Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

BACALAUREAT 2019 în ALBA: 4 candidați ELIMINAȚI din examen, la proba de ROMÂNĂ. Au fost prinși cu telefoane mobile în săli

Publicat

mobil internet

Patru elevi au fost eliminați din examenul de Bacalaureat, în județul Alba, luni, în urma probei de Limba și literatura română. Au fost prinși cu telefoane mobile asupra lor în sălile de examen.

Vezi SUBIECTELE la BACALAUREAT 2019. POEZIE: Bacovia sau Blaga la REAL și Arghezi sau Barbu la UMAN

Din datele transmise de inspector școlar general IȘJ Alba, Marcela Dărămuș, au fost patru cazuri de tentativă de fraudă la examen, înregistrate luni. Este vorba despre absolvenți din Apuseni, mai exact doi care au dat examen la Liceul Tehnologic Silvic Câmpeni și câte unul de la Liceul ”Horea, Cloșca și Crișan” Abrud și Liceul ”Dr. Lazări Chirilă” Baia de Arieș.

În județul Alba, dintre cei 2.334 de absolvenți înscriși la Bacalaureat la proba de Limba și literatura română, au lipsit 68.

Vezi integral BACALAUREAT 2019: MODELE de SUBIECTE pentru examen, publicate de Ministerul Educaţiei. Testele oficiale

CALENDARUL examenului de Bacalaureat Național 2019, sesiunea iunie – iulie, probele scrise:

1 iulie 2019: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă

2 iulie 2019: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă

3 iulie 2019: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă

4 iulie 2019: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă

8 iulie 2019: afișarea rezultatelor (până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 16.00)

9-12 iulie 2019: rezolvarea contestațiilor

13 iulie 2019: afișarea rezultatelor finale

A doua sesiune a Bacalaureatului 2019 începe în 21 august, iar primele rezultate vor fi cunoscute în 3 septembrie.

REGULI PENTRU EXAMEN

Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare şi altele asemenea sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen:

– orice fel de lucrări: manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor

– telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la reţele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alţi candidaţi/asistenţi din centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.

Se interzice candidaţilor la examenul de bacalaureat să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.

Candidaţii care încalcă regulile menţionate sunt eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.

Încălcarea regulilor menţionate va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. Aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor două sesiuni la care candidaţii „eliminaţi din examen” nu mai au dreptul de a participa se face fără luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.

Înainte de începerea probelor, asistenţii prezintă candidaţilor prevederile metodologice care vizează organizarea şi desfăşurarea corectă a examenului de bacalaureat şi le solicită să predea toate eventualele materiale şi obiecte care, potrivit reglementărilor în vigoare pentru examenul de bacalaureat, sunt interzise în sala de examen.

După parcurgerea etapelor menţionate, candidaţii vor semna un proces-verbal în care se regăsesc prevederile în acest caz.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax