical);

d) cheltuieli pentru dotarea cabinetelor medicale.

Aceste cheltuieli sunt cheltuieli eligibile, dacă se efectuează în mod cumulativ, respectiv în legatură cu achiziţia de ambulanţe.

Efectele preconizate ale măsurii:

La finalul implementării acestei scheme de ajutor de minimis se va realiza obiectivul ca toate localităţile să dispună de cel puţin o ambulanţă care să asigure serviciul medical de urgenţă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax