Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

FOTO: Ștafeta Ciclistă SM și-a încheiat traseul la Alba Iulia, de Ziua Mondială a Sclerozei Multiple

Publicat

După ce a străbătut mai multe județe din țară, Ștafeta Ciclistă SM și-a încheiat turul de conștientizare a populației, la Alba Iulia, chiar de Ziua Mondială a Sclerozei Multiple. Evenimentul a reunit bicicliști, voluntari și aparținători ai pacienților, care, în ciuda vremii neprielnice, și-au demonstrat suportul față de cei afectați de aceasta maladie.

Tot joi, a fost prezentat și noul automobil, donat de compania Star Assembly Sebeș, pentru facilitarea deplasării pacienților din cadrul Asociației SM SPEROMAX Alba.

Tema de anul acesta a Zilei Mondiale a Sclerozei Multiple vizează simptomele invizibile ale bolii, care, de multe ori nu sunt înțelese și tolerate de către comunitățile în care trăiesc pacienții.

Sloganul utilizat este „Nu este nevoie să vezi simptomele SM pentru a crede că ele există!”. Campania propune tuturor celor afectați de SM să împărtășească simptomele invizibile ale SM pe care le experimentează și să exprime ceea ce doresc ca ceilalți să cunoască și să înțeleagă despre SM, pentru a schimba concepțiile greșite și pentru a ajuta oamenii să înțeleagă cum pot furniza sprijinul potrivit.

Scleroza multiplă este o boală autoimună, o afecțiune cronică, inflamatorie și degenerativă a sistemului nervos central, ale cărei cauze nu sunt complet cunoscute și pentru care nu există un tratament care să asigure vindecarea completă și definitivă. Debutul bolii are loc în majoritatea cazurilor între 20 – 30 de ani. La vârste de peste 50 de ani, boala afectează de două ori mai mult femeile decât bărbații. Se întâlneste rareori și la vârste sub 18 ani. Statisticile arată că, la nivelul UE, numărul bolnavilor de scleroză multiplă a crescut semnificativ în ultimii șase ani, ajungând la circa 600.000. În România există aproximativ 6000-7000 de persoane care au scleroză multiplă.

Simptomele obisnuite includ: oboseala patologică, probleme de motilitate, tulburări de coordonare, echilibru, sensibilitate, durere, tulburări cognitive, depresie și multe altele. 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax